Viața și Activitatea Literară a lui Vasile Alecsandri

2.1 Alecsandri si poezia populara.

Patima lui folclorica i-a fost stimulata de A. Russo si o descopera plimbându-se prin munti, la Piatra, unde aude: „cântecul cel mai frumos, cei mai jalnic, cel mai de suflet... pe lume: doina de la munte, acea melodie curat româneasca, în care odata inima omului se talmaceste prin suspine puternice si prin note dulci si duioase, doina jalnica, care face pe român sa ofteze fara voie si care cuprinde în sânul ei un dor tainic dupa o fericire pierduta".

Sub influenta poeziei populare paraseste compunerile în limba franceza si „improvizeaza” poezii de inspiratie populara, numite în saloanele iesene „poezii de coliba” (dupa S. Cioculescu). In aceasta directie este încurajat si de Elena Negri: „Continua cum ai început; cel mai frumos titlu de glorie la care trebuie sa râvneasca un poet e acela de poet national si popular”, îi scria aceasta. Un astfel de ideal venea si din redactia „Daciei literare". Acest important compartiment al artei sale debuteaza cu poezia Doina (1842) scrisa împreuna cu Strunga si Baba Cloanta si pe care le va aseza, în 1853, în fruntea volumului Doine si lacramioare. considerate „cele mai bune poezii ale mele". În 1849 Alecsandri va publica un studiu, Românii si poezia lor, pentru ca în 1852 sa faca sa apara volumul Balade - Adunate si îndreptate de V. Alecsandri, partea I, Iasi.

Poeziile populare erai „adunate si îndreptate” de V. Alecsandri deci „îndreptarile” fiind esentiale si-i confera drept de „proprietate literara”. „Proprietatea" priveste mai ales forma, nu si continutul. Prin gestul sau Alecsandri a generat în literatura de specialitate o întreaga discutie. Daca nu a intentionat opera stiintifica, folcloristica, nu a însemnat nici interventie grosolana, ceea ce a determinat ca ulterior acestea sa circule în popor tocmai cu haina data de Alecsandri: Miorita, Mesterul Manole, Toma Alimos, Miu Copilul.

Corect cu ceilalti, autorul mentioneaza fragmentele ce-i apartin în întregime, compuse de el „în stilul cântecelor batrânesti": Dragos, Hora Unirii.

Multe din poeziile acestei tinereti sufera de o abundenta a diminutivelor: doinita, pusculita, mândrulita, copilita etc. Aglomerarea diminutivelor, credea S. Cioculescu, „nu poate fi privita numai ca o eroare estetica, ci trebuie înteleasa si ca un indiciu asupra viziunii limitative si optimiste a poetului. Daca doina, cântec de jale si vitejie, e redusa la "doinita", nu e de mirare ca si pusca voinicului se preface-n «pusculita» si barda în «bardita», termeni prin care Alecsandri crede a fi gasit expresia cea mai justa o atasamentului dintre om si unealta de lupta".

2.2 Poezia de dragoste

Ciclul al doilea din Doine si lacramioare (1853) cuprinde 22 de poezii legate de experienta autobiografica cu Elena Negri. Primele 4 versuri din Steluta sunt considerate, de multi, cele mai bune din creatia sa, ele aducându-i reputatia de „poet al dragostei”.

,,Este aproape imposibil de a descoperi în erotica lui Alecsandri figura speciala a spiritului, o atitudine care sa implice mai profund sensibilitatea lui", scrie E. Simion, iar G. Calinescu o gasea "senzuala si zaharisita", dupa cum S. Cioculescu „înecata în dulcegarie" etc., Alecsandri dovedindu-se in erotica un liric fara imaginatie.

La celalalt capat al Stelutei, ca durere ce se izbaveste în poezie prin poezie, se afla idila, unde V. Alecsandri este mult mai sincer, Rodica fiind si arhetipul eroticii sale.

Dragostea la V. Alecsandri are trasaturii oricarui fenomen natural, putând atât bucura, cât si întrista. Astfel Alecsandri face trecerea de la poezia lui Conachi la cea eminesciana. Importanta lor este asadar strict de istorie literara si nu tine de criterii estetice.

2.3 Poezia sociala si patriotica.

Ciclul Suvenire, partea a treia a volumului Doine si lacramioare, se leaga direct de evenimentele socio-politice contemporane lui, cum ar fi 1848 (Adio Moldove!) ori Desrobirea tiganilor. De circumstante istorice sunt poeziile N. Balcescu murind, La Sevastopol, Anul 1855, Moldova în 1857, Hora Unirii etc.

Patruzecisioptist, ca si Gr. Alexandrescu ori D. Bolintineanu, si Alecsandri evoca trecutul istoric în Dragos, Visul lui Petru Rares ori Dumbrava Rosie, Altarul Minastirii Putna si Movila lui Burcel inspirate din O sama de cuvinte de I. Neculce.

Daca Dan, capitan de plai, poema homerica, se afla la interferenta între inspiratia istorica si cea populara, Legenda Ciocârliei si Legenda Lacramioarei sunt de inspiratie folclorica, unele dintre acestea fiind incluse în ciclul Legende (17 poezii scrise între 1864 si 1875, majoritatea publicate în Convorbiri literare). „Legendele" lui V. Alecsandri au fost apropiate catre Ch. Drouchet si G. Calinescu de Poezia lui V. Hugo, cu Legenda secolelor.

Tot G. Calinescu le aprecia ca reprezentând „o etapa hotarâtoare în poezia româna", fie prin câteva idei democratice fundamentale promovate cum ar fi: oroarea de crima (Grui-Sânger), tiranul sângeros (Vlad Tepes, Murad Pasa), admiratia pentru eroii nationali (Stefan, Mihai Viteazul) etc. fie prin rezistenta valorica. Piesa cea mai reusita este considerata Pohod na Sybir, „romanta funebra si declamatorie" a deportarilor polonezilor în Siberia în timpul absolutismului tarist.

Desi au avut un enorm ecou în sufletul cititorilor prin faptul ca popularizau prin versuri simple ideea patriotica, ciclul Ostasii nostri a fost drastic sanctionat de G. Calinescu, care vedea în el un excelent material didactic în scolile primare, dar „artisticeste ridicol, prezentând un razboi de opereta".