Sfântul Petru

In Noul Testament si in epoca apostolica, nu este nici urma de episcopat, nici macar un indiciu sigur despre prezenta Sfantului Petru la Roma. Prezenta lui la Roma este insa documentata intr-un timp si intr-un fel, care o fac pana astazi inca serios discutabila.

Primele scrieri care vorbesc despre mergerea si activitatea Sfantului Petru la Roma sunt apocrife, eretice si de continut legendar: "Faptele lui Petru" si scrierile numite "Pseudoclementine"; prima este probabil de la sfarsitul secolului al doilea (180-190), celelalte din prima jumatate a seco¬lului al treilea. Aceste scrieri sunt deci compuse la peste 120-170 de ani dupa moartea Apostolului, pe teme neverosimile si suspecte, in legatura cu urma¬rirea lui Simon Magul. Din aceasta legenda s-a format apoi traditia despre infiintarea Bisericii romane de catre Sfantul Petru si conducerii ei timp de 25 de ani de catre el ca prim episcop, traditie pe care s-a construit tot edi¬ficiul primatului papal.

Se constata, e drept, de timpuriu si o alta traditie, sa zicem istorica, despre moartea martirica a Sfantului Petru la Roma, dar aceasta traditie nu are nici o legatura cu episcopatul lui si este independenta de el. Desi aluziile cu privire la prezenta Sfantului Petru la Roma, care se gasesc la Clement Romanul si la Ignatiu, nu sunt destul de clare, pentru a trage din ele o concluzie sigura, se poate admite pe baza unor marturii de la scriitori trai¬tori in a doua jumatate a secolului al II-lea si prima jumatate a secolului al III-lea, ca Dionisie al Corintului, Gaius, Irineu, Tertulian, Clement Alexandrinul si Origen, ca Sfantul Petru si-a sfarsit viata la Roma. Aceasta traditie este posterioara celei legendare, a urmaririi lui Simon Magul, pe care o gasim, de exemplu, la un Parinte apostolic, Papia, si nu este exclus sa se bazeze pe ea. Parerea lui Tertulian ca episcopul roman Clement, care a pastorit intre anii 90-100, a fost hirotonit de Petru, tradeaza deasemenea influenta legen¬dei asupra traditiei istorice, in aceasta privinta.

Urma legendei se vede la Eusebiu insusi, care pune mergerea lui Petru la Roma in timpul lui Claudiu (41-54), vorbind in Cronica sa despre o sedere acolo fie de 20, fie de 26-27 de ani.

Pe cand insa prima traditie, cea legendara, vorbeste despre o venire timpurie si o sedere indelungata a Sfantului Petru la Roma, sau lasa sa se inteleaga, traditia istorica nu arata timpul, ba chiar presupune o sedere scurta, inainte de moarte.

Dupa Origen, Petru a venit "in cele din urma la Roma, unde a fost rastignit cu capul in jos", dupa o lunga activitate misio¬nara la iudeii din diaspora in provinciile rasaritene: Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia si Asia. Petru al Alexandriei zice deasemenea ca Sfantul Petru, dupa multe arestari, inchideri si torturi, a fost in cele din urma rastignit la Roma. Trebuie notat ca in traditia istorica, Sfantul Petru este amintit la Roma odata cu Sfantul Pavel, cu care, zice Irineu, a infiintat impreuna Biserica romana si a numit pe primul episcop, Linus, si ca nici unul din cei citati mai sus nu considera pe Petru episcop al Romei.

In scopul polemic, de a se sustine contra ereticilor autenticitatea inva¬taturii crestine cu autoritatea ei apostolica, s-a apelat la caracterul aposto¬lic al vechilor centre crestine si s-a restabilit sirul episcopilor lor, ca garan¬tie a originii si a continuitatii invataturii. Asa s-a format intre altele, o lista a episcopilor Romei, care este socotita ca una din marturiile prezentei Sfan¬tului Petru la Roma si pe care o gasim cu unele insemnate deosebiri la Hegesip, la Irineu, la Eusebiu. Nici unul din ei nu numeste pe Petru "episcop" al Romei.

De altfel, cand Apostolul este socotit intemeietor al Bisericii romane, el este numit de regula, impreuna cu Sfantul Pavel; amandoi sunt aratati ca numind pe primul episcop roman Linus: "intemeind si zidind Biserica, fericitii Apostoli - este vorba de Petru si Pavel (III, 1, 2), - au incredin¬tat slujirea episcopatului lui Linus", zice Irineu (Adv. Haereses III, 3, 3). 'Dupa martiriul lui Pavel si al lui Petru, episcopatul Bisericii romane l-a mostenit Linus", zice Eusebiu, care de mai multe ori spune ca Linus este "primul episcop" dupa Apostolii Petru si Pavel: primul episcop pus de ei in calitatea si cu autoritatea lor de Apostoli, nu de episcopi. Interesant ca primul episcop roman, Linus, este un insotitor si poate ucenic al Sfan¬tului Apostol Pavel, nu al Sfantului Petru. Acesta este un indiciu impor¬tant despre rolul Sfantului Pavel in organizarea Bisericii romane si la nu¬mirea primului ei episcop, care este anume unul din colaboratorii lui.

Este drept ca Eusebiu numeste pe Sfantul Petru primul intaistatator al Bisericii Romei, dar el nu-l socoteste anume episcop, si deci il considera in exercitiul autoritatii sale de Apostol.

De altfel, Eusebiu scrie intr-un timp cand traditia romana, despre epis¬copatul Sfantului Petru, avand la baza legenda, era aproape formata. Peste putin, Petru va fi numit de altii primul "episcop" al Romei.

Cand Irineu spune ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au intemeiat si au zidit Biserica romana, intelege desigur ca au organizat-o si consolidat-o.

La Roma erau insa crestini inainte de mergerea Apostolilor acolo. Cand Sfantul Pavel scria Romanilor, la 57 sau 58, comunitatea romana era im¬portanta. In timpul primei lui sederi in capitala imperiului, Apostolul Nea¬murilor a marit-o, desigur, si a pus in ea conducatori. La a doua lui venire la Roma, care coincide, pentru un timp probabil scurt, cu a Sfantului Petru, admitand ca Sfantul Petru a fost in adevar la Roma, cei doi Apostoli au purtat impreuna grija comunitatii romane, careia i-au dat episcop pe Linus. Acesta a fost numit de ei si a functionat deci ca episcop inca traind ei, cum spune Sfantul Irineu, deci nu poate fi considerat urmas in scaun Sfantului Petru, dupa moartea lui. Chiar Catalogul liberian si Liber pontificalis, care pun pe Sfantul Petru ca "epi¬scop" in fruntea episcopilor Romei, socotesc pe Linus episcop inca traind Petru, timp de 11-12 ani (55 sau 56-57); dupa cronologia lor, Linus a mu¬rit in acelasi an cu Sfantul Petru si deci n-a fost propriu zis "urmasul" lui, ci episcop roman contemporan cu Apostolii Petru si Pavel, adica episcopul propriu zis al Romei, primul ei episcop. Rufin confirma aceasta traditie. Actuala lista oficiala a episcopilor Romei, fara a avea un temei istoric, atribuie Sfantului Petru cinci ani de episcopat (62-67), iar lui Linus un sin¬gur an (67-68). Confuzia care domneste in cronologia episcopatului roman in primele doua secole si pe care o ilustreaza deosebirile dintre listele date de diferiti istorici si mai ales dintre lista oficiala si ele, dovedeste ca datele propuse pentru episcopatul lui Linus sunt arbitrare. Pentru a scoate cei 12 ani ai episcopatului lui Linus dupa catalogul liberian si a considera totodata pe Sfantul Petru episcop, istoricii bisericesti romano-catolici, care nu sunt de acord nici asupra datei mortii Apostolului, prelungesc pastoria lui Linus de la 67-79 sau o reduc la 9 ani, de la 67-76.