Identitatea națională vs identitatea europeană

Sloganul UE este "Unitate in difersitate"

Dincolo de costurile si beneficiile sale strict economice, integrarea europeanã reprezintã, în primul rând acceptarea de cãtre statele candidate a unui sistem de valori definitorii pentru Uniunea Europeanã. De aceea perspectiva integrãrii ridicã pentru statul respectiv numeroase întrebãri referitoare la propriile valori, ca parte a identitãtii sale nationale, precum si la compatibilitatea acestora cu cele europene.

Valorile românesti sunt definite din perspectiva sistemului axiologic reprezentativ pentru comunitatea nationalã, în timp ce valorile europene sunt parte a unei identitãti aflatã în curs de cristalizare. Problematica raportului dintre valorile europene si cele românesti este astfel abordatã în contextul mai general al raportului dintre identitatea nationalã si o posibilã identitate supranationalã.

În perioada postcomunistã, politica României a fost si continuã sã fie puternic marcatã atât pe plan intern cât si pe plan extern de orientarea sa spre Uniunea Europeanã si de angajamentul sãu ferm în sensul dobândirii calitãtii de membru cu drepturi depline al acesteia.

În plus, concluziile raportului au subliniat diversitatea orientãrilor diferitelor categorii ale populatiei cu privire la identitatea nationalã si europeanã, fiind înregistrate ponderi relativ egale între cele patru categorii: orientare preponderent nationalã, preponderent europeanã, national-europeanã si european nationalã. Conform aceluiasi sondaj de opinie, peste 50% dintre persoanele intervievate au declarat cã sunt foarte mândri de a fi români, peste o treime s-au declarat "mândri" iar peste 10% au rãspuns cã sunt foarte putin sau deloc mândri cã sunt români.

Prin definitie, valoarea este înteleasã cel mai adesea ca fiind un ideal.Notiuni precum libertatea, solidaritatea sau toleranta eludeazã prin natura lor orice determinãri concrete. De aceea sensul atribuit valorilor de cãtre douã persoane sau cel articulat la nivel societal în functie de un context cultural si politic specific este cel mai adesea diferit.

Orice analizã a problematicii valorilor ar trebui sã înceapã de la distinctia kantianã

clasicã pentru filosofia moralã între "ceea ce este" si "ceea ce trebuie sã fie". Simplificând,

orice sistem axiologic ascunde în sine o tensiune între formele în care acesta se

concretizeazã în realitate si un ideal – un standard de apreciere a realitãtii si o viziune

despre cum aceasta ar trebui sã fie.

Încercând sã descopere o caracteristicã a omului, Eugeniu Sperantia îl definea ca

fiind "o fiintã cu vocatia valorii"3. La nivel individual, realitatea este perceputã prin

intermediul unui sistem axiologic propriu, acesta exprimându-se, la rândul sãu, prin

activitatea creatoare care transformã lumea umanã într-o lume a valorilor.

În ceea ce priveste rolul valorilor în configurarea unui spatiu cultural, sociologii

grupati în jurul Scolii de la Baden (Heinrich Rickert, Wilhelm Windelband, etc.) au arãtat

cã valorile umane trebuie întelese ca un fel de repere absolute de care fiecare popor se

aproprie prin intermediul culturii de-a lungul istoriei4. O interpretare diferitã a acestui

raport este exprimatã de filosoful român Petre Andrei care argumenteazã în lucrarea

"Filosofia valorii" cã valorile sunt integrate si orientate de cãtre culturã5. Indiferent de

perspectiva adoptatã, valorile unei colectivitãti umane sunt exprimate în patrimoniul

cultural care pãstreazã identitatea acesteia si care o defineste în raport cu celelalte forme de

asociere umanã.

Cuvântul este primul însemn care ne deosebeste, iar limba este unul din atributele

de baza ale identitatii nationale, astfel ca în situatia când în aceasta zona sensibila apar

dificultati, problema limbii pentru multe societati se transforma într-o adevarata chestiune

nationala (cazul Republicii Moldova). Limba este purtatorul natural al gândurilor si

sentimentelor omului, astfel ca este foarte greu sa eviti închisoarea limbii materne. În

viziunea lui Josep R. Llobera, limba reprezinta „hotarul etnic esential si prin aceasta limba

constituie un element de determinare a identitatii nationale”8. Forta, potentialul limbii în

constructia identitatii nationale se manifesta nu numai la nivel instrumental, pentru ca

în acest caz tot felul de reformatori ar utiliza instrumentul lingvistic, de multe ori, doar în

scopuri egoiste, dar, dupa cum sustine Llobera, limba se manifesta si la nivel emotional9.

Este ceea ce confera limbii o greutate deosebita ca element de sudura a identitatii

nationale.

Faptul ca suntem o cultura minora nu înseamna neaparat inferioritate calitativa,

arata Noica. Cultura noastra are realizari calitativ comparabile cu cele ale culturilor mari.

Tensiunea care face însa drama generatiei interbelice este data de faptul ca noi nu mai

vrem sa fim eternii sateni ai istoriei. Aceasta conceptie exprima de fapt conflictul dintre

eternitate si istorie, prezent în toata spiritualitatea româneasca. Daca “învataturile lui

Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie ilustreaza victoria eternitatii în spiritualitatea

româneasca a secolului al XVI-lea, în secolul al XX-lea, neamul si cultura româneasca tind

spre istorie, spre actualizare si spre iesirea din eternitate” – afirma Constantin Noica.

Cioran da o replica foarte aspra eternitatii românesti, spunând ca România

trebuie sa câstige gustul devenirii, deoarece “lumea nu este o justificare a lui Dumnezeu,

istoria este, însa, una a omului”. Aceasta trebuie transformata într-o adevarata misiune

a românilor, devenind o veritabila “doctrina de mântuire”. Cioran vede însa la români o

superioritate fata de celelalte tari mici, datorita luciditatii fata de conditia ei si faptului ca

are o constiinta nemultumita. Subliniaza însa ca “atâta luciditate este un titlu de glorie,

daca alcatuieste un stadiu si este o rusine ca permanenta sau fundatura” - atragând astfel

atentia asupra pasivismului românilor.