Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 19 în total
Cuvinte : 8469
Mărime: 31.35KB (arhivat)
Publicat de: Vlaicu Cîrstea
Puncte necesare: 8

Cuprins

  1. 1. Întreita slujire a Mântuitorului
  2. a.) Chemarea profetică
  3. b.) Slujirea arhierească
  4. c.) Demnitatea împărătească
  5. 2. Cele trei direcţii ale mântuirii obiective
  6. Aspectul ontologic al Răscumpărării
  7. Aspectul de jertfă al Răscumpărării
  8. Aspectul recapitulativ al răscumpărării
  9. 3. Relaţia dintre mântuirea subiectivă şi obiectivă

Extras din referat

1. Întreita slujire a Mântuitorului.

Simbolul de credinţă în articolul al doilea ne spune că Fiul lui Dumnezeu este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, născut din Dumnezeu Tatăl din veşnicie, deofiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut. Iar de la articolul al treilea până la articolul al şaptelea inclusiv, Simbolul de credinţă ne arată că Dumnezeu Fiul ne-a mântuit prin întruparea, moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer, precum şi faptul ca El va fi la sfârşitul veacurilor judecătorul celor vii şi al celor morţi, întemeind o împărăţie duhovniceasca veşnica.

Mântuitorul Iisus Hristos prin opera Sa a realizat mântuirea lumii şi a omului, acesta fiind manifestarea iubirii Sale. Dumnezeu fiind iubire ( I In. 4,8), Cel care numai pentru bunătate a adus toată zidirea cea mai presus de lume şi cea din lume din nefiinţă în fiinţă, Cel ce pe toate le-a împodobit şi le-a strălucit cu lumina soarelui şi poartă grijă de ele, Cel ce ne-a zidit pe noi, oamenii, după chipul si spre asemănarea Sa, Cel care a izbăvit lumea de înşelăciune cu bunăvoinţa Tatălui, cu lucrarea Cuvântului si cu venirea Sfântului Duh se descoperă „ca Cel ce „vrea ca toţi oamenii sa se mântuiască si sa vina la cunoştinţa adevărului” ( I Tim. 2,4)

Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, vrând ca pe „toate să le reunească în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ”(Efes. 1, 10; cf. Col. 2, 10).

Astfel, Hristos este Alfa şi Omega întregii creaţii. El este izvorul şi vârful operei lui Dumnezeu. Din El purcede totul, prin El este creat totul, spre el se orientează totul, în El totul se desăvârşeşte şi-şi găseşte plenitudinea. Venirea lui Hristos a avut drept scop restabilirea armoniei primordiale în univers, prin punerea tuturor sub ascultarea Sa şi prin reluarea legăturii între cer şi pământ, între lumea spirituală şi om, legătură ce fusese ruptă prin păcat. În felul acesta, Mântuitorul Hristos devine, vârful şi piramida întregii existenţe, Capul care domină şi dă plenitudine la toate cele din ceruri şi cele de pe pământ.

Calea către îndumnezeire, propusă primului om, se cădea a fi urmată potrivit planului dumnezeiesc. Voinţa primului om, a lui Adam, a trasat o cale inversă, ce duce în nefiinţa, o cale potrivnică firii, ajungând astfel la moarte. Iată de ce, de acum înainte pentru a ajunge la unirea cu Dumnezeu, unire la care e chemata toata făptura, omului îi va trebui acum să treacă o întreita stavila : 1. a morţii, 2. a păcatului, 3. a firii. Toate aceste piedici au fost înlăturate prin Hristos, prin opera Sa răscumpărătoare.

Răscumpărarea e actul culminant al întregii lucrări mântuitoare a lui Hristos în lume şi, de aceea Sfinţii Părinţi s-au străduit să o prezinte în toată bogăţia ei, iar unii teologi au formulat mai multe teorii în privinţa sensurilor ei ( teoria penala, teoria preţului Răscumpărării, teoria Răscumpărării prin jertfă, teoria ontologică, teoria morală etc. )

Toată lucrarea de mântuire o face Tatăl, dar în Fiul şi în Sfântul Duh. Dar nu pentru ca Tatăl n-are suficiente puteri şi Fiul la fel, aşa ar fi când Tatăl ar înceta să mai fie activ în lucrarea ce se continua în Fiul şi Fiul în lucrarea ce se împlineşte (se finalizează) în Duhul. Dar, de fapt, Cele trei Persoane sunt active de la început până la sfârşit în fiecare lucrare. Nu insuficienta unei Persoane, ci comunitatea de fiinţa este motivul pentru care Cele trei Persoane lucrează în comun. In acest sens, Sfântul Grigorie de Nyssa precizează „Nici Dumnezeul cel peste toate nu a făcut toate prin Fiul, pentru ca nu are nevoie de ajutor, nici Fiul Cel Unul-născut nu lucrează toate în Duhul Sfânt pentru ca are o putere mai mica decât intenţia. Ci pentru ca Tatăl este Izvorul puterii, Fiul este puterea şi Duhul Sfânt est Duhul puterii. Iar zidirea toată, cea sensibilă şi cea netrupească este rezultatul puterii dumnezeieşti. Tot ce este, încep de la Tatăl, înaintează prin Fiul şi se desăvârşeşte în Duhul Sfânt” .

În raport cu starea de decadenţă în care se află firea umană, căzută, activitatea Mântuitorului se prezintă sub întreit aspect: ca profet, arhiereu şi împărat.

Lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos s-a săvârşit prin : chemarea, Sa profetică, prin slujirea Sa arhierească şi prin demnitatea Sa împărătească. Prin prima, Mântuitorul pregăteşte împărăţia lui Dumnezeu, prin a doua, o întemeiază, iar prin a treia, o conduce.

a.) Chemarea profetică, vizează luminarea minţii, sau metanoia, schimbarea minţii în Hristos, Hristos fiind „Calea adevărul şi viaţa ...lumina lumii”(Ioan 14,6;8,12 ) care luminează pe tot omul prin învăţătura Sa, El fiind profetul profeţilor, învăţător ( rabi ), şi profet mare, puternic în faptă şi cuvânt ( Evrei 1, 2; Luca 2, 19 ); chemare realizată în Biserică prin sfinţenia dată de Duhul Sfânt ( Matei 28, 20 ), apostolilor şi urmaşilor acestora.

Prin chemarea profetică înţelegem proorocirea şi descoperirea ade-vărului religios absolut şi întărirea ei prin propovăduire, viaţă şi minuni (Matei XIII, 57 ; Luca XIII, 33 ; etc).

Despre nici un alt învăţător nu s-a spus vreodată că „a vorbit om ca Omul Acesta” ca Mântuitorul Iisus Hristos (IoanVII, 46). Această exprimare lapidară, surprinsă de evanghelistul Ioan pe buzele unor slujbaşi simpli, trimişi de farisei să-L prindă pe Iisus şi să-L aducă legat, reprezintă punctul de plecare al demersului pe cât de plăcut pe atât de dificil de a pătrunde în tainele învîţătirii divino-umane a Mântuitorului. Slujbaşii s-au întors cu mâinile goale tocmai pentru faptul că au rămas fascinaţi de frumuseţea cuvântului unui învăţător, pe care-L catalogaseră iniţial un „agitator oarecare”. El este Învăţătorul unic, după propriile-i cuvinte: Unul este Învăţătorul vostru (Matei XXIII, 8), Unul nu în sens de singular şi exclusiv, ci de revelator suprem al adevărului, cu putere dumnezeiască de a trezi spiritele, pentru a le purifica şi face părtaşe adevărului şi în chipul cel mai profund.

Mântuitorul în Evanghelia Sfântului Ioan ne îndeamnă, zicând: „Cercetaţi Scripturile, ca vouă vi se pare a avea întru dânsele viaţa veşnică; şi acestea sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan V, 39). Până la întruparea Sa poporul ales de a fost învăţat şi călăuzit de Dumnezeu prin patriarhi, le-a dat făgăduinţă, a scos din Egipt poporul care se trăgea din acei patriarhi, a răbdat îndelung când ei au păcătuit, i-a pedepsit ca un părinte, i-a dus în ţara făgăduinţei pe care le-a dat-o; din când în când le-a trimis prooroci, i-a pedepsit şi i-a întors de la păcatele lor, i-a răbdat mereu îndelung, trimiţându-le bărbaţi care să-i vindece, „ până să vină Marele Doctor, Proorocul, care-i mai presus decât toţi proorocii, Tămăduitorul, care întrece pe toţi tămăduitorii. Când a venit El, ei L-au trădat şi L-au omorât zicând:ia-L,ia-L de pe pământ, răstigneşte-L, răstigneşte- pe El (In. XIX. 15)” .

Preview document

Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 1
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 2
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 3
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 4
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 5
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 6
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 7
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 8
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 9
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 10
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 11
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 12
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 13
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 14
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 15
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 16
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 17
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 18
Persoana lui Hristos și Lucrarea Sa Mantuitoare - Pagina 19

Conținut arhivă zip

  • Persoana lui Hristos si Lucrarea Sa Mantuitoare.doc

Alții au mai descărcat și

Taina Preoției, Vehicul neîntrerupt al harului Sfăntului Duh în Biserică

CAPITOLUL I Noțiuni introductive 1.1. Despre preoție si rolul preotului ca păstor de suflete. Preoția este slujirea sfântă întemeiată de...

Cunoaștere și Comuniune cu Dumnezeu în Taina Sfântului Maslu

1.Sfintele Taine, trepte ale desăvârşirii în comuniunea cu Dumnezeu 1.1.Sfintele Taine, împlinirea creaţiei omului. Pentru Biserica Ortodoxă...

Taina Preoției

Introducere Taina hirotoniei a reprezentat întotdeauna un subiect delicat în cadrul dialogului ecumenic inițiat la începutul secolului XX. Deși...

Taina Euharistiei la ortodocși și romano-catolici

INTRODUCERE De la început, omenirea a fost sortită trăirii în Dumnezeu , la o viaţă fericită, lipsită de griji, suferinţe şi moarte. În...

Tainele de inițiere în viața creștină

Introducere După căderea în păcat, comunicarea harică între Dumnezeu şi om a fost pierdută, omul intrând în moarte sufletească şi osândă veşnică,...

Căsătoria în Vechiul și Noul Testament

Căsătoria şi familia reprezintă un adânc ocean purtat de valurile timpului trecut de la prima pereche de oameni până astăzi, sinergie între opera...

Sfânta Liturghie

Liturghia euharistică este o călătorie a Bisericii în dimensiunea împărăţiei Este o ascendenţă sublimă şi misterică a oamenilor spre Dumnezeu, spre...

Taina sfântului botez

INTRODUCERE Sfintele Taine reprezintă puntea de legătură între creştinul ortodox şi Dumnezeu. Prin Sfintele Taine, noi putem simţi harul lui...

Te-ar putea interesa și

Lucrarea Duhului Sfânt în Evanghelia după Ioan

INTRODUCERE În zilele noastre se recunoaşte tot mai mult adevărul că relaţia intimă dintre Sfântul Duh şi Biserică e o trăsătură caracteristică...

Sfânta Liturghie

PRELIMINARII Biserica este viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o prin păcat şi pe care Hristos...

Taina Preoției, Vehicul neîntrerupt al harului Sfăntului Duh în Biserică

CAPITOLUL I Noțiuni introductive 1.1. Despre preoție si rolul preotului ca păstor de suflete. Preoția este slujirea sfântă întemeiată de...

Aspectul Duhovnicesc al Cunoașterii Teologice

I.INTRODUCERE Sfârşitul secolului V a fost o perioadă de formare pentru teologia mistică, ca de altfel şi pentru alte domenii ale teologiei. Nu că...

Maica Domnului în Doctrina Catolică

INTRODUCERE Importanţa tematicii Este propriu Ortodoxiei sǎ nu o prezinte pe Maica Domnului niciodatǎ separatǎ de Hristos, cum se întâmplǎ în...

Biserica și preoția, din punct de vedere ortodox

Introducere Legătura firească, naturală dintre slujire și preoție, așa cum este arătată în cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, este importantă...

Iisus Hristos - Fiul Lui Dumnezeu și Fiul Omului

INTRODUCERE: Afirmaţiile mesajului creştin trebuie să prezinte propoziţii certe, nu ipoteze sau opinii personale. Ele pot avea un astfel de statut...

Aspectul religios - moral al cultului divin ortodox

Introducere Afirmaţiile mesajului creştin trebuie să prezinte propoziţii certe, nu ipoteze sau opinii personale. Ele pot avea un astfel de statut...

Ai nevoie de altceva?