Subsistemul politico-administrativ local din Franța

1.Introducere

După cum am arătat, într-o primă definiţie, subsistemul politico-administrativ local este ansamblul autorităţilor şi instituţiilor aparţinând colectivităţilor teritoriale locale, care desfăşoară activităţi de administraţie publică numai în cadrul unor porţiuni din teritoriul statului, determinate de organizarea administrativ-teritorială, precum şi interacţiunile dintre ele.

Din observarea fenomenului administrativ rezultă că, odată cu recunoaşterea capacităţii juridice de drept public în favoarea populaţiei situate în cadrul unor diviziuni administrativ-teritoriale ale statului, acestea devin unităţi administrativ-teritoriale, adică devin colectivităţi teritoriale locale, subiecte colective de drept public dotate cu autorităţi reprezentative.

Dacă operăm, în prima definiţie, unele explicitări, ajungem la o a doua definiţie, mai completă : subsistemul politico-administrativ local este ansamblul autorităţilor şi instituţiilor reprezentând colectivităţile teritoriale locale, care desfăşoară activităţi de organizare a executării legii sau de executare directă a legii, autonome faţă de stat, având capacitatea de a emite acte unilaterale obligatorii, precum şi capacitatea de a realiza anumite fapte materiale necesare pentru aducerea la îndeplinire a actelor unilaterale obligatorii, precum şi relaţiile dintre acestea.

Valorile politice pe care le realizează autorităţile administraţiei publice locale sunt cele care corespund intereselor colectivităţilor teritoriale locale pe care le reprezintă. Din acest motiv, ele trebuie să deţină cea mai mare parte a atribuţiilor necesare pentru rezolvarea problemelor locale sau, cu alte cuvinte, să deţină o competenţă administrativă generală, pe care să o exercite în mod autonom, dispunând de resursele necesare. Trebuie să precizăm că autonomie nu înseamnă independenţă; de aceea, ea este însoţită întotdeauna de un control din partea statului.

Rezultă că, pentru a ne afla în prezenţa unei componente a subsistemului politico-administrativ local trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii :

- existenţa unei diviziuni administrativ-teritoriale a statului ;

- existenţa cel puţin a unei autorităţi, care să reprezinte colectivitatea situată pe teritoriul acestei diviziuni administrative, autonomă faţă de stat, şi care să dispună de competenţă administrativă generală, precum şi de resurse pentru realizarea acesteia ;

- existenţa unor modalităţi de control din partea statului.

În scopul simplificării exprimării, pentru a desemna elementele subsistemului politico-administrativ local vom utiliza frecvent sintagma administraţie publică locală, sau administraţie locală, atât în sensul organic, cât şi în sensul funcţional sau în sensul global.

În linii mari, subsistemul politico-administrativ local cuprinde administraţia locală de bază, administraţia locală intermediară, precum şi relaţiile dintre ele.

Administraţia publică locală de bază (municipală sau comunală) este administraţia locală situată cel mai aproape de cetăţeni, organizată în diviziunile administrativ-teritoriale de bază.

Administraţia publică locală intermediară este administraţia locală organizată la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale intermediare, situate între cele de bază şi stat. Administraţia locală intermediară se distinge prin faptul că, fiind situată între alte două niveluri de administraţie, trebuie să respecte atât competenţa unui nivel superior, cât şi competenţa unui nivel inferior.

Prezentăm exemplul Franţei, deoarece organizarea administraţiei locale din România este de inspiraţie franceză.

După cum arată Alain Delcamp, Franţa este statul unitar clădit pe o centralizare multiseculară, care a realizat o importantă descentralizare în favoarea autorităţilor teritoriale alese.

Prin descentralizare se realizează transferul unei părţi a competenţei statului în favoarea autorităţilor locale alese, din raţiuni de eficienţă şi eficacitate, precum şi pentru a lărgi democraţia prin apropierea deciziei de cetăţeni.

Potrivit organizării administrativ-teritoriale actuale, în Franţa există 21 regiuni, 96 departamente şi 36.763 comune. Menţionăm că funcţionează peste 15.000 de organisme de cooperare intercomunală.

2.1. Repartizarea atribuţiilor între nivelurile administraţiei publice locale

În Franţa, atribuţiile transferate colectivităţilor teritoriale locale sunt, de regulă, obligatorii, sunt numai de natură administrativă şi sunt stabilite prin lege.

Guvernul francez, dar şi doctrina au manifestat un interes deosebit pentru o repartizare “carteziană” a competenţei, pe cele trei niveluri ale administraţiei publice locale. Astfel, s-au realizat analize funcţionale pentru a determina un “bloc de competenţă” cât mai omogen, pentru fiecare nivel de administraţie publică.

S-a ajuns astfel la următoarea repartizare de principiu:

- la nivel regional – atribuţii caracteristice rolului de reflecţie, dezvoltare şi impulsionare a activităţilor economico-sociale;

- la nivel departamental – atribuţii caracteristice misiunii de solidaritate şi echilibrare intercomunală;

- la nivel comunal – atribuţii caracteristice “controlului solului”, adică cea mai mare parte a atribuţiilor din domeniul urbanismului şi responsabilitatea utilităţilor de detaliu.

Cu toate acestea, o mare parte a atribuţiilor se realizează în comun. Cel mai elocvent exemplu îl constituie educaţia. În acest domeniu, statul şi-a păstrat responsabilitatea pentru organizarea generală a învăţământului, pentru recrutarea, gestionarea şi salarizarea cadrelor didactice. Celelalte niveluri au preluat fiecare atribuţiile privind investiţiile şi cheltuielile de funcţionare corespunzătoare învăţământului de un anumit grad.

Pentru îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor descentralizate, au fost prevăzute, prin lege, trei principii:

- interdicţia exercitării tutelei unei colectivităţi teritoriale locale asupra alteia;

- compensarea financiară a transferului de atribuţii, pe baza cheltuielilor efectuate de stat la data transferului;

- transferul bunurilor, personalului şi serviciilor corespunzătoare, precum şi a puterii normative necesare pentru exerciţiul competenţei transferate.