Actele și Răspunderea Șefului de Stat

INTRODUCERE

Instituţia şefului statului chiar dacă nu are implicaţii directe în organizarea şi funcţionarea administraţiei publice nu trebuie neglijată, ci din contră trebuie analizată.

Instituţia şefului statului a apărut odată cu statul şi a evoluat permanent în raport cu instituţiile similare din alte state şi cu condiţiile politice, economice, sociale din ţara respectivă. Orice colectivitate, indiferent de mărimea ei, de nivelul său de organizare şi dezvoltare, a avut în fruntea sa un şef, fie ales, fie impus. Astăzi această instituţie, sub diferite forme, structuri, atribute şi prerogative este prezentă în societate. Importanţa instituţiei pentru administraţie poate fi rezumată sub trei aspecte, pe care le vom regăsi în marea majoritate a statelor europene:

• chiar dacă Şeful Statului nu este ales printr-un vot universal, acesta are totuşi un rol important în relaţiile externe, rol integrat, mai mult sau mai puţin, în activitatea administraţiei;

• posibilitatea de intervenţie în procedura legislativă este un mecanism esenţial al sistemului de executare şi de organizare a executării legii;

• Şeful Statului prin stabilitatea funcţiei şi prin autoritatea sa morală, este de cele mai multe ori comandantul forţelor armate, aceasta din urmă fiind unul din pilonii aparatului administrativ de stat.

În cadrul acestui referat am explicat ce reprezintă şeful de stat demonstrând astfel importanţa sa, apoi am vorbit despre evoluţia şefului de stat în România. Studiind diverşi autori precum şi Constituţiala am arătat care sunt actele sale precum şi răspunderea pe care Preşedintele României o poartă în cadrul exercitări acestora dar şi a faptelor sale.

Cap. 1 Explicarea instituţiei şefului de stat

În decursul vremii, instituţia şefului statului a îmbrăcat două forme de organizare şi manifestare: uni-personală de regulă numită, dar în vremurile moderne şi aleasă şi anume: rege, împărat, sultan, domn, ţar, principe sau preşedinte şi o a doua formă de organizare colegială, de exemplu: Prezidiu, Consiliul de stat, Consiliul prezidential. Dacă puterea se fundamentează pe principiul separaţiei, instituţia şefului statului aparţine sferei executivului, de aceea ea apare sub numele de „şeful puterii executive“ sau „şeful executivului“. Acolo unde însă statul este întemeiat pe principiul unicităţi, aceeaşi instituţie este aparţinătoare categoriei de putere similară cu cea a parlamentului, adică a legislativului.

Explicarea instituţiei şefului de stat presupune înţelegerea corectă a relaţiei popor (naţiune) organizare statală a puterii. Această relaţie fundamentează şi motivează întreaga construcţie statală juridică. Poporul deţine puterea politică, el încredinţează exerciţiul acesteia - în forme şi mijloace în care să deţină supremaţia controlului - organelor reprezentative. Sunt organe reprezentative, la nivel central desigur, parlamentul (totdeauna) şi şeful de stat (în unele republici) pentru că sunt alese, prin vot universal şi egal. Cu această ocazie interesându-ne şeful de stat trebuie să observăm care este structura executivului şi deci care este locul său în acest executiv. Acest loc exprimă şi relaţia popor, parlament, şef de stat.

Şeful de stat, deseori denumit şeful executivului, purtând denumirea de

monarh sau preşedinte, se prezintă cu trăsături diferite în funcţie de forma de

guvernământ. Din acest punct de vedere formele de guvernământ sunt clasificate de regulă în două categorii.

a)monarhii-în care şeful statului e desemnat pe baze ereditare

b)republici în care şeful statului e desemnat pe un termen determinat fie prin vot direct sau indirect de către popor fie de Parlament. Republicile sunt de 3 feluri: republică parlamentară, prezidenţială şi semiprezidenţială.

În România, încă din cele mai vechi timpuri a existat şi funcţionat instituţia şefului statului. De-a lungul vremii, ea a îmbrăcat diferite forme, de la cea monarhică absolutistă din timpul geto-dacilor pana la preşedinte azi. Astfel, în a doua jumătate a secolului XIX, odată cu prima noastră Constituţie denumită „Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris“ sau „Statutul lui Cuza“, puterile publice erau încredinţate domnului, unei adunări ponderatice şi unei adunări elective. În epoca modernă şi contemporană instituţia şefului statului aparţinea principelui şi regelui. Prin Legea nr. 363/1947 atribuţiile de şef de stat sunt încredinţate Prezidiului republicii, care devine şef de stat colegial. În anul 1974 Constituţia a fost modificată, creându-se funcţia de preşedinte de republică, îndeplinită de o singură persoană. Prin comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989 s-a declarat dizolvarea structurilor de putere ale regimului dictatorial, demiterea Guvernului, încetarea activităţii Consiliului de Stat şi a instituţiilor sale şi preluarea puterii de stat de către Frontul Salvării Naţionale. Prin Decretul- Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 s-a stabilit denumirea ţării – România, forma de guvernământ – republică. Prin acest Decret – Lege se încredinţează exercitarea atribuţiilor de şef de stat preşedintelui consiliului. Prin Decretul – Lege nr. 92/1990 privind alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, funcţia de şef de stat este încredinţată Preşedintelui României, ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Această soluţie este consacrată şi prin Constituţia actuală a României.

Cap.2. Actele şi răspunderea şefului de stat în România

1.Actele Preşedintelui României

În exercitarea atribuţiilor sale, Şeful Statului emite acte cu un regim juridic aparte faţă de celelalte acte emise de autorităţile statului.

Articolul 100 din Constituţie prevede că Preşedintele, în exercitarea atribuţiilor sale, emite decrete.

La o primă interpretare, s-ar putea desprinde concluzia că toate atribuţiile Preşedintelui se concretizează prin emiterea unor decrete, care, cum spune textul în continuare, se publică în Monitorul Oficial al României.

Deşi legiuitorul constituant s-a exprimat generic, nu toate atribuţiile Preşedintelui, ci doar anumite atribuţii ale acestuia, urmează să fie exercitate prin emiterea de decrete.