Extras din referat
Sectorul public şi relaţiile sale cu societatea au generat numeroase analize şi discuţii în ultimii ani. Creşterea cererii de servicii publice, restricţiile bugetare, costurile de personal şi noile facilităţi oferite de tehnologia informaţiei au constituit provocări generatoare de noi concepte: “guvernare on-line”, “e government”, “democraţie electronică ”.
Elementul cheie al conceptului de “e-government” este îmbunătăţirea relaţiei şi fluidizarea schimbului de informaţii dintre sectorul public – pe de o parte şi cetăţeni şi mediul de afaceri, pe de altă parte. E-Government înseamnă oferirea de servicii publice în format electronic pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, o alternativă mai eficientă şi mai ieftină, care ar permite Guvernului să fie mai aproape de cetăţeni şi să-şi adapteze serviciile conform cerinţelor acestora.
O soluţie e-Government completă ar răspunde unor cerinţe precum:
- Punct unic de contact pentru furnizarea serviciilor electronice 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână
- Punte de trecere la societatea digitală
- Reconstrucţia încrederii cetăţeanului în guvern
- Accelerarea creşterii economice
- Stabilirea unor politici şi reglementări guvernamentale
- Crearea unei forme de guvernare mult mai participative
- Promovarea soluţiilor de învăţare la distanţă
Pentru implementarea conceptului de "e-government", o ţară trebuie să dispună de infrastructuri adecvate de sisteme de date, instituţionale şi tehnologice, de un cadru legislativ compatibil, resurse umane pregătite corespunzător şi, nu în ultimul rând, gândire strategică şi coordonare. Funcţionând ca un sistem de comunicare multi-canal între guvern, cetăţeni, mediile de afaceri şi furnizorii de servicii, soluţiile de e-Government ar permite organismelor administrative să asigure creşterea accesului la informaţii, centralizarea şi integrarea datelor şi aplicaţiilor, eficientizarea procesului de decizie în activitatea publică, creşterea veniturilor, reducerea costurilor.
Pentru implementarea cu succes a "e-government" este necesară definirea unei arhitecturi coerente de aplicaţii şi a unui set predefinit de servicii generice şi instrumente pentru dezvoltarea, implementarea şi administrarea ulterioară a aplicaţiilor. Această arhitectură trebuie actualizată pentru a asigura corespondenţa cu cerinţele utilizatorilor şi cu noile tehnologii care apar.
Aplicaţiile informatice specifice se pot încadra în următoarea listă de servicii publice destinate cetăţenilor şi mediului de afaceri (lista este minimală):
1.taxe pe venit
2.căutarea unui loc de muncă
3.securitate/protecţie socială
4.documente personale
5.înregistrarea unei maşini
6.autorizaţii de construcţie
7.declaraţii la poliţie
8.librării publice
9.certificate de naştere, căsătorie, deces
10.înscrierea în învăţământul secundar şi terţiar
Preview document
Conținut arhivă zip
- Servicii Electronice Administrative.doc