Valoarea Morală a Postului

Asupra originii postului parerile sunt impartite. Cei mai multi il leaga de cultul mortilor din vechime. Astfel, dupa unii, postul isi are originea in sacrificiile de animale, care erau aduse pentru cei morti si de care cei vii nu trebuiau sa se atinga.

Altii cred ca durerea pri¬cinuita de moartea fiintelor dragi a avut ca urmare fireasca neglijarea mancarii si bauturii, ceea ce cu timpul a devenit un semn conventional de doliu, facând astfel parte din riturile legate de cultul mortilor. Unii cred ca originea postului trebuie cautata intr-o simpla practica de sobrie¬tate si de temperanta, recomandata si uneori experimentata de marii intelepti, filosofi sau intemeietori de religii.

De la acest post igienic s-ar fi ajuns la ideea unui post cu caracter religios, mai ales pentru faptul ca, in anumite cazuri, postul a prilejuit viziuni religioase. Uneori el este practicat ca un exercitiu de penitenta, alteori ca un mijloc de pregatire pentru savarsirea unor acte religioase sau unor fapte importante din viata, alteori ca un rit de doliu (forma de exprimare a durerii sau a tristetii) sau de purificare (curatire)

CAP. 1. Învăţătura creştină despre post.

1. Temeiuri biblice şi patristice cu privire la post.

Postul, ca abtinere totala sau partiala de la anumite feluri de mancare, pe o perioada mai mica sau mai mare este o practica foarte veche. El este o porunca divina pe care o gasim formulata chiar de la inceputul creatiei cand Dumnezeu se adreseaza primului om zicandu-i : "Din toti pomii din rai sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit" (Fa¬cerea 2, 16-17). Aceasta il indreptateste pe Sfantul Vasile cel Mare sa afirme ca "postul este de aceeasi varsta cu omenirea, pentru ca el a fost legalizat Paradis". Legea lui Moise, pe care acesta a primit-o in urma unui post de 40 de zile, reglementeaza in amanunt dispozitiile privitoare la post in Vechiul Testament, precizand mai ales timpul postirii. Astfel, este cunoscut postul din ziua curatirii sau ispasirii din ziua a zecea a lu¬nii a saptea, cand sufletele trebuie smerite prin post (Levitic 16, 29 si 23, 32). La acestea s-au adaugat alte posturi generale in diverse luni (a patra, a cincea, a sasea si a zecea) Toate aceste posturi erau de cate o singura zi. Cu vremea, evreii au ajuns sa posteasca in fiecare luna cate o zi, iar cei mai zelosi (fariseii) cate doua zile pe saptamana, luni si joi (Luca 18, 12). Vechiul Testament mai aminteste si de posturi generale speciale, practicate si in diverse imprejurari triste din viata poporului evreu sau pentru inlaturarea unor pedepse divine (Judecatori 20, 26 ; Estera 4, 13; Ieremia 36, 9; Ioil 2, 12). De asemenea, in Vechiul Testa¬ment se practica si postul particular sau individual cum este cel al lui Moise de 40 de zile (Iesire 24, 28), al lui Daniil in Babilon, de trei sapta¬mani (Daniel 10, 2-3), al regelui David (Psalmii 34, 13 si 18, 24), al pro¬orocului Ilie (III Regi 19, 8) si al proorocitei Ana (Luca 2, 36-37). Atat posturile generale cat si cele particulare erau insotite de acte de poca¬inta, postul urmarind smerenia in fata lui Dumnezeu si diminuarea pof¬telor trupesti.