Politică internațională - Rusia ca nouă putere globală

RUSIA-CA NOUA PUTERE GLOBALA

"Putere. Nimic nu exercita o mai mare atractie asupra fiintelor

umane decât acest cuvânt magic. Nimic nu trezeste pasiuni mai

durabile si legaturi mai strânse".

José Nivaldo Junior

Din punct de vederea geopolitic, Rusia are o relevanta unica în lume, prin pozitia sa în cadrul continentului euroasiatic (EURASIEI), la interferenta marilor civilizatii, un stat fara analog, care prin caracteristicile fundamentale apartine deopotriva Europei si Asiei. Concomitent, din aceasta îmbinare a rezultat un spatiu etnocultural specific, care nu poate fi considerat în exclusivitate nici european, nici asiatic.

Aceasta specificitate dicteaza o valoare a pozitiei geopolitice, relativ ambigua, a Rusiei de-a lungul istoriei. De o parte, Rusia serveste drept "punte" între cele doua "subcontinente", evaluare care ar justifica dorinta de integrare în civilizatia mondiala a Rusiei, dar si tendinta mascata de expansiune, pe de alta parte, ea nu este nici Europa, nici Asia, ci Rusia propriu-zisa, fapt ce ar justifica exceptionalismul acestei puteri mondiale, tendinta promovata îndeosebi de cercurile nationaliste si extremiste.

Cert este ca , o data cu retragerea lui M.S. Gorbaciov din functia de presedinte (pe care a detinut-o în anii 1990 – 1991), URSS, ultimul imperiu al secolului XX, îsi înceteaza oficial existenta la 25 decembrie 1991.

"Prabusirea Uniunii Sovietice – remarca Z. Brzezinski – a produs o confuzie geopolitica enorma. În decursul a doar doua saptamâni, poporul rus – care, în general, era chiar si mai putin prevenit asupra apropiatei dezintegrari a URSS decât lumea din afara acesteia – a descoperit brusc ca nu mai era stapânul unui imperiu transcontinental, ci frontierele Rusiei se restrânsesera la ceea ce fusesera la începutul secolului al XIX-lea în Caucaz, la jumatatea aceluiasi secol în Asia Centrala si – mult mai spectaculos si dureros – la ceea ce fusesera cam la 1600 spre Vest, adica imediat dupa domnia lui Ivan cel Groaznic. Pierderea Caucazului a reînviat temerile strategice fata de reaparitia influentei din partea Turciei; pierderea Asiei Centrale a generat un sentiment de saracire având în vedere enormele resurse energetice si de minereuri ale regiunii, ca si teama fata de o posibila provocare islamista; iar independenta Ucrainei a contestat esenta pretentiilor Rusiei de a fi purtatorul învestit de Dumnezeu al identitatii pan-slave".

Istoria Rusiei se desfasoara, dupa 1991, într-un ritm ametitor si dramatic. Personalitatea care a dominat viata politica este presedintele Boris Eltân, care orienteaza procesul de reforma în directia unei economii de piata si a pluripartidismului. El a avut însa de înfruntat opozitia elementelor legate de vechiul regim sovietic si a celor ramase fidele ideologiei comuniste, care alcatuiesc o mare parte a celor doua camere ale Parlamentului (în octombrie 1993, de pilda, armata este fortata sa ia cu asalt cladirea Parlamentului, „Casa Alba”, ocupata de elementele conservatoare).

În alegerile prezidentiale din 26 martie 2000, Vladimir Putin (presedinte interimar al Rusiei din 31 decembrie 1999) iese victorios din primul tur de scrutin, devenind al doilea presedinte ales al Federatiei Ruse. Putin este asociat de populatie cu începutul unei noi etape istorice (unii sperând în refacerea "Mamei Rusii"), deja denumita în mass-media "era Putin". Câstiga la fel de usor si alegerile din 2004, pe fondul unui bilant economic pozitiv (pentru prima data de la dezmembrarea Uniunii Sovietice) si al sublinierii rolului pe care Rusia trebuie sa-l joace din nou în lume – un exemplu concludent fiind constituirea Consiliului comun NATO – Rusia, în mai 2002, care stipuleaza ca Alianta Nord – Atlantica nu mai poate lua decizii în probleme precum lupta împotriva terorismului, gestionarea crizelor internationale, neproliferarea armelor de distrugere în masa, controlul armamentului fara a avea acordul Moscovei.