Principiile Științei Administrative

1.Consideraţii generale

1.1.Definiţia ştiinţei administrative

Doctrina de specialitate defineşte ştiinţa administraţiei drept o ştiinţă social-politică, care se ocupă cu studierea globală a activităţii administrative a statului şi a colectivităţilor locale, cu toate implicaţiile, relaţiile şi corelaţiile acesteia cu celelalte elemente ale sistemului social,în vederea eficientizării ei,cu scopul realizării în condiţii optime a funcţiilor ce le are în cadrul sistemului social-global.

1.2.Noţiunea de principiu

Termenul de principiu provine din latinescu ,,principium’’, care are înţelesul de început.Semnificaţia sa mai poate fi şi de element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită sau totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline.

2.Identificarea principiilor ştiinţei administrative

2.1.Clasificarea principiilor

Din Constitutie, ca de astfel si din întreaga legislaţie vom desprinde principiile ştiinţei administrative,principii ce fundamenteaza organizarea statului şi a colectivităţii locale.

Aceste principiii reflectă şi consacră în formele politico-juridice caracterul structurilor de guvernare şi relaţiile dintre ele în procesul exercitării puterii, stabilesc directiile generale de activitate ale statului iar unele dintre ele fixează, totodată, cadrul general în care poporul, titularul suveran al puterii,exercită atributele acesteia.

În ştiinţa administrativă cât şi în activitatea de administratie publica sunt utilizate principii cu un caracter general care sunt aplicate în toate domeniile de activitate administrativa cât şi principii specifice care sunt aplicate doar în anumite domenii din activitatea administrativa.

Astfel ele pot fi grupate în doua categorii:

a)principiii generale

b)principii speciale

De asemenea conform literaturi europene de specialitate se retine si alte doua categorii de principii specifice administraţiei:

a)principii restrictive

b)principii proactive

2.2.Principii generale

Aceste principii generale sunt:

1.Principiul puterii suverane sau al suveranitaţii nationale.

Principiul suveranităţii, nationale îl vom înţelege în sensul că puterea politică are în mod necesar un titular-poporul roman si ca acesta deţine in mod natural puterea politica.Suveranitatea sau autoritatea politică exclusivă este forma superioară de organizaresocialăcare,alăturide naţiuneşi teritoriu,concură la alcătuirea statului. Puterea politică este o putere suverana.Suveranitatea este un atribut exclusiv al puterii publice.

Ea exprimă faptul că puterea publică îşi extinde autoritatea sa asupra unui anumit teritoriu şi populaţie şi nu admiteca o altă autoritate să exercite puterea publică asupra aceluiaşi teritoriu şi populaţii.Suveranitatea se exprimă pe plan intern prin supermaţie, iar, pe plan extern prin independenţă.

Dacă primele două elemente definitoriii ale statului,teritoriul şi populatia,au un caracter obiectiv-material,cel de-al treilea element esenţial, suveranitatea naţională,are un caracter subiectiv-volitional şi înseamnă că dreptul de comandă apartine natiunii.

În acest sens,de astfel,sunt şi dispoziţiile art.2, alin.(1) din Constituţia României, potrivit cărora ,,Suveranitatea naţională aparţine poporului român,care o exercită prin organele sale reprezentative,constituite prin alegeri libere,periodice şi corecte,precum şi prin referendum’’

2.Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stata devenit o dogma a democaraţiei liberale şi garanţia esenţială a securităţii individului în raporturile lui cu puterea.Acesta este un principiu fundamental al statului de drept, prevăzut în mod expres, în Constituţia României la art.1,alin.(4) şi conform căruia ,,Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrul puterilor-legislativă,executivă şi judecătorească- în cadrul democraţiei constituţionale. ’’