Criza rachetelor din Cuba

Miniaturizarea permite folosirea unor vectori mai usori cu tehnica apropiata de cea aviatica, numite rachete de croaziera (americane). Acestea au o precizie excelenta (tinta < 50 m la 1000 km distanta) si pot fi ghidate gratie informaticii la altitudini mai mici de 200 m pentru a nu fi detectate de radare. Loviturile punctuale devin posibile.

Sovieticii aveau un avantaj in domeniul nuclear dar nu era amenintat echilibrul descurajarii reciproce. Rachetele americane Pershing cu traiectorie programata au compensat acest avantaj. Acestea au o raza de actiune relativ mica si devin periculoase odata amplasate in Europa ceea ce suscita noi dezbateri asupra amplasarii de noi armamente americane pe continentul nostru.

Initiativa de aparare strategica a presedintelui Reagan modifica profund echilibrul: devenea posibila supravegherea si interceptarea rachetelor balistice in zbor (in stratosfera - razboiul stelelor, pe portiunea ascendenta a traiectoriei, inainte de desfacerea capetelor multiple. Programele militare sovietice nu pusesera accent pe informatica in anii ’60-’70 si intarzierea era foarte greu de recuperat pentru economia blocului estic.

Incepand din 1975 raportul de putere evolueaza in favoarea SUA in ciuda efortului de inarmare al rusilor.

Miniaturizarea si precizia loviturilor fac posibile conflicte in care s-ar folosi in acelasi timp arsenalul atomic si armamentul clasic.

Totodata evolutia tehnica creste probabilitatea diseminarii armelor atomice.

Bomba atomica franceza

In anii ’60 economia franceza nu permitea construirea unui arsenal echivalent cu cele ale marilor puteri. Bombele franceze nu puteau apleca semnificativ balanta echilibrului nuclear. Justificarea acestora este de a pune la dispozitia tarii un potential de descurajare suficient de serios pentru orice eventual agresor. In plus, in caz ca americanii nu vor mai fi angajati in Europa, armamentul nuclear ar fi avut acest rol vis-à-vis de sovietici. Conform diplomatilor francezi scopul era de a face ca teritoriul tarii lor sa scape amenintarilor exterioare.

Pe de alta parte, Franta refuza doctrina ripostei graduale a lui McNamara care face din SUA singurul factor de decizie in domeniul nuclear. Ea retrage din comandamentul integrat al NATO fortele sale din Mediterana (1962) si apoi pe cele din Atlantic (1963). In 1966 Franta decide sa paraseasca NATO, cere parasirea teritoriului national de catre toate organismele NATO, dar totusi ramane membra a Aliantei.

Bomba atomica chineza

Strategia de aparare chineza se baza pe descentralizare: fiecare comuna trebuia sa fie capabila in caz de conflict sa supravietuiasca, sa se hraneasca si sa mentina un anumit nivel al productiei industriale. China se afla totusi, intr-o pozitie de inferioritate fata de URSS: o armata regulata reuseste sa controleze satele si axele de comunicatii esentiale ale unei tari ocupate in ciuda rezistentei populatiei. Prin construirea bombei atomice se demonstreaza Moscovei ca o interventie ar fi costisitoare intrucat rachetele chinezesti pot lovi centrele industriale din Siberia si poate chiar din Europa.

Arma atomica in celelalte tari

Si alte state sunt dispuse sa faca eforturi pentru a dispune de bomba atomica pentru a-si proteja teritoriul, similar Frantei. Aceste state se gasesc in zone de conflict mult mai fierbinti, cum ar fi Israelul si Africa de Sud intr-o oarecare masura.

In alte parti dorinta de putere duce la dorinta de a detine arma nucleara, de exemplu Irak. Din aceasta cauza atat Occidentul cat si URSS nu vor sa impartaseasca secretele tehnice aliatilor lor ale caror initiative vor sa le controleze.

Cu toate acestea, tari precum India si Pakistanul ajung sa detina bomba nucleara. In cazul Indiei, tara pacifista, amenintarea este minima dar in cazul Pakistanului se pune intrebarea daca va rezista solicitarilor regimurilor musulmane.

De la sfarsitul anilor ’40 actiunile diplomatice au ca principal mecanism amenintarea nucleara si astfel se explica orientarile principale ale fortelor internationale: cursa inarmarilor, impietrirea hartii celor doua blocuri conform acordurilor de la Yalta, desi au loc schimbari profunde: decolonizarea, aparitia noilor state industrializate.