Sisteme Comparate

Structuri administrative publice centrale

în tari ale Uniunii Europene

Capitolul 1. Cadrul general privind structurarea si functionarea

Guvernului

Guvernul este, în lumea moderna componenta cea mai reprezentativa a oricarui sistem administrativ public. La rândul sau, structura administratiei centrale în tarile vest-europene cuprinde trei categorii de organe:

- ministere, care sunt organizate numai în subordinea Guvernului;

- autoritati administrative autonome fata de Guvern;

- alte organe centrale care pot fi organizate, fie în subordinea Guvernului, fie în

subordinea unui minister.

Elementul fundamental al aparatului administrativ central este asadar Guvernul, indiferent daca avem de-a face cu state centralizate (Franta, Marea Britanie, Luxembourg, Irlanda, Grecia) sau federatii (Germania). Consiliul de Ministri sau Guvernul, ca organ de sine statator, este o creatie a vremurilor moderne, el a aparut odata cu primele Constitutii si implicit cu Dreptul administrativ propriu-zis.

Referitor la fenomenul aparitiei Guvernului, în general, sunt necesare anumite precizari:

- nu trebuie sa se înteleaga faptul ca numai în feudalism au existat dregatori, sfetnici,în sensul larg al termenului, ai monarhiilor, regilor sau împaratilor diferitelor state sau imperii; ase-

menea “functionari” au aparut odata cu statul, ei numindu-se chiar din Antichitate, ministri;

- ministrii împaratilor din Antichitate, inclusiv ai împaratilor romani, nu trebuie confundati cu ministrii vremurilor moderne. Acestia din urma sunt titulari de departamente centrale, de organe cu o anumita competenta materiala si cu o competenta teritoriala generala, pe întreg teritoriul statului;

- ramura de drept care reglementeaza activitatea Guvernului, în perioada moderna si contemporana, este dreptul administrativ, în spiritul dispozitiilor constitutionale; alte reguli provin si de la dreptul comun.

În terminologia consacrata de doctrina administrativa occidentala, Guvernul are sarcina de a realiza politica natiunii; el este initiatorul, modelatorul si executantul masurilor de politica sociala, de redresare economica, de mentinere sub control a inflatiei si de stabilizare economica etc. El raspunde de ordinea publica, de apararea nationala, sau de raporturile statului respectiv cu alte state.

Desi în toate aceste zone de activitate, sarcini revin si altor autoritati statale, îndeosebi Parlamentului si Sefului Statului, este un adevar incontestabil al epocii actuale ca, centrul de greutate cade pe Guvern. Asa se explica prezenta în lumea democratica a miscarilor de protest, mitingurilor, grevelor si a demonstratiilor care au ca obiect lupta împotriva unor masuri guvernamentale si nu împotriva unui mesaj al Tronului sau dupa caz, al Presedintelui Republicii. Nu de putine ori, asemenea actiuni de protest au ca efect demisia unor ministri sau a Guvernului, în ansamblu.

Pe de alta parte, clasicul principiu al separatiei puterilor presupune totusi controlul parlamentar permanent asupra Executivului în general.

Din punctul de vedere al modului în care este reglementat rolul Guvernului în mecanismul politic si statal, Constitutiile diferitelor tari, evidentiaza doua situatii mai pregnante, si anume:

1) Constitutii care fac o calificare expresa, uneori mergându-se pâna la rigoarea unei definitii, dar între care se disting:

- Constitutii care stabilesc un rol trihotomic (politic, legislativ si administrativ), ca în cazul Spaniei si Portugaliei;

- Constitutii care stabilesc un rol dihotomic (politic si administrativ), ca în cazul Frantei;

- Constitutii care stabilesc un rol exclusiv politic (ex. Olanda, Grecia) sau un rol exclusiv administrativ (ex. Austria, Norvegia, chiar daca aceasta din urma nu este membra a U.E.).

Este însa de observat ca chiar si în tari ca Franta, Guvernul îndeplineste si un rol legislativ, dar acest rol nu este prevazut expres în textul Constitutiei.

2) Constitutii care nu fac o calificare expresa, rolul Guvernului fiind determinat în urma interpretarii sistematice a Constitutiei.

În ceea ce priveste modul cum este consacrat rolul politic al Guvernului, se pot întâlni alte doua situatii:

a) Constitutii care dau dreptul Guvernului de a stabili exclusiv liniile politice nationale pe plan intern si extern, iar executia este supusa controlului parlamentar (ex. Franta, Germania, Grecia etc.);

b) Constitutii care dau dreptul Guvernului numai de a conduce politica generala a tarii, în limita unor linii stabilite de Parlament, de regula, cu prilejul votului de investitura (ex. Finlanda, Portugalia, Spania) sau (dupa caz), de seful statului (ex. Norvegia).

Ca regula generala, structura administratiei centrale se supune unor principii de specializare, care se afla la baza functionarii ministerelor, în calitate de entitati principale ale guvernelor. Repartitia functiunilor între ministere raspunde anumitor obiective. Astfel, într-un regim parlamentar, numarul ministerelor si atributiile acestora depind într-o larga masura de factorii politici. Guvernele “slabe” trebuie sa contina un numar mare de portofolii ministeriale, pentru a avea majoritate parlamentara. Guvernele “puternice”, dispunând de o majoritate mult mai omogena, pot sa reduca numarul ministerelor, dar chiar si în aceasta situatie, contingentele (raporturile) politice nu

sunt de neglijat.

Din punct de vedere tehnic, structura organizatorica a unui guvern poate fi

de trei tipuri: