Rolul muzicii în viața tinerilor - considerente sociologice

Tema acestei lucrări este rolul muzicii în viaţa tinerilor. Voi pleca de la ideea că muzica reprezintă o parte importantă în viaţa de zi cu zi a tineretului şi voi încerca să mă axez pe chestionarea un chestiuni care este relativ des trecută cu vederea: ce anume face ca muzica să aibă o influenţă atât de mare în viaţa tinerilor.

O înţelegere a muzicii din perspectivă sociologică trebuie, după părerea mea, să se sustragă criticii asupra muzicii ca formă de artă. Sociologia trebuie să fie un instrument prin care să înţelegem profunzimea rolului social pe care îl joacă muzica, indiferent de genul, perioada sau publicul de care aparţine. Dacă un gen muzical este de ajuns de popular încât să fie ascultat de un anumit segment de populaţie, atunci acest fapt trebuie să devină obiect de interes pentru sociolog, deoarece scopul lui este acela de a întreba „ de ce?”. Tot sub această formă trebuie abordată şi legătura incontestabilă dintre tineri şi muzica preferată.

Pentru că nu putem lega conceptul de muzică de o definiţie care să satisfacă toate cerinţele, vom accepta că există viziuni multiple asupra ceea ce înseamnă ea; „muzica este considerată de mulţi ca cea mai înaltă formă de artă şi cultură. Muzica este de asemenea considerată de mulţi ca întruchiparea valorilor şi gusturilor personale, cât şi ale altor persoane. Muzica este cel mai adesea un produs al timpului său- atât o reflecţie asupra prezentului cât şi o trecutului”( Laughey, 2006, 1). Autorul american continuă cu susţinerea ideii conform căreia între tineri şi muzica se formează inevitabil o legătură, căci de cele mai multe ori muzica este creată de şi pentru tineri, iar aceştia sunt, în majoritate, fani ai unui gen muzical. De aici şi necesitatea neutralităţii sociologului în studiul asupra influenţei muzicii în legătură cu genurile muzicale. Trebuie să înţelegem de ce un gen sau altul devine preferinţa muzicală a unui grup de tineri. „Şi chiar dacă o persoană este sau nu o împătimită a muzicii, voi susţine faptul că muzica deţine o forţă socială şi culturală de indentificare şi prezentare în aproape toate vieţile tinerilor, fie că aceştia sunt sau nu de acord”( Laughey, 2006, 1).

Sociologia este o ştiinţă care se poate dedica studiului relaţiei dintre muzică şi tineri pentru, aşa cum spune şi definiţia ei, „este acea ramură a cunoaşterii ştiinţifice preocupată de studiul relaţiilor dintre oameni, grupuri, instituţii, a dependenţelor ce se stabilesc între acestea”(Baltasiu, 2007, 16). Tocmai de aceea sociologia se poate dedica unui studiu complex asupra relaţiei dintre tineri şi muzică, pentru că aceasta ţine de domeniul socialului. Se poate vorbi însă de tineri ca formând o subcultură? O subcultură reprezintă „un segment de populaţie care împărtăşeşte un model distinct de cutume, moravuri şi valori care diferă de modelul general al societăţii”(Schaefer, 1996, 88). Putem vorbi despre subcultura tinerilor deoarece ei formează într-adevăr un segment de populaţie care se ghidează după propriile valori care, deşi sunt de cele mai multe ori în opoziţie cu cele ale societăţii din care derivă, nu sunt special făcute pentru a sfida( ca în cazul contra-culturilor). Fie că vorbim de teribilism sau de revoltele tipice perioadei adolescenţei, acele acte de rebeliune împotriva regulilor impuse de societate, de părinţi, etc. tinerii formează o subcultură care stă unită şi izolată de cultura din sânul căreia a apărut. Să luăm de exemplu părinţii. Tinerii au găsit moduri de a împărtăşi ceea ce au în comun, ignorând oarecum barierele socio-economice impuse fără voia lor de statutul părinţilor, de mediul de provenienţă.

În acest fel ajungem la una dintre explicaţiile chestiunii interogate: de ce muzica ocupă o parte atât de semnificativă în viaţa tinerilor. Dacă o subcultură are propriul set de valori în funcţie de care se ghidează, nu pare deloc exagerat raţionamentul următor: muzica este consumată de majoritate tinerilor, mai mult decât majoritatea adulţilor, devenind în acest fel un bun comun pentru că „putem să facem tot felul de lucruri cu ea. Putem să o cumpărăm înregistrată sub diferite forme sau să o facem chiar noi. O auzim la radio, la televizor şi în filme, mergem la spectacole unde ea este principala atracţie” (Martin, 1997, 1). Şi dacă muzica este atât de disponibilă celor tineri, ea poate să devină sursă de coeziune socială.

Muzica poate fi considerată ca fiind un fenomen social pentru că este, în primul rând un produc al omului şi pentru că, de-a lungul istoriei şi-a păstrat poziţia în societate ca formă de artă practicată, consumată sau produsă de majoritatea indivizilor. Fie că vrem sau nu, suntem înconjuraţi de muzică şi ceva care este atât de constant va reuşi cu siguranţă să ne afecteze într-un fel sau altul. În acelaşi timp „pentru că muzica şi activităţile muzicale sunt o parte din societate, este posibil ca ele să fie condiţionate într-un fel de societate şi de felul de viaţă al acesteia”( Supic̆ić, 1987, 49). Cu alte cuvinte, artiştii care sunt muzicieni în orice gen nu pot să fie excluşi de influenţa vremurilor în care trăiesc, de istorie, de presiunile sociale ale timpului. Tocmai de aceea muzica devine un domeniu atât de important pentru sociologie. Ea afectează şi este afectată în aceeaşi măsură de societate, producând schimbări, dar şi mulându-se la rândul ei după regulile informale sociale ale vremurilor. Să luăm de exemplu perioada Woodstock, hippioţii şi războiul din Vietnam. Toată mişcarea hippie a fost efectul social al războiului, iar muzica a jucat un rol important, dacă nu cel mai important, în mişcarea de revoltă a tinerilor. Din nou observăm că tinerii sunt cei mai predispuşi să reacţioneze la fenomene sociale şi faptul că ei, pe lângă stilul vestimentar şi artă vizuală, au ales muzica pentru a-i reprezenta. De ce? Presupunerile au fost nenumărate, dar mă voi rezuma la aceea că muzica vorbeşte tuturor, chiar şi celor dezinteresaţi. Întra-adevăr cuvintele unui discurs au, cel mai probabil acelaşi efect, dar ele au o altă dimensiune atunci când sunt acompaniate de instrumentaţie. Cum altfel se poate explica impactul masiv pe care l-a avut festivalul de la Woodstock pentru generaţia hippie, sau cum chiar şi acum, după 40 de ani, cei mai mulţi privesc cu nostalgie vremea în care muzica reuşea să unească tineri cu naţionalităţi, afinităţi sau personalităţi atât de diferite. Muzica e aceeaşi pentru toată lumea şi de aceea e atât de simplu să fie aleasă pentru a transmite un mesaj.

Muzica este cu siguranţă un produs al epocii sale, dar dacă fiecare perioadă istorică vine cu ceva nou, nu ar fi normal ca la un moment dat scena muzicală să fie suprasaturată de genuri şi subgenuri? Răspunsul îl găsim tot în sociologie. Fiecare gen muzical vorbeşte unui anumit gen de public, format din indivizi care au diverse lucruri în comun. Atâta vreme cât muzica va continua să satisfacă nevoile cel puţin ale unei persoane, nevoia de cultură, nevoia de relaxare, de distracţie, etc, atunci nu va putea să existe o suprasaturaţie a genurilor.

Tinerii sunt mai predispuşi să fie consumatori de muzica pentru că, persoanele cu o medie a vârstei care îi situează în categoria tinerilor, sunt încă în perioada de formare ca indivizi. Nu pot fi numiţi nici adulţi, dar nici copii. Vorbim aici de adolescenţi, tineri adulţi. Este perioada în care individul se caută pe sine, caută acel lucru ce îl va defini, prima piatră pentru temelia drumului său în viaţă. Este perioada propice pentru întrebarea „Cine sunt?”. Acum când nu eşti încă suprasolicitat de cerinţele vieţii cotidiene de adult, şi poţi să îţi acorzi acest timp în care să îţi descoperi sinele.