Viața și moartea în epistolele pauline

Introducere

Biserica şi-a putut dezvolta de timpuriu o gandire tologica sistematică, dogmatică, şi morală datorită celor paisprezece epistole pe care le avem de le Sfântul Apostol Pavel . E sigur că Pavel nu a cultivat genul epistolar ca atare ,cu intenţia de a creea o operă literară asemenea multor scriitori ai antichitătii; el a scris aceste epistole sub presiunea unor situaţii sau evenimente care aveau o interventie urgenta în una dintre comunităţile pe care acesta le-a întemeiat.

De aceea epistolele pauline trebuie luate drept ceea ce sunt ; parte din opera misionară a marelui Apostol, consemnarea în cuvântului scris a ceea ce obişnuia să propovăduiască prin viu grai.Acest stil a Sfântului Apostol Pavel l-a făcut pe Pascal să spună “Când vezi stilul natural, eşti mirat şi cucerit , căci te aşteptai să vezi un autor şi să afli nu om” .

Personalitate complexă, inteligentă vie, cultură vastă, temperament dinamic, Pavele un râu de energie în continuă mişcare . Prin opera sa Sfântul Apostol Pavel a încercat să răspundă unor întrebari care frământau foarte mult comunitătile crestine pe care acesta le-a întemeiat . Din aceste probleme pe care Sântul Apostol Pavel le-a întâlnit el încearcă să vorbească despre viata dar şi despre moarte doua dintre cele mai importante aspect ale vieţii crestine din Noul Testament dar şi în epistolele pauline.

Sfântul Apostol Pavel încearcă să facă diferenţa dintre moarte şi viaţa aceasta pământesca arătănd ca această viaţa nu este decât un mijloc de trecere spre viaţa viitoare care este veşnica.Cea care face legătura dintre aceste vieţi este moartea.Prin această moarte trupul care devenise stricăcios datorită păcatului capital se desparte de sufletul nemuritor care va ajunge în împărăţia cerurilor.Cel care cunoaşte şi moarte şi viaţa este Iisus Hristos deoarece numai Acesta s-a ridicat deasupra ambelor planuri.

El ne-a dezlegat enigma morţii şi noi credincioşii credem ce ne-a spus El.

El arată că întreruperea vieţii pământeşti nu rupe definitiv legătura dintre trup şi suflet’’ căci acestea vor ramâne unite pentru veşnicie’’ (Fil 3,21; 1Co 15,20). El arata că în cursul acestei vieţi trupul se poate împotrivi sufletului(Ga 5,12) împiedicându-l uneoriin aspiraţiile celei mai înalte chiar în năruinţa către Dumnezeu ( 2Co 5,6) totuşi numai în unire cu trupul săvârşeşte sufletul şi cele bune şi cele rele (2 Co 5,10).

VIAŢA ÎN EPISTOLELE PAULINE

Sfântul Apostol Pavel vorbeşte în epistolele sale foarte des despre viaţă. Cuvântul viaţă (ζωή) care desemnează darul lui Dumnezeu făcut omului de la creaţie când i-a suflat „suflare de viaţă”(I Cor. XV, 45). Viaţa este întreţinută de suflet energia care pulsează sângele care circulă în organism.Viaţa în sine numai Dumnezeu o are ca atributpropiu pe care a dat-o şi Fiului. De asemenea , Iisus, Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului are viaţa în sine căci este Viaţă dar este şi dătător de viaţă.

Hristos dă viaţăşi celor morţi in păcat sau”înstrainaţi de viaţă” (Efes 4,18) pentru că” El a muritpentru păcatele noastre când noi eram vrăjmaşi Lui;ca să ne învieze cu El prin botez (Rm 6,4 ; Efes 2,1-2; Col 2,13 ). Viata pământească trăită în Hristos şi cu El este pregătirea si inceputul vieţii de dincolo moartea fizică fiind numai o trecere a hotarului dintre ele.Încât atunci când se spune că” Hristos este viaţa şi că viaţa noastră este ascunsă cu Hristos ”(Col 3,3-4; Gal2,20; Filip1,21) se are în vedere şi timpul istoric şi veşnicia adică viaţa pe ambele planuri, pământesc şi ceresc.

Deşi viaţa noastră pământească este trecătoare fiind ancorată de Hristos cel ce ne-a răscumpărat şi ne-a împăcat cu Dumnezeu (II Cor 5,18;Efes 2,14-16) prin sângele crucii (I Col 1,20) în această viaţă „noi suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc, mireasmă a vieţii acesteia spre viaţa veşnică (II Cor 2,15-16). În perspectiva de aici, viaţa ne este dată ca să ne mântuim „Şi ne vom mântui prin viaţa Lui” (Rom 5,10) prin „porunca dată spre viaţă” (Rom 8,2), prin învăţătura dată de El şi prin dreapta credinţă, spre toate de folos, având făgăduinţă vieţii de acum şi a celei ce va să fie (II Tim 3,15) .

Prin mijloacele de întărire: rugăciuni, citirea cuvântului lui Dumnezeu, ascultarea de Dumnezeu, impărtăşirea cu Sfintele Taine dătătoare de har stăm mereu în comuniune cu Dumnezeu. Căci „dacă Hristos este în noi, trupul e mort pentru păcat iar duhul viaţă pentru dreptate (Rom 8,10). Astfel, împărăţind în viaţă cu Hristos putem umbla întru înnoirea acestei vieţi (Rom 5,17; 6,4). În felul acesta, viaţa lui Hristos se arată în trupul nostru nemaitrăind noi, ci El în noi, căci ceea ce este slab şi muritor este înghiţit de viaţă (II Cor 4,10; Gal 2,20; Filip 1,21) .

În epistolele pauline în afară de această viaţă pământească se mai vorbeşte şi de „viaţa în Hristos”. Această expresie întâlnită în Noul Testament sub diferite formulări, arată cum trebuie să vieţuiască creştinul, care se ştie răscumpărat şi împăcat cu Dumnezeu prin jertfa lui Hristos şi harul Sfintelor Taine. Această împăcare l-a readus pe omul căzut şi devenit „vrajmaş al lui Dumnezeu” (Rom 5,10) la Dumnezeu făcându-l fiu al Lui prin har şi de la viaţa deşartă la viaţa cea nouă numită „viaţa în Hristos a omului nou” (Efes 4,24) .

Altă expresie vorbeşte de ” făgăduinţa vieţii care este în Hristos” (II Tim 1,1). Sfântul Apostol Pavel care avea pe Hristos în sine şi a trăit viaţa în Hristos. El zice: „Eu m-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai traiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Gal 2,20).