Dezvoltarea colecțiilor de bibliotecă

1. Analiza generală a politicii de dezvoltare a colecţiilor

"Până în vremurile din urmă, colecţionarea cuprinzătoare a tuturor înregistrărilor disponibile era privită nu numai ca obiectiv legitim, ci şi ca un obiectiv practic al bibliotecii. Astăzi, creşterea rapidă a volumului total al înregistrărilor grafice contrazice realizarea efectivă a a unui astfel de ideal şi complexitatea înregistrărilor transformă o astfel de concentrare într-un scop iraţional" scria, încă din 1966, Jesse Shera.

Conceptul cunoscut astăzi sub denumirea de "dezvoltarea colecţiilor" a avut, de-a lungul timpului, o evoluţie firească, dar mereu controversată. La noi, multă vreme, sintagma "completarea colecţiilor", văzută de specialişti drept procesul de creştere şi actualizare a colecţiilor unei biblioteci, a fost singura acceptată, până în momentul în care noile realităţi ale universului informaţional au impus abordări mai radicale. Creşterea numerică şi valorică a producţiei editoriale a fost cea care a dus la apariţia, pe fondul unei crize financiare, a unor dificultăţi majore în încercarea de a păstra un echilibru relativ între nevoile de informare ale utilizatorilor, producţia documentară şi posibilităţile de valorificare a colecţiilor bibliotecii.

Explozia documentară din a doua jumătate a secolului nostru a făcut necesară redefinirea conceptului de colecţie, nu doar pentru că era un concept fundamental al organizării cunoaşterii ci, mai ales, pentru că diversificarea documentară a complicat şi a răsturnat lejeritatea abordărilor anterioare. A devenit evident că o colecţie nu poate fi rodul întâmplării sau al opţiunilor unilaterale, că între filosofia unei colecţii şi filosofia informaţională contemporană este o relaţie directă

Conceptul modern, actual, de colecţie are numeroase determinări contradictorii şi numai un management dinamic şi inspirat poate găsi liniile de echilibru Mai ales în învătământ, discontinuitatea, absenta unui suport documentar, care să reflecte progresul real al unuia sau mai multor domenii ale cunoaşterii, oferă reprezentări incoerente, conduce la ignorarea unor momente nodale.

Dezvoltarea colecţiilor reprezintă una din cele mai importante activităti de bibliotecă şi constituie în aceeasi măsură un domeniu de bază al biblioteconomiei şi al managementului resurselor de informare. Funcţia documentară este una fundamentală, comună tuturor tipurilor de biblioteci, care presupune punerea la dispoziţia utilizatorilor a informaţiilor, indiferent de suport, pe care aceste instituţii le deţin, dezvoltarea colecţiilor fiind una dintre cele mai complexe responsabilităţi pe care ele şi-o pot asuma. Acest proces, care include, pe lângă creşterea colecţiilor şi aspectul managerial şi pe cel de analiză a nevoilor de informare, restructurare şi evaluare a colecţiilor, este unul dinamic, influenţat de schimbările care se produc la nivelul mediului şi al comunitătii deservite, componentele sale având tendinţa să se dezvolte independent.

Colecţia de bibliotecă poate fi văzută în acest context drept un organism viu şi dinamic, aflat veşnic în schimbare, ce-şi măreste dimensiunile prin achiziţia de noi documente, dar care şi îmbătrâneşte, necesitând a fi "igienizat" prin activităţi de actualizare, acoperire a lipsurilor, eliminare, conservare

Responsabilitatea dezvoltării unei colecţii este în acelaşi timp o mare responsabilitate intelectuală. Alegerea, ca parte fundamentală a acestui proces, implică totuşi un grad foarte ridicat de subiectivitate, rămânând tributară ofertei editoriale existente pe piată la un moment dat. Procesul de selecţie a documentelor trebuie, aşadar, să respecte reguli bine definite, astfel încât colecţia să se poată constitui într-o sursă de bogăţie şi nu de haos intelectual.

Astfel, Marcia Pankake scrie într-un articol din 1984: "Înlocuirea din anii ‘70 a selecţiei cărţilor cu dezvoltarea colecţiilor exprimă ideea că bibliotecarii nu trebuie doar să pună carte lângă carte pentru a alcătui o bibliotecă, ci mai degrabă să-şi focalizeze atenţia de la un titlu nou luat separat, la fondul deja existent şi să le privească în ansamblu. Ei nu trebuie să alcătuiască ci să dezvolte o colecţie. Ca şi în muzică, dezvoltarea presupune detaliere, sau ca în şah, dezvoltarea sugerează reţinerea a cât mai multe utilităţi, a capacităţii fiecărui element din colecţie".

1.1 Managementul colecţiilor , noul concept apărut în literatura de specialitate, prin anii ‘80, a fost considerat de Paul Mosher ca fiind "cea dintâi ştiintă" a biblioteconomiei, care presupune "a şti ce faci, de ce faci, cui faci, pentru cine faci şi cu cine faci". În timp ce dezvoltarea colecţiilor se referă la selecţia şi achiziţia de documente pentru completarea fondurilor şi deciziile luate asupra documentelor ce vor deveni parte integrantă a acelei colecţii, managementul colecţiilor include şi alocarea resurselor bugetare, accesul la documente, utilizarea colecţiei, conservarea, eliminarea, consacrându-se în mare parte prezentării colecţiei utilizatorilor.

Managementul colecţiilor trebuie, aşadar, să se raporteze în aceeaşi măsură la resursele de care dispune fonduri, spaţiu, echipament, personal. Limitările pot fi impuse de tehnologia disponibilă în bibliotecă, la un moment dat. Se vor stabili câte şi ce fel de documente se vor achiziţiona, câte şi ce fel de documente se vor elimina, regularitatea accesului şi utilizării, pentru a decide dacă este necesară obţinerea unor duplicate sau copii, împrumutul interbibliotecar, spaţiul de depozitare, avându-se în vedere serviciile de regăsire a informaţiei, cataloagele, care sunt, de altfel, cele care asigură gestionarea intelectuală a colecţiilor - pertinenţa şi coerenţa achiziţiilor şi eliminărilor, gestionarea administrativă a documentelor - în operatiunile de inventariere, în circulaţia documentelor, exploatarea şi punerea în valoare a colecţiilor bibliotecii, schimbul şi cooperarea - cataloagele colective, politicile de achiziţie şi de eliminare partajate, şi mai presus de orice, utilizatorii pe care biblioteca respectivă îi deserveşte.