Problemele moderne ale familiei tradiționale

Inceputul declinului

Schimbarile fata de modelul traditional de familie sunt atât de puternice încât, practic, în societatile occidentale, s-a construit un mit în jurul acestui tip. Familia extinsa este un ideal, puternic valorizat dar de neatins, este „familia clasica a nostalgiei Vestului“ Dezbaterile publice precum si politicile sociale în ceea ce priveste sfera familiei, promoveaza imaginea unei institutii care, prin functiile sale, conserva traditia si valorile nationale. Ea continua sa-si pastreze totusi caracteristicile în ciuda schimbarilor substantiale care au marcat evolutia societatilor în ultimele decenii.

Si aceasta pentru ca, de-a lungul istoriei, si-a consolidat rolul de institutie care asigura transmiterea continuitatii biologice a natiei si a continuitatii culturale a unui popor. Indiferent de schimbarile de ordin politic sau socio-economic, de zona geografica sau de trasformarile valorice si culturale, familia a ramas unul din putinele elemente de stabilitate din societate. Curentul modern lanseaza formula unei familii care sa fie un barometru pentru schimbarile sociale, scria profesorul Ioan Mihailescu in 2000. Stabilitatea acesteia nu o întelegem însa în pastrarea intacta a caracteristilor si functiilor traditionale, ci prin persistenta factorilor care o genereaza si care au consacrat-o ca institutie cu rol de sustinere a comunitatii.

Schimbarile familiei reflecta concordanta dintre aceasta si societate; este dovada ca familia exista si functioneaza într-un mediu ca element dinamic, activ, cu rol bine precizat; este dovada ca se adapteaza, ca « simte » si actioneaza în concordanta cu ceea ce se petrece în interiorul si în jurul sau.

Istoria sa de mii de ani îti ofera avantajul unei stabilitati de care nu se bucura prea multe institutii sociale. „Experienta“ ei îndeamna la prudenta în a asimila orice element de noutate dupa o atenta evaluare a consecintelor. Desi vorbim de transformari profunde în sfera familiei, aceasta s-a reformat într-un ritm mult mai lent manifestând o reticenta mai mare la schimbare comparativ cu alte institutii sociale. „Fiind o institutie ce se transforma foarte lent si anevoios, familia are o independenta relativa fata de contextul social-economic, având o mare capacitate de inertie; schimbarile ei nu se fac odata cu schimbarea regimului politic ci urmaresc succesiunea civilizatiilor“, mai mentiona sociologul Ioan Mihailescu.

Societatea ultimei jumatate de secol a readus în atentie problematica familiei ca urmare a accentuarii dinamicii transformarilor din cadrul acesteia. În subcapitolul de fata vom încerca sa explicam dintr-o perspectiva socio-demografica mutatiile prin care trece familia moderna.

Criza nuptialitatii, divorturile din ce în ce mai numeroase, aparitia unor stiluri noi de convietuire sunt trei dintre cele mai semnificative schimbari în sfera familiei, vizibile dupa anii ’60, moment de cotitura în istoria celei mai vechi forme de organizare umana, care atesta faptul ca stabilitatea cuplului conjugal si soliditatea familiei prin casatorie este astazi mai degraba un mit decât o realitate efectiva.

Criza nuptialitatii si explozia divorturilor – o abordare socio-demografica

Criza nuptialitatii, a carei debut îl consemnam pe batrânul continent în a doua jumatate a anilor ’60, a afectat pentru început tarile Scandinave, apoi s-a extins în Elvetia, Austria, Germania, vestul Europei si, în final, în perioada de dupa caderea «cortinei rosii», în sudul Europei. În aceasta perioada s-a înregistrat si o crestere semnificativa a celibatului. La ultimul recensamânt din Suedia, tara cu cea mai mare capacitate de introducere a noului si ineditului, 51% din totalul gospodariilor erau reprezentate de persoane singure.

Optimistii au încercat sa explice declinul prin cresterea vârstei la prima casatorie. Unii cercetatori sugereaza faptul ca miscarile de emancipare a femeii, cresterea perioadei de scolarizare ca si mutatiile cultural-valorice au condus la cresterea vârstei la prima oficializare a relatiei de cuplu si nu neaparat la scaderea nuptialitatii.

Divortul, considerat pâna atunci un pericol social major, s-a bagatelizat; numarul cuplurilor care se destrama este din ce în ce mai mare. Iata câteva exemple: Se apreciaza ca aproximativ jumatate din casatoriile din SUA se termina prin divort . Rata divortialitatii a crescut în Marea Britanie de 6 ori între 1960 si 1980, iar numarul cuplurilor care au divortat în anii '70, este de trei ori mai mare decât numarul divortatilor din deceniul anterior.

La acestea se adauga schimbarile valorice privind familia si rolul ei în societate precum si accelerarea miscarilor feministe care au adus în atentie problematica emanciparii femeilor. Nu este de mirare ca anii ’60 au devenit moment de referinta pentru ceea ce numim reformarea familiei.

Fenomenul de emancipare a femeii s-a materializat cel mai acut în aceasta perioada. Instructia devenea, asadar, o necesitate pentru a accede la profesii cu statut înalt, care a declansat un exod al femeii spre zone nespecifice vietii de familie cu consecinte în planul participarii ei pe piata muncii.

Toate acestea au avut o influenta directa si asupra unor elemente de specificitate pentru viata de familie, cum ar fi nasterea, cresterea si educarea descendentilor. Multe cupluri au început sa amâne conceptia copiilor sau chiar sa renunte la a mai avea copii. Astfel, în Suedia, 18,6% din gospodarii erau cupluri conjugale cu copii si 23,5% cupluri fara copii (Yearbook of Nordic Statistics, 1994). În 1999, indicele sintetic de fertilitate pe plan mondial era de 2,9 copii pe femeie însa în Europa acesta era de doar 1,4 - sub nivelul necesar înlocuirii generatiilor.