Perspective istorico-religioase asupra Comunității Rușilor Lipoveni din România

I. Introducere

Necesitatea abordării unui astfel de demers analitic cu referire la elementele definitorii de ordin etnic, istoric, religios, lingvistic ori cultural ce caracterizează comunitatea rușilor lipoveni de pe teritoriul României rezidă dintr-o constatare personală a unor lacune existente în ceea ce privește o abordare pe mai multe dimensiuni a perspectivelor asupra comunității rușilor lipoveni, precum și datorită existenței unei minorități numeroase în Nord-Estul Moldovei, acest fapt presupunând o creștere a importanței studiului realizat asupra acestei comunități.

Analiza realizată se dorește a reprezenta un studiu cu un caracter introductiv cu privire la problematicile de natură religioasă ori istorică existente, avându-se în vedere și o familiarizare cu termenii utilizați în definirea caracteristicilor comunității ori conștientizarea controverselor în ceea ce privește motivele pentru care o parte a populației a părăsit Rusia în urmă cu aproximativ două secole.

Așadar, dacă în prima parte a acestui articol se va pune accentul pe o clarificare a sensului anumitor concepte ce definesc, caracterizează comunitatea lipovenilor, în următoarele capitole analiza se va axa pe o abordare din punct de vedere istoric, într-o analogie clară cu fenomenul religios existent.

II. O abordare terminologică asupra principalelor concepte utilizate

În primul rând, trebuie evidențiat faptul că în acest capitol se urmărește o familiarizare cu principalii termeni utilizați în a caracteriza rușii lipoveni. Astfel, se va avea în vedere o conceptualizare a unor termeni ca: ”lipovean”, ”starover” ori ”raskol”.

Astfel, referitor la etimologia termenului de ”lipovean”, există mai multe variante explicative chiar în rândurile etniei. Însă, trebuie precizat că ”termenul de lipovean indică apartenența la grupul etnic descendent al staroverilor (creștinii ortodocși ruși de rit vechi), conotația sa fiind una confesionalo-etnică”

Așadar, lipovenii poartă acest nume doar în România, originea termenului fiind nesigură, cele mai cunoscute ipoteze în această direcție ilustrând ”fie denumirea rusească a pădurii de tei, «lipa», locul unde s-au așezat primii ruși de rit vechi; fie apartenența confesională, care este staroveră de tip filipovean – de la numele cășugărului Filip, deci «(fi)lippovae» (rom. lipoveni), care s-a opus Bisericii ruse oficiale”

Cu privire la următorii termeni, respectiv ”starover” și ”raskol”, regăsim următoarele sensuri în privința acestora. Astfel, termenul ”starover” indică ”adepții credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia” ce au fost nevoiți să-și părăsească patria în secolele XVII-XVIII ca urmare a schismei din Biserica oficială din Rusia.

Pe de altă parte, cei ce nu se supuneau canoanelor erau excomunicați, ”fiind considerați eretici, raskolnici (denumiți în acest mod eronat, pentru că nu ei au inițiat raskolul – schisma din interiorul Bisericii”)

Trebuie punctat, în încheierea acestui capitol, faptul că denumirea oficială a staroverilor din România este aceea de ruși lipoveni.

III. O perspectivă istorico-religioasă asupra staroverilor

Motivația alegerii unui astfel de titlu acestui capitol poate fi explicată prin natura duală existentă în cazul acestei comunități, în cazul lipovenilor aspectele de ordin teologic, cât și cele de ordin istoric (problema raskolului) fiind esențiale, semnificând ”începutul acestei comunități etno-religioase, definind reperele ei istorice, caracteristicile doctrinare și principiile morale care au menținut-o de-a lungul timpului”

Desigur, cu referire la perspectiva istorică, secolul XVII în Rusia este marcat de reforma cultului ortodox de către țarul Aleksei Mihailovici Romanov (1645 – 1676) și promovată de patriarhul Nikon (1652 – 1658), ce a stârnit un val de nemulțumire și proteste în rândul clericilor și credincioșilor Bisericii Ruse, măsurile luate de autoritățile laice și ecleziastice din Rusia fiind considerate drept o atingere inadmisibilă adusă învățăturii și canoanelor ortodoxe.

Astfel, modificarea unor elemente ale ritului rusesc, cum ar fi semnul crucii cu

două degete, ca și pretinsa “îndreptare” a cărților de cult, după modelele grecești

de la acea vreme au condus la tulburări interne în Biserică și, mai ales, la pierderea încrederii credincioșilor ruși în ierarhia ecleziastică, iar, într-un final, la schisma (în rusește – raskol), produsă ca urmare a hotărârilor Marelui Sinod Ortodox de la Moscova din 1666- 1667, prin care s-au aprobat modificarile liturgice și de ritual introduse în vremea patriarhului Nikon, iar adepții vechilor rânduieli, precum și textele sfinte și ritualurile folosite de aceștia, au fost

anatemizate.