Drept constituțional - Guvernul

CAPITOLUL 9 GUVERNUL

9.1 Notiunea de Guvern si acceptiunile acesteia

Notiunea de guvern are mai multe sensuri. În acceptiunea cea mai generala, prin guvern întelegem totalitatea autoritatilor statului, inclusiv parlamentul si instantele judecatoresti. Aceasta acceptiune o întâlnim în Declaratia americana de independenta din 4 iulie 1776: "Noi consideram (...) ca pentru a asigura aceste drepturi, guvernele au fost instituite printre oameni (...) dobândindu-si puterile lor legitime din consimtamântul guvernatilor" . Alti autori considera ca termenul respectiv vizeaza totalitatea organelor politice ale statului, omitând instantele judecatoresti .

Al doilea sens, mai restrâns, vizeaza doar executivul, adica seful statului împreuna cu ministrii (consiliul de ministri, cabinetul sau guvernul în sens restrâns).

În acceptiunea cea mai stricta, guvernul este organul colegial alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti de Constitutie sau de lege, exclusiv seful statului. În cazul republicilor prezidentiale cu un executiv monocefal (cum este cazul SUA), ultimele doua acceptiuni se confunda, dat fiind faptul ca seful guvernului (în sens restrâns, cabinetul) este chiar seful statului.

Constitutia din 1991 revizuita în 2003 utilizeaza termenul de "guvern" în acceptiunea ultima, cea mai restrânsa. Normele referitoare la Guvern se gasesc în cuprinsul Titlului III, Cap. III ("Guvernul", art. 102-110). Relevante mai sunt si dispozitiile Capitolului IV din acelasi Titlu ("Raporturile Parlamentului cu Guvernul", art. 111-115). Reg1ementarea de detaliu o gasim în Legea nr. 90/26 martie 2001 , care abroga legea anterioara, Legea nr. 37/1990 privind organizarea si functionarea Guvernului . În toate actele normative mentionate este utilizat consecvent termenul de "Guvern", fara nici o referire la formula mai veche, încetatenita în legislatia noastra, de "Consiliu de Ministri".

În primele reglementari cu valoare constitutionala, puterea executiva, ce revenea domnului tarii, era exercitata de acesta, direct sau prin ministrii sai. Constitutia din 1866 nu cuprindea nici un termen pentru a desemna colegiul format din ministri, luati împreuna, si nici macar o referire la seful guvernului (primul-ministru). Termenul de "guvern" este utilizat o singura data, incidental, în art. 30, alin. (1). Acest text stabileste interdictia pentru cetatenii români de a intra în serviciul unui stat strain, însa se admite ca unica exceptie cazul în care acest lucru se produce "cu autorizatiunea guvernului".

Constitutia din 1923 prevedea (în art. 93) ca "ministrii întruniti alcatuiesc Consiliul de Ministri". Acesta era prezidat, cu titlul de "Presedinte al Consiliului de Ministri" de catre "acela care a fost însarcinat de Rege cu formarea guvernului."

Dispozitia respectiva este pastrata aproape în aceeasi formulare în Constitutia din 1938 (art. 66, alin. 1).

Constitutiile comuniste pastreaza titulatura existenta, consacrând însa Guvernul (Consiliul de Ministri) ca "organ suprem executiv si administrativ" (Constitutia din 1948, art. 66, alin. 1), "organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat" (Constitutia din 1952, art. 42) sau ca "organ suprem al administratiei de stat" (Constitutia din 1965, art. 77, alin. 1). Probabil în urma unui reflex ostil terminologiei uzuale din anii comunismului (desi, dupa cum am vazut, s-a preluat pur si simplu o formulare deja încetatenita), legiuitorul din 1990 si constituantul din 1991 au evitat sa utilizeze sintagma "Consiliul de Ministri".

În tara noastra a existat în decembrie 1996 o tentativa de a se reveni la formula traditionala, premierul învestit în urma alegerilor din acel an comunicând presei ca va solicita Curtii Constitutionale un aviz consultativ în privinta utilizarii denumirii de "Consiliu de Ministri". Aceasta intentie a fost lipsita însa de orice viabilitate, întrucât competentele Curtii Constitutionale sunt enumerate limitativ în art. 146, iar avizul consultativ este prevazut doar cu referire la cererea de suspendare a Presedintelui României. Totodata, utilizarea unei anumite formule pentru a desemna Guvernul (în sens restrâns: Cabinet, Consiliu de Ministri, etc.) este fie rezultatul unei lungi uzante si se încetateneste treptat, caz în care nu este nevoie de manifestarea expresa, printr-un act juridic, a vointei unui organ constitutional, fie rezultatul unei dispozitii a textului legii fundamentale, necesitând revizuirea Constitutiei.

9.2 Rolul si functiile Guvernului

Guvernul, "potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice" (art. 102, alin. 1). În conceptia constituantului român, guvernarea si administrarea reprezinta aspecte distincte în activitatea Guvernului.

Acest lucru reiese si din împrejurarea ca legea fundamentala consacra "administratiei publice" un capitol distinct. Cu alte cuvinte, Guvernului îi revine o sarcina de natura politica (de a realiza, pe baza votului de încredere a Parlamentului, politica interna si externa a tarii) si una de natura administrativa (exercitarea conducerii generale a administratiei publice). Noua lege organica a Guvernului prevede în art. 1, alin. 1 ca Guvernul este "autoritatea publica a puterii executive" care "asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice". Textul respectiv reitereaza cuprinsul dispozitiei din art. 102, alin. 1 al Constitutiei. În reglementarea anterioara, (art. I din Legea nr. 37/1990), Guvernul era "organ central al puterii executive, care exercita în conformitate cu legea, administratia publica pe întreg teritoriul tarii", lipsind din formularea legala sarcina referitoare la realizarea politicii interne si externe a tarii.