Principalele Curente Contemporane ale Științei Administrației

Capitolul 1

Consideraţii generale privind ştiinţa administraţiei

Societatea românească cunoaşte, după anul 1989, schimbări rapide şi profunde în viaţa economică, socială şi politică, care au determinat, la rândul lor, transformări de substanţă şi în planul organizării statale şi a colectivităţilor locale, implicit a administraţiei publice.

La începutul sec. XXI, la orizontul aderării României la Uniunea Europeană şi în plin proces de reformă a adminstraţiei publice, ce se derulează sub imperativul modernizării şi conectării administraţiei româneşti la valorile europene, nevoia de raţionalizare si eficientizare a activităţii administrative constituie o necesitate stringentă, din perspectiva îndeplinirii comandamentelor statale şi, respectiv, de satisfacere a intereselor generale ale societăţii, prin asigurarea unei “serviri” prompte a cetăţeanului.

Unei asemenea nevoi vine să-i răspundă, cu prioritate, disciplina ”ştiinţa administraţiei”, ale cărei principii, legităţi şi concluzii riguros formulate, susţin ”cotidian” munca administratorului, singurul în măsură să facă din activitatea de administrare a treburilor publice, atât o artă, cât şi o ştiinţă, la a cărui formare contribuie în mod decisive această ştiinţă .

De-a lungul timpul, au existat mai multe concepţii privind ştiinţa administraţiei.

Într-o primă viziune, ea este calificată drept o ştiinţă a principiilor raţionale ale administraţiei. Formulată pentru întâia oară de doctrinarii francezi, a fost preluată şi dezvoltată în ţara noastră de profesorul Constantin Dissescu de la Facultatea de Drept din Bucureşti .

Într-o altă concepţie, ştiinţa administraţiei este considerată o ştiinţă politică, acest lucru fiind afirmat de Lorenz von Stein, dar şi de Paul Negulescu, care susţinea că ştiinţa administraţiei urmăreşte analiza critică a administraţiei din punct de vedere al resurselor, mijloacelor şi rezultatelor, formulând, pe baza descoperirilor făcute în mecanismul administrativ, reguli care, aplicate în activitatea administrativă, să conducă la creşterea eficienţei acesteia.

Într-o altă viziune se considera că ştiinţa administraţiei este o ştiinţă socială şi economică, constituind o ştiinţă a acţiunii sociale a statului. Alţii sunt de părere că ar fi o parte a sociologiei sau, cu alte cuvinte, o sociologie a administraţiei , iar unii că ar fi o economie politică aplicată.

Administraţia publică reprezintă un instrument al statului, indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii publice , ştiinţa administraţiei cercetând fenomenul administrativ în întreaga sa complexitate. Este o ştiinţă nejuridică, de sinteză, autonomă, cu obiect, principii si metode specifice de cercetare, recunoscută la nivel ştiinţific internaţional .

Capitolul 2

Principalele curente contemporane ale ştiinţei administraţiei

2.1 Introducere

În cadrul ştiinţei administraţiei se desfăşoară acţiuni diverse de cercetare care au un caracter complex. Principalele concepţii care apar în evoluţia ştiinţei administraţiei sunt cele tradiţionale, si anume un prim curent care apare foarte devreme in Europa si este cunoscut si ulterior cu numele de curent juridic, si un al doilea curent – cel organizational.