Relația Știintei Administrative cu Celelalte Științe

„Relaţia Ştiintei Administrative cu celelalte ştiinţe”

Ştiinţa administraţiei este o ştiinţă independentă in sensul convenţional al termenului. Există în mod sigur un obiect, reprezentat de către administraţiile publice cu toate implicaţiile, relaţiile şi corelaţiile acesteia cu celelalte elemente ale sistemului social, însă, este posibil ca acest obiect să fie tratat din diverse puncte de vedere metodologice proprii diverselor ştiinţe. Ĩn ceea ce priveşte metodele utilizate, pot fi luate în considerare două concepţii mai importante:

- prima concepţie consideră că ştiinţa administrativă, fiind o ramură a ştiinţelor umaniste, nu poate avea metode specifice. Cel care întreprinde studiul administraţiei trebuie să folosească metodele şi tehnicile de cercetare ale altor ştiinţe sociale;

- a doua concepţie, dimpotrivă, presupune că ştiinţa administrativă, datorită specificităţii obiectului său, trebuie să aibă metodologia sa proprie de cercetare şi, în consecinţă, să folosească tehnici originale de investigaţie.

Fiecare dintre aceste două concepţii cuprinde o parte de adevăr, întrucât tehnicile de cercetare şi analiză utilizate de ştiinţele sociale pot fi folosite în diversele domenii administrative, însă, numai după adaptarea lor la obiectul studiat, avându-se în vedere caracteristicile acestuia.

Ĩn acest proiect am abordat in mod special relatia ştiinţei administrative cu ştiinţa politică si cu dreptul admininstrativ dar am avut in vedere şi cateva aspecte privind legaturile sale cu managementul, sociologia şi cu celelalte ştiinţe sociale.

• Relaţiile ştiinţei administrative cu ştiinţa politică

Legăturile ştiinţei administraţiei cu ştiinţa politică sunt atât de ordin teoretic cât şi practic, deoarece administraţia are o poziţie de subordonare faţă de puterea politică. Administraţia executa sarcinile incredinţate de către puterea politică , care îşi asumă răspunderea asupra conţinutului lor.

Ca şi ştiinţa politică, ştiinţa administraţiei nu este o ştiinţă normativă, ambele sunt ştiinţe umaniste experimentale care formuleaza observaţii si plecând de la acestea stabilesc principii. Propunerile făcute de către ştiinţa administraţiei pentru îmbunătăţirea structurii şi activităţii administraţiei urmează a fi luate in considerare de către puterea politică, pentru ca pe baza acestora să se poată adopta decizii optime fundamentate ştiinţific. Totuşi problema politică este cea mai importantă. S-a suţinut că studiul administraţiei trebuie să se concentreze, în principal, deşi nu în mod exclusiv, în zona decizională, aceasta fiind constituita dintr-o reţea de relaţii cu celelalte centre decizionale, precum şi cu alte subsisteme şi cu subiecţi comuni. Acest centru decizional al administraţiei este un subsistem al sistemului instituţional (aici se formalizează relaţiile care implică exercitarea puterii), subsistem care este decisiv pentru sistemul politic general. Aceasta ne face să susţinem că ştiinţa adminstraţiei este o parte a ştiinţei politice şi ea trebuie să utilizeze metodologia acesteia, cu toate acestea, încadrarea în ştiinţa politică si acceptarea metodologiei acesteia nu presupune dizolvarea administraţiei în ştiinţa politică.

Ĩn primul rând nu trebuie să se uite faptul că ştiinţa politică şi ştiinţa administraţiei au tradiţii distincte, bagaje şi substraturi doctrinare diferite. Tocmai pentru că este vorba despre o particularitate a subsistemului administrativ, studiul adminstraţiei (mai ales al centrului decizional) trebuie să trateze relaţiile cu celelalte elemente ale sistemului politic. Desigur ca această poziţie doctrinară prezintă dificultaţi, dar acestea nu sunt considerate dificil de depăşit.

Prima dificultate are in vedere renuţarea la modul de tratare multidisciplinar si pierderea aportului altor ştiinţe, mai ales a celor sociale. O altă dificultate ar fi legată de aspectele aplicative ale ştiinţei adminstraţiei care nu sunt proprii ştiinţei politice, cum ar fi realizarea gestiunii, aplicând tehnici specifice. Această dificultate este reală dar totuşi nu gravă întrucât aceste tehnici trebuie aplicate pornind de la baze conceptuale care işi au fundamentul în acţiunile centrului decizional. Ĩn ultimul rând trebuie să se ţină seama că nu s-a vorbit de ştiinţele sociale ci de aspectele aplicative (tehnici de impozitare, gestiunea resurselor umane) care au multe în comun cu cele aplicate în sectorul privat şi care sunt particularizate pentru a fi utilizate de către administratie.

Prin urmare, dar nu în ultimul rând, aici trebuie avut in vedere şi conceptul ‚,dihotomiei politică-administraţie”, concept ce reprezintă una dintre cele mai controversate nţiuni ale teoriei administraţiei publice. Originile acestui concept , existenţa sa practică şî acceptarea sa generală, au fost discutate, de-a lungul timpului, în nenumărate rânduri. De la prima sa apariţie şi până în prezent, conceptul dihotomiei politică-administraţie a cunoscut o puternică prezenţă in cadrul literaturii academice de specialitate şi a fost puternic disputată de către numeroşi autori, „această teorie devenind una dintre puţinele mituri ale administraţiei publice care încă supravieţuiesc” (Rabrenovic,