Implicațiile Statului Birocratic în Deciziile din Administrația Publică

Fenomenul birocratic este axa fundamentala a reformelor din administratia publica deoarece, asa cum spunea Samuel Huntington “existenta institutiilor este capabila sa dea substanta interesului public”.

Birocratia poate fi privita din mai multe puncte de vedere, dar reprezinta, mai ales pentru tarile în curs de dezvoltare, cheia de bolta a reformei în administratia publica. Cel mai relevant aspect al birocratiei este cel care reflecta gradul de comunicare si nivelul de contact cu mediul social care exercita un impact major asupra responsabilitatilor acesteia.

Optiunea pentru conducerea administrativa birocratica decurge din faptul ca aceasta impune conformarea la un set de reguli bine precizate, are caracter previzibil si precizie tehnica, fiind legitimata de necesitatea administrarii în masa a bunurilor si a persoanelor, pe fondul cresterii gradului de impersonalitate a relatiilor din interiorul organizatiilor. Astfel, birocratia apare ca ca o forma de organizare institutionala apropiata de idealul modelului teoretic, datorita în principal calitatilor sale, ce pot fi sintetizate astfel :

- birocratia este caracterizata de competenta, ierarhie si o diviziune sociala a muncii pe structuri specializate;

- birocratia contribuie la progresul sistemului economic si administrativ prin înlaturarea stilurilor primitive de munca;

- birocratia reprezinta modalitatea cea mai eficienta de organizare a unei colectivitati în vederea atingerii scopurilor propuse.

Ca mijloc de organizare a muncii, birocratia a desemnat initial încercarile de rationalizare a activitatilor umane, determinate de amplificarea fara precedent a relatiilor de productie, concomitent cu cresterea rolului implicarii statului în viata economico-sociala. În acest context, notiunea de conducere administrativa birocratica era considerata ca esentiala pentru succesul rationalizarii muncii, datorita trasaturilor sale, ce pot fi sintetizate în felul urmator:

- este alcatuita din functionari liberi ca indivizi, care nu se supun decât îndatoririlor legate de functia pe care o exercita;

- ierarhia în sistem este organizata având în vedere îndeplinirea obiectivelor functionale ale organizatiei;

- atributiile fiecarui functionar sunt strict precizate si legate nemijlocit de pozitia ocupata;

- functionarii se supun unei discipline, precum si unui control.

Totusi, acest mecanism al conducerii administrative birocratice este însotit si de numeroase disfunctionalitati puse magistral în evidenta de catre sociologul american Robert K. Merton. Denaturarea semantica a termenului s-a produs prin deplasarea centrului de greutate spre dificultatile cu care se confrunta birocratia în încercarea de a-si atinge obiectivele si, ceea ce este mai important, spre efectele induse de structurile birocratice asupra individului. Astfel, cu cât organizarea birocratica este mai pronuntata, cu atât mai probabila este aparitia unor disfunctionalitati, a unor rutine menite a îngreuna mersul activitatii. Acestea nici macar nu pot fi anticipate deoarece decurg din însusi modelul birocratic de administrare, care urmarind rationalizarea muncii prin instituirea unor proceduri clar definite, nu conduce decât la obtinerea unui efect total opus celui scontat.

Mai mult chiar, în contextul unui mediu încorsetat de reguli si proceduri formalizate, exista riscul dezvoltarii unei “personalitati birocratice” la toti functionarii indiferent de pozitia ierarhica pe care o ocupa. Acestia, preocupati de a face fata hatisului de canoane si norme în care îsi desfasoara activitatea, nu mai raspund solicitarilor publicului, devenind rigizi si rezistenti la schimbare. În aceste conditii, functionarii nu sunt decât niste instrumente pasive, apte sa execute o sarcina, sa primeasca ordine si directive si nicidecum sa dea dovada de initiativa.

Desi aceasta teorie a fost îmbratisata de multi si chiar ilustrata cu numeroase exemple, astfel de exemple nu apar în mod automat si inevitabil, ci doar atunci când exista conditii prielnice materializate în primul rând de slaba calitate a factorului uman.

O alta conceptie cu privire la comportamentele umane din interiorul organizatiilor sustine ca indivizii vin într-o institutie, aducând cu ei propriile atitudini si sisteme valorice, care, de cele mai multe ori nu sunt în concordanta cu obiectivele generale urmarite de organizatia respectiva. Pe primul plan în aceasta abordare , sunt raporturile interumane, iar în confruntarea acestora iau nastere tensiuni ce perturba desfasurarea normala a activitatii. Solutia în acest caz ar putea fi instituirea unui sistem de motivare si stimulare a functionarilor, axat pe problematica maximizarii satisfactiei în munca, concomitent cu crearea unui climat propice colaborarii între acestia.