Regimuri politice nedemocratice - Italia Fascistă

I. Introducere

La începutul anilor ’90, în pofida a ceea ce s-a numit al treilea val de democratizare, numărul regimurilor nedemocratice continuǎ sǎ fie net superior celui al regimurilor democratice. Acestea din urmă, pe baza unui calcul destul de generos, erau 58, în timp ce regimurile nedemocratice erau 71. Este adevărat că a existat, mai ales datorită căderii regimurilor comuniste, o substanţială reducere a numărului de regimuri nedemocratice, totuşi, în lume, încă mai persistă o mare varietate de regimuri în care drepturile cetăţenilor nu au nici o garanţie de a fi respectate; în care cei care deţin puterea politică şi-o însuşesc nu prin proceduri electorale, ci folosind forţa; în care guvernanţii exercită puterea într-o manieră total arbitrară şi o pierd, atunci când o pierd, tot prin intermediul forţei. Toate aceste regimuri cu trăsăturile lor caracteristice trebuie să fie considerate regimuri nedemocratice.

Politologul francez Raymond Aron a sintetizat caracteristicile regimurlor politice nedemocratice prin: monopolul unui singur partid, ideologia oficială de stat, monopolul statului asupra întregii puteri, caracterul absolut al autorităţii suverane. Sintetizând, putem aprecia că regimurile politice nedemocratice, dictatoriale se individualizează în teori şi practică vieţii politice prin următoarele trăsături:

- puterea de stat este detinuţǎ si exercitatǎ în mod absolut de cǎtre o persoanǎ sau un grup de persoane care concentreazǎ în mâinile lor întreaga putere, îndeosebi cea politicǎ;

- aplicarea puterii nu se realizeazǎ în baza principiului sepǎrǎrii acesteia sau chiar dacǎ acest principiu se menţine, el este formal având un rol propagandistic;

- inexistenţa unor organe reprezentative ale puterii de stat sau chiar dacǎ acestea sunt prezente în viaţa politicǎ, atribuţiile şi prerogativele lor sunt considerabil restrânse. Organele puterii, atât câte existǎ, sunt numite, ele subordonându-se total puterii. În aceastǎ situaţie nu se mai poate vorbi de existenţa statului de drept;

- lipsa pluripartidismului politic şi ideologic şi, în consecinţǎ, a opoziţiei politice.

Regimurile totalitare au avut un mare impact asupra istoriei mondiale, impact care încǎ se mai simte în ţǎrile cum sunt China sau Rusia Ele se bazau pe forţǎ, violenţǎ şi dictaturǎ. Totalitarismul a avut perioada de glorie în perioada interbelicǎ atunci când toate ţǎrile erau derutate de primul rǎzboi mondial, iar economia statelor învinse nu intrase în normal. Având la bazǎ conducerea de cǎtre un singur om, totalitarismul a îndoctrinat masele politice, reducând libertatea cetǎţeanului aproape de zero. În ţǎrile afectate de acest flagel, demara frica si suspiciunea,.oamenii se pârau unii pe altii, chiar în mijlocul familiei erau persoane care îşi pârau pǎrinţii sau fraţii.

Totalitarismul şi-a atins maturitatea în Rusia, Germania, Italia. În aceste state, libertatea individului era aproape în întregime redusǎ. Acest control absolut al statului era în opoziţie cu liberalismul şi democraţia. Dacǎ liberalismul încerca sǎ limiteze puterea statului şi sǎ protejeze drepturile sacre ale individului, totalitarismul se baza pe respectul impus cu forţa. La baza statului totalitar stǎ liderul atotputernic şi partidul unic.

II. Fascismul- caracteristici

Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar şi ideologice, masacre, genociduri, toate au făcut acest secol cel mai sângeros, din câte a avut a le trăi omenirea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau.

’’Statul, autoritate supremǎ care exercitǎ controlul absolut asupra societǎţii, culturii, politicii şi economiei, se bucurǎ de cea mai inaltǎ preţuire şi este superior tuturor indivizilor, instituţiilor şi grupurilor care-l compun.’’ Acesta este crezul fascist. El focalizeazǎ atenţia la maxim asupra unui conducǎtor unic- un dictator care, prin demagigie abilǎ, rǎspândeşte o doctrinǎ eronatǎ, despre care susţine însǎ cǎ reprezintǎ adevǎrul. Toate acestea idealuri îşi au originea într¬-o sursǎ demonicǎ; ele au fost concepute într-un context de revoltǎ şi de mândrie supradimensionatǎ.

Dupǎ Primul Rǎzboi Mondial, proletariatul Puterilor Axei a suferit pierderi considerabile. Depresia care i-a cuprins pe membrii acestuia le-a lǎsat un gol spiritual în suflet şi încǎ se simţeau umiliţi de sancţiunile impuse de Puterile Aliate care câştigaserǎ rǎzboiul. Laolaltǎ cu greutǎţile impuse de recesiunea economicǎ, acest context a generat nemulţumire şi furie, stǎri care şi-au gǎsit forma de expresie într-o ideologie care afirmǎ nu numai importanţa ’’naţiunii’’ ci şi autoritatea indiscutabilǎ a acesteia şi rolul ei central prestabilit în istorie.Revolta parea a fi singura opţiune viabilǎ. Asemenea unei reacţii naturale, ea a cuprins tot peisajul stradal. Aceasta a primit numele de fascism. Locul sǎu de origine îl reprezintǎ Italia.