Sistemul Politic Francez

SISTEMUL POLITIC FRANCEZ

Istoria dezvoltarii politice a Frantei prezinta un deosebit interes deoarece în sistemul politic francez s-au perindat succesiv aproape toate formele de guvernamânt. Dupa cum se stie Franta a cunoscut în decursul îndelungatei sale istorii atât monarhia absoluta, monarhia constitutionala, imperiul, dar si republica parlamentara, iar in prezent ea este o republica semi-prezidentiala.

Istoria dezvoltarii politice a Frantei demonstreaza o preocupare permanenta pentru gasirea celor mai adecvate forme juridice de exprimare a unor principii constitutionale.

În continuare voi încerca sa înfatisez sistemul politic francez într-o viziune istorica, analizând apoi, în mod succesiv, principalele institutii consacrate de actualul aparat de guvernare.

MONARHIA ABSOLUTA

Franta a cunoscut, odata cu centralizarea statala, un regim de monarhie absoluta exprimat în cunoscutele formule „L’etat c’est moi” si „Apres moi le deluge”. Aceste maxime înfatisau într-o forma concentrata întreaga viziune a monarhiei absolute despre personificarea puterii statului în persoana regelui si despre paseismul conceptiei politice care calauzea monarhia franceza. În pofida luarilor de atitudine ale unor gânditori, ale unor oameni de înalta cultura care atrageau atentia monarhiei asupra necesitatii de a se reorienta în concordanta cu noile schimbari intervenite în viata sociala, puterea absolutista monarhica venea tot mai des ]n conflict cu realitatile sociale, cu cele economice, promovând totodata un sistem care se caracteriza prin abuzuri si încalcarea oricaror libertati cetatenesti.

Desi un gânditor francez atragea atentia monarhiei ca „Nu exista monarhie fara Parlament”, Statele Generale-acele forme de convocare a poporului, în special pentru plata impozitelor-nu fusesera reunite dupa anul 1614.

Ideile revolutionare promovate de iluministi, de teoreticieni care promovau schimbari politice nu aveau sa ramâna fara ecou. Jean Jacques Rousseau, exprimând un punct de vedere comun gânditorilor timpului sau, declara: „ A renunta la libertatea ta înseamna a renunta la calitatea ta de om, la drepturile umane, ba chiar si la datoriile tale”.

Sub influenta ideilor înaintate, poporul, dar si o parte a clerului si chiar a nobililor, vedea cu urgenta necesitatea unor schimbari. Revolutia franceza a inspirat remarcabile documente de gândire politica si juridica, printre care cunoscuta Declaratie a drepturilor omului si cetateanului din 1789.

PERIODA REVOLUTIONARA 1789-1799

Perioada revolutiei franceze a fost o perioada extrem de dinamica si complexa caracterizata prin numeroase deplasari ale fortelor politice; ea s-a axat, în esenta, în jurul a trei structuri: a) Adunarea Constituanta, b) Conventia si c) Directoratul, fiecare din aceste structuri reprezentând un anumit moment de echilibru al fortelor politice revolutionare si reflectând chiar unele conceptii diferite despre drept si valorile umane.

a)Constituanta a reprezentat, de fapt, adunarea care refuzase sa se supuna somatiei regelui si care si-a propus sa elaboreze o noua constitutie pentru Franta. Acele cunoscute cuvinte ale lui Mirabeau: „Suntem aici prin forta poporului si nu vom pleca decât prin forta baionetelor” reflectau, de fapt, mentalitatea unor gânditori, a unor oameni de elita care vedeau în emanciparea Frantei nu numai propria lor emancipare, dar si edificarea unui stat nou, întemeiat în mod ferm pe principiile libertatii. Prima Constitutie franceza a fost Constitutia din 3 septembrie 1791, constitutie care mai marca înca mentinerea monarhiei, dar fundamenta asezarea acesteia pe baze democratice si constitutionale.

Refuzul regelui ludovic al XVI-lea de a întelege procesul de schimbari, încercarea acestuia de a fugi peste hotare, complicitatea cu fortele straine care doreau sa intervina în treburile Frantei au dus în final la judecarea si condamnarea sa. Din acest moment, Franta a început o epoca noua în care violenta revolutionara era considerata mijlocul cel mai eficace pentru a garanta institutiile unui autentic stat de drept.