Izvoarele Dreptului Muncii

1. Semnificatia termenului ”munca”

Munca, inteleasa ca o activitate creatoare de valori materiale sau spirituale, este indisolubil corelata cu viata omului.

Munca reprezinta activitatea umana specifica – manuala si/sau intelectuala – prin care oamenii isi utilizeaza aptitudinile (fizice si intelectuale) in scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuintelor lor.

Termenul provenit din limba slavona- “monka” are mai multe sensuri:

- un prim sens, principal, este acela de activitate productiva (a presta o munca eficienta, importanta), dar si de rezultatul acestei activitati (o munca reusita, de succes);

- al doilea sens, secundar este de loc de munca (a avea o munca, un serviciu, o slujba), dar si ansamblul lucratorilor (munca opusa capitalului).

2. Definitia dreptului muncii

Ca orice alta ramura a dreptului, si dreptul muncii reprezinta un ansamblu de norme juridice cu un obiect distinct de reglementare: relatiile sociale de munca.

Aceste relatii se stabilesc intre cei ce utilizeaza forta de munca – angajatori (patroni) si cei ce presteaza munca – salariati (angajati).

Intre cele doua parti – angajatori si angajati – iau nastere atat relatii individuale, dar si colective, consecinta a incheierii contractului colectiv de munca, precum si a institutionalizarii dialogului social, a existentei unor drepturi si obligatii distincte ale celor doi parteneri sociali in procesul muncii ca subiecte colective de drept.

Desigur, drepul muncii este in principal dreptul contractelor colective si individuale de munca, dar sfera sa de reglementare este mult mai extinsa; el priveste si alte raporturi juridice decat cele derivate din contractele de munca. In plus asa cum prevede principalul sau izvor – Codul muncii, el reglementeaza si modul in care se efectueaza controlul aplicarii dispozitiilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii (art.1 alin.1).

In considerarea celor ce preced, dreptul muncii poate fi definit ca acea ramura a sistemului de drept alcatuita din ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile individuale si colective de munca, atributiile organizatiilor sindicale si patronale, conflictele de munca si controlul aplicarii legislatiei muncii.

3. Izvoarele dreptului muncii. Notiune. Categorii de izvoare

In acceptiunea juridica a notiunii, izvoarele de drept nu se refera la esenta dreptului, ci la formele specifice in care acesta isi gaseste expresia. Pentru a-si realiza rolul lor de organizare a vietii sociale, normele juridice sunt exprimate in anumite forme, proprii dreptului, care poarta denumirea generica de acte normative. In functie de organul emitent, acestea sunt: legi, ordonante, ordonante de urgenta si hotarari ale Guvernului etc.

Asemenea acte normative constituie, in acceptiunea juridica, izvoare de drept.

Din punct de vedere material, actele normative se definesc ca reguli abstracte; ele sunt formulate vizand situatii tipice enuntate in abstracto. Acest caracter este legat de generalitatea actelor normative; ele sunt destinate sa reglementeze nu un caz particular, ci o serie de cazuri asemanatoare. Totodata, actele normative au caracter permanent, adica se aplica fara incetare, de la data intrarii in vigoare, pana la abrogarea lor .

Actele normative, deci izvoarele dreptului, nu exista izolat, ci organizate in ceea ce se numeste sistemul legislatiei.

In categoria izvoarelor dreptului muncii trebuie incadrate, in primul rand, normele Uniunii Europene, in special, regulamentele , care au aceeasi forta ca si legile nationale, precum si alte reglementari transpuse in dreptul intern.

Sunt, de asemenea, izvoare conventiile Organizatiei Internationale a Muncii, si normele Consiliului Europei ratificate de Romania .

Consecinta a celor ce preced, izvoarele dreptului muncii pot fi definite ca acele acte normative care reglementeaza raporturile juridice de munca, inclusiv raporturile juridice grefate de raportul de munca (cele privind pregatirea profesionala, securitatea si sanatatea in munca, patronatele si sindicatele, jurisdictia muncii).

Izvoarele dreptului muncii pot fi impartite in doua mari categorii:

- izvoare comune cu ale celorlalte ramuri de drept (Constitutia, alte legi etc.);

- izvoare specifice dreptului muncii, care pot fi, la randul lor, impartite in izvoare interne si izvoare internationale;