Caracterizarea lui Harap-Alb

Publicarea în 1877 a basmului „Povestea lui Harap-Alb” se datoreaza într-o anumita masura prieteniei scriitorului-pedagog cu Mihai Eminescu, pe care l-a cunoscut în 1875. Cu exceptia povestii „Fata babei si fata mosneagului”, realizata dupa schema folclorica, Ion Creanga inoveaza continutul sau tipologia povestilor sale, alcatuind naratiuni culte într-un limbaj specific limbii vorbite. Basmul „Povestea lui Harap-Alb” are caracter fantastic, apropiindu-se de alegorie, caci protagonistul dezvaluie povestea initiatica a omului în cautarea sinelui.

A scris 9 povesti propriu-zise: miraculoase(Ivan Turbinca, Fata babei si fata mosneagului), fantastice(Povestea lui Harap-Alb), initiatice(Danila Prepeleac), cu animale(Punguta cu doi bani), nuvelistice(Mos Nechifor Cotcariu), istorice(Mos Ion Roata si Unirea, Mos Ion Roata si Voda Cuza), didactice(Acul si barosul, Inul si camesa) si doua snoave în 5 ani(1875-1880), la care se adauga niste texte epice de acelasi gen pâna în 1883.

Construita pe o schema opozitionala Bine-Rau, „Povestea lui Harap-Alb” preia tiparul narativ al basmului popular si are drept principala particularitate reorganizarea elementelor stereotipe conform unei viziuni personalizate asupra vietii.

Umanizarea fantasticului constituie elementul definitoriu al acestei compozitii, elementele ce apartin acestuia se resorb într-o epica realista; astfel, autorul urmareste pe fundalul luptei dintre Bine si Rau dezvoltarea unor aspecte morale prin semnificatia atribuita întâmplarilor, altoite pe teme si motive mitologice stravechi .

Daca în basmul popular personajele sunt numai niste „tipare literare”, prin care se ilustreaza ideea de bine si rau, acestea neavând particularitati psihice sau sociale, prin umanizarea fantasticului, Ion Creanga aduce personajele în planul unei existente reale, prin detalii de comportament, de psihologie si de mentalitate. Acest lucru se întâmpla si în cazul eroului nostru de basm, încadrat în categoria personajelor pozitive, întruchipând principiile morale cultivate de orice basm: adevarul, generozitatea, rabdarea, loialitatea, prietenia, condamnarea nedreptatii, rautatii, minciunii, acestea atribuite ca trasaturi exponentilor negativi; trasaturile personajului de basm reies indirect din întâmplari, fapte, din propriile vorbe si gânduri sau, direct, prin intermediul caracterizarii realizate de celelalte personaje.

Eroul naratiunii „Povestea lui Harap-Alb”, craisorul, fiul cel mai mic al unui rege (crai), pleaca, de fapt, în cautarea propriei identitati, pentru a se întâlni cu maturitatea, ilustrata printr-o calatorie plina de probe, în vederea formarii sale. Din aceasta perspectiva, basmul este considerat un Bildungsroman , motivul central, în jurul caruia se organizeaza armonios episoadele basmului fiind cel al drumului - ca metafora a descoperirii realitatii, a semenilor si, nu în ultimul rând, a sinelui. Initierea fiului de crai într-o lume în care lucrurile pot avea alte semnificatii decât par la prima vedere, în care primejdiile apar de oriunde, iar limitele umanului sunt continuu testate, sustine intentia autorului de a da o alta valoare, mai profunda, acestei calatorii; în acest caz drumul coincide cu initierea protagonistului în stiinta lumii.

Prototipul eroului de basm, consacrat de folclor, este continuu subminat pe parcursul întregii calatorii initiatice de vibratia omenescului, surprinsa de narator în fapte si diverse atitudini proprii unui tânar aflat în plin proces de formare. El nu mai este un Fat-Frumos care stie sa învinga în toate situatiile, ci are atitrudini asemanatoare cu ale unui flacau din Humulesti si nu numai, traind toata gama starilor sufletesti: mâhnire, îndoiala, compasiune, nesiguranta, teama, bucurie; iata un astfel de exemplu: „Fiul craiului cel mai mic, facându-se atunci ros cum îi gotca, iese afara în gradina si începe a plânge în inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apasatoarele cuvinte ale parintelui sau.” Aceasta prima ipostaza în care apare craisorul îl arata ca fiind un tânar impresionat de amaraciunea tatalui dezamagit de lipsa de curaj a fiilor sai, si, desi mustrarea tatalui nu-l priveste pe el în mod direct el simte rusinea, ceea ce arata respectul pentru valorile traditiei si intentia de a le duce mai departe. În acest loc apare Sf. Duminica, sub chipul unei cersetoare care cere de pomana; ea este menita a face sa învinga binele, ajutând pe cei care merita, daca au calitatile necesare sa razbata în viata. La început craisorul este neîncrezator, „Ia lasa-ma încolo matusa, nu ma supara”, desi ea îi da un sfat, devenit adevar universal valabil ”nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde îti poate veni ajutor”. Sub înfatisarea acestei babe gârbovite, Creanga sugereaza umilinta fizica a înteleptului care ascunde harul prorocirii, dezvaluindu-i craisorului destinul si secretul reusitei, prin reconsiderarea si valorificarea traditiei stramosesti, pe care, de obicei, tinerii o ignora, sfatuindu-l sa ia armele, calul si hainele tatalui sau de când acesta fusese mire. Astfel, destinul craisorului sta sub semnul profetiei babei: „Putin mai este si ai sa ajungi împarat, care n-a mai stat altul pe fata pamântului, asa de slavit, iubit si puternic”; în urma acestei profetii eroul va dobândi o întreita maretie, caci va fi iubit (el însusi descoperind sensul iubirii), va fi slavit, datorita binelui savârsit, va fi puternic, fiindca de-a lungul calatoriei îsi va lua în posesie sinele. Batrâna cersetoare este în simbolismul mitologic „Batrâna Timpurilor”, identificata cu Centrul imobil, în jurul caruia se înfasoara ghemul veacurilor si vârtejul ciclurilor existentiale; ea este constiinta universala care arata ca adevaratele valori sunt cele spirituale si nu cele materiale. Gestul craisorului de a-i oferi un ban - simbol al convertirii unei valori materiale într-una spirituala – aminteste de epopeile antice: în mod asemanator, Eneas se duce cu Creanga de aur la Sybilla, cu scopul de a primi o profetie. Destinul maret al eroului este o confirmare a milosteniei acestuia, sugerând ca aceasta este calitatea esentiala a mentalitatii umane, pentru ca ea sta la baza filosofiei crestine: dragostea si grija de aproape: („Ca sa vezi cât poate sa-ti ajute milostenia”), aratând ca destinul maret care va urma este o rasplata si o consecinta a acestei calitati; prin gestul sau, craisorul îsi arata lipsa de prejudecata sociala si trece cu bine proba milosteniei; în acest mod îi sunt puse la încercare calitatile sufletesti din care deriva cele fizice, cu scopul de a descoperi singur însusiri latente fiintei lui. Ezitarile craisorului sunt specifice vârstei fragede, caracterizata de nesiguranta si deruta, în fata unei vârste despre care nu stie nimic si ,astfel , se teme. Drumul simbolic consta într-o suma de peripetii care îi pun viata în pericol, obiectivari ale temerilor unui adolescent nesigur si derutat de febra deciziilor care vin o data cu responsabilitatile, la întâlnirea cu maturitatea.