Ecouri ale dandysmului în literatura română

O abordare a acestui subiect trebuie să înceapă, obligatoriu, cu mențiunea că el (dandysmul) a fost dezbătut minuțios și tratat exhaustiv și sistematic de cercetători în urma impactului social și cultural pe care l-a avut într-o epocă în care austeritatea era supremul barem valoric. Și totuși, de ce, din nou, despre dandysm? Această recurență se justifică, desigur, prin prospețimea și profunzimea ce-și păstrează subiectul, eludând timpul și detractările, oferind tentația imperativă înspre interpretări și judecăți de valoare, înspre ierarhizări și anarhii, cu alte cuvinte, înspre alte probabilități artistice sau psihologice. Probabilitățile sunt ispititoare, poate la fel de ispititoare ca încercarea de a defini dandysmul, de a-i trasa formele, de a-l materializa într-un portret în care timpul și spațiul să fie complet abolite.

Încercarea de față își propune să refacă, prin strădaniile laborioase ale unor specialiști, din diverse culturi și generații, un mini-istoric al fenomenului dandy reflectat în viața și opera unui scriitor de vârf al canonului literar românesc. Că vom proiecta, după o asemenea punere în oglindă, o imagine fidelă sau doar o umbră a fenomenului, o datorăm, în mare parte, gradului de intruziune a dandysmului în epocă și a mobilității scriitorilor de a se deplasa pe linia halucinantă trasată de acesta, în cultura noastră fiind o linie, evident, firavă în comparație cu țările occidentale.

Traseul analizei pornește de la studiul Adrianei Babeți Dandysmul. O istorie , care constituie, incontestabil, un reper obligatoriu pentru orice încercare de dezvoltare a subiectului. Abundența datelor, ca rezultat al consultării unei bibliografii solide, subliniază temeinicia și seriozitatea demersului scriitoarei.

Ce a fost, ce este, ce a reprezentat dandysmul? De unde pornește și încotro s-a extins? Care sunt granițele lui și în ce tabără se află? În ce constă esența lui și care sunt punctele slabe? Și mai ales, cine este dandy-ul? Sunt întrebări pertinente a căror răspuns, pe scurt, vor demasca, oarecum, acest fenomen uneori indescifrabil.

Stârnind admirație dar și aversiune, dandysmul încearcă să „recreeze o aristocrație [...] a temperamentului – te naști dandy - și a unui stil.” Iar într-o variantă artistică, plină de farmec, în spatele căreia îl recunoaștem pe autorul celebrelor Les Fleurs du mal, dandysmul se hrănește dintr-o poetică pură, lirismul debordând din fiecare cuvânt ce-l definește: „este ultima explozie de eroism înlăuntrul epocilor de decadență. Este un soare la asfințit; întocmai cu astrul ce pogoară, el este superb, fără căldură și plin de melancolie.” Într-adevăr, dandysmul este pledoaria materializată pentru frumusețe consumând și degustând tot ceea ce are de oferit Frumosul. Înainte de a-i descoperi specificul și de a-i surprinde tendințele, îndrăznim o incursiune istorică, ce are scopul de a plasa cuvântul „dandy” și, ulterior, conceptul de „dandysm” într-un timp și spațiu ce i-au fost favorabile, permițându-i să crească în dimensiuni, tocmai prin crearea unei opoziții fundamentale față de societatea, de cultura, de mentalitatea, de gândirea și preferințele unei epoci în care moralitatea era caracterizată de sobrietate și austeritate.