Evoluția instituției șefului statului în istoria administrației publice romanești

Noţiuni Generale

Studierea Istoriei Administraţiei Publice Româneşti, are o importanţă deosebită, care este relevată de anumite aspecte , cum ar fi :

- obiectul de studiu al disciplinei, face parte dint-o sferă mai largă de cercetare şi anume , Istoria poporului şi a statului român;

- prin studierea evoluţiei istorice a instituţiilor politice şi administrative,a principalelor idei şi structuri economice , este posibilă o mai bună înţelegere a sistemului de organizare administrativă şi a economiei actuale;

- Istoria administraţiei publice româneşti, evidenţiază caracterul naţional al sistemului economic şi administrativ.

- Istoria administrativă şi economică a României , relevă premisele Ştiinţei Administrative, având în acelaşi timp rolul pe care „Istoria statului şi dreptului românesc” sau „Dreptul roman” îl au pentru Ştiinţa dreptului;

În abordarea studierii evoluţiei istorice a sistemului administrativ şi economic, se poate face următoarea periodizare :

- epoca antică, care poate fi delimitată între epoca paleolitică şi epoca fierului pe de o parte , iar cea de a doua perioadă, denumită şi perioada veche care se referă la statul geto-dac,respectiv Dacia – provincie romană;

- epoca feudală, care începe de la părăsirea Daciei de către romani, până la feudalismul românesc ;

- epoca modernă ,reprezintă perioada cuprinsă între 1821 şi regimul antonescian;

- epoca contemporană, care cuprinde regimul comunist şi perioada actuală de reinstaurare a unui regim democratic.

Societatea geto-dacică s-a dezvoltat de la constituirea şi consolidarea unor uniuni de triburi, prin trecerea de la organizarea gentilică la cea politică, finalizându-se sub domnia lui Burebista, care a reuşit reunirea sub o conducere centralizată a tuturor uniunilor de triburi geto-dacice.

I. Evoluţia instituţiei şefului statului în Dacia

În legătură cu forma de organizare a statului geto-dac, au fost exprimate mai multe puncte de vedere : - statul creat de Burebista era o monarhie, asemănătoare monarhiilor elenistice; - stat sclavagist începător sau semi-sclavagist ;- monarhie sclavagistă.

Pentru exercitarea atribuţiilor, regele era ajutat de un consiliu format din sfetnici apropiaţi şi executanţi ai voinţei sale, care primeau de la acesta diferite sarcini. Demnitarii erau recrutaţi din clasa aristocratică, ei se bucurau de stabilitate şi erau organizaţi într-un sistem ierarhizat:- instituţia vice – regelui, dregători însărcinaţi cu diferite atribuţii(militare, sociale ş.a.), soli etc.

Dacă cu privire la forma de stat există punctele de vedere menţionate anterior, în cea ce priveşte puterea în stat, toţi specialiştii sunt de acord că întreaga putere era concentrată în mâinile regelui, putere pe care acesta o dobândea de cele mai multe ori pe cale ereditară. În acelaşi timp regele era şeful suprem militar, judecător suprem şi chiar mare preot.

În conducerea statului dac un rol deosebit îl are marele preot, care uneori a avut şi atribuţiile unui vice-rege, precum şi puterea religioasă în general. Preoţii deţineau şi calitatea de judecători.

După campaniile militare desfăşurate între anii 101-106 e.n., în urma cărora statul geto-dac a fost cucerit şi transformat în provincie romană,organizarea provinciei a avut un caracter militar,fiind subordonată direct împăratului roman, iar conducerea acesteia era încredinţată unui guvernator cu rang consular – legatus Augusti pro pretore- investit cu imperium , ceea ce presupune cumularea atribuţiilor de legiferare, administrative, militare, judecătoreşti şi financiare.