Propuneri și soluții pentru conservarea și dezvoltarea patrimoniului unității administrativ - teritoriale pe exemplu Comunei Râfov, Județul Prahova

1. Unităţile administrativ-teritoriale, ca structuri ale administraţiei publice

Orice stat, pentru a fi bine condus şi administrat, îşi împarte teritoriul în unităţi administrative, cărora le recunoaşte o anumită autonomie. Aceste unităţi admini¬strative au în responsabilitate un anumit număr de locuitori si un patrimoniu care include domeniul public şi pe cel privat, în acest sens teritoriul României cuprinde ca unităţi administrative: comuna, oraşul, municipiul şi judeţul.

Comuna este unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi tradiţii, fiind alcătuită din unul sau mai multe state, dintre care unul este reşedinţă comunală.

Pe teritoriul României sunt organizate un număr de 2.686 de comune şi 13.121 sate, ca subdiviziuni teritoriale ale comunelor.

Oraşul este unitatea administrativ-teritorială mai dezvoltată din punct de vedere economic, social-cultural şi edilitar-gospodăresc decât comuna, în România sunt organizate un număr de 184 de oraşe.

Municipiul este localitatea de tip urban cu un număr mai mare de locatari, cu o însemnătate deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării decât a oraşului, în România sunt organizate 78 de municipii.

Judeţul este delimitarea teritorială din suprafaţa României, alcătuită din oraşe şi comune, constituită într-o unitate administrativ-teritorială, care se bucură de o anumită autonomie administrativă. Pe teritoriul ţării noastre sunt organizate 40 de judeţe. Aceste unităţi administrative sunt conduse de o reţea de autorităţi publice, specifice fiecăreia dintre ele, care posedă o serie de prerogative ca expresie a delegării puterii de stat. Calitatea acestor prerogative este proporţională cu tipul unităţii administrative. Activitatea acestor autorităţi publice are în vedere, în exclusivitate, un interes general, care este al statului dar si al colectivităţii din unitatea administrativ teritorială, în care sunt organizate şi funcţionează.

Având în vedere complexitatea activităţii pe care o desfăşoară şi diversitatea dome¬niilor de acţiune, autorităţile publice pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:

• după modul de constituire, ele pot fi:

- alese, cum sunt consiliile locale (comunale, orăşeneşti, municipale, judeţene) şi primarii;

- numite, ca miniştrii, prefecţii ş.a.

• după competenţa teritorială, acestea pot fi:

- locale, cu competenţă restrânsă numai la unitatea administrativ - teritorială în cauză;

- judeţene, cu competenţă doar la nivelul judeţului;

- centrale, având competenţă pe întregul teritoriu al ţării.

• după competenţele materiale, autorităţile administraţiei publice, ele pot fi:

- autorităţi cu competenţă materială generală, cum sunt: Guvernul, consiliile locale judeţene;

- autorităţi cu competenţă materială specială, care au competenţă numai într-un domeniu ori sector al administraţiei publice, cum sunt ministerele, departamentele ş.a.

Elementele componente ale sistemului administraţiei publice sunt: Preşedintele României, Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate ale admini¬straţiei publice, autorităţile administraţiei publice locale, întreaga reţea de organe ale administraţiei publice emite o multitudine de acte, cu diferite destinaţii, ca forme de comunicare a acestora cu populaţia care le este arondată.

Astfel, Guvernul emite hotărâri şi ordonanţe, iar miniştrii ordine şi instrucţiuni.

De asemenea, în exercitarea atribuţiilor care le revin, consiliile locale şi cele judeţene, adoptă hotărâri, primarii emit dispoziţii, iar prefecţii ordine. Condu¬cătorii serviciilor descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe de speciali¬tate ale administraţiei publice centrale, emit dispoziţii.

Toate acestea reprezintă elemente de comunicare ale autorităţilor administraţiei publice, efectiv ale funcţionarilor publici, pe care acestea trebuie să le cunoască nu numai sub aspectul juridic al conţinutului cât mai ales sub aspectul elaborării. Iată cum comunicarea intervine în fenomenul administraţiei publice şi îndeosebi în creşterea ori diminuarea autorităţii organelor acesteia.