Transporturile Aeriene - Componentă a Transporturilor Internationale

CAPITOLUL I

Transporturile aeriene reprezintă o arie de comerţ în care aeronavele sunt angajate pentru a transporta pasageri, marfă şi poştă. Companiile de transport aerian operează servicii pe rute aeriene locale, regionale, naţionale şi internaţionale.

1.1. Originea şi dezvoltarea transportului aerian internaţional

Primele servicii de pasageri au început din 1910, când dirijabilele au început să opereze între câteva oraşe din Germania.

Prima cursă regulată de pasageri a inceput din 1914 în Statele Unite.

Înainte de primul razboi mondial au avut loc căteva curse experimentale de transport poştal din Anglia spre India, în câteva ţări din Europa şi Statele Unite, dar menţinerea lor cu regularitate nu a avut loc decât după război.

În 1918 Departamentul Oficiilor Poştale din Statele Unite şi-a achiziţionat primul escadron de avioane şi a inaugurat serviciile aeriene ce făceau legatura dintre principalele oraşe de la Coasta de est.

Serviciile aeriene transamericane (de pe o coasta pe alta) au început din 1921, numai zboruri de zi, dar după 3 ani şi cele de noapte a căror aterizare era asigurată de un lanţ de faruri aşezate de-a lungul pistelor bazelor aeriene, care se aprindeau şi se stingeau facilitând aterizarea.

Cu legatura pe care o faceau Serviciul Aerian Poştal, în 1925, Departamentul Oficiilor Poştale din Statele Unite a început să se debarcheze de propria flota şi să transfere operaţiile sale companiilor particulare. Spre sfârşitul anului 1920 câteva din aceste companii au început să asigure servicii de transport de pasageri folosind monoplane mari cu cabina inchisă (ex.: trimotorul Ford cu o capacitate de 15 pasageri).

Pentru că transportul la sol a fost îngreunat, consecinţă a primului război mondial, multe guverne au dezvoltat extesiv un sistem aerian de transport de călători, urmând, bineînţeles şi transporturile poştale. Cu toate că servicile aeriene de poştă (sau PAR-AVION) din Europa nu se puteau compara cu cele americane care erau destul de rapide (de stilul “de la o zi la alta”), transportul pasagerilor în Europa a devenit mult mai sofisticat. Din 1929, Anglia opera o rută comercială din Londra către India, şi până in 1930 mai multe state europene au început să opereze zboruri combinate de poştă, marfă şi pasageri pe distanţe lungi către Orientul Mijlociu, Orientul Îndepartat, Africa şi America Latină.

Anii dintre 1919 şi începutul celui de al doilea război mondial în 1939 au inclus o serie de descoperiri semnificative în ceea ce priveşte prezicerea vremii, echipamentele de navigaţie, aerodinamică.

Pe durata celui de-al doilea război mondial, căile aeriene erau parte integrantă din sistemul naţional de aparare din majoritatea statelor europene precum şi din Statele Unite ; aproximativ jumatate din activul de aeronave existent la momentul acela a servit transporturilor militare. Cursele de călători internaţionale s-au dezvoltat în perioada imediat următoare războiului; spre mijlocul anilor `50 numarul pasagerilor ce călătoreau cu avionul pe deasupra Atlanticului a depăşit cu mult numârul tuturor pasagerilor de pe cursele oceanice. Pa teritoriul Statelor Unite, din punct de vedere al distanţei de parcurs, liniile aeriene au înlocuit căile ferate. La sfârşitul anilor `50 introducerea turbojeturilor în trasportul naţional, internaţional şi continental a însemnat un avantaj major în ceea ce priveşte timpul de zbor. O nouă generaţie de avioane cu reacţie şi-a început operaţiile în 1970, iar anglo-francezul Concorde, o aeronavă sopersonică, a intrat în serviciile aeriene de pasageri în 1976. Operaţiile de transport aerian sunt monitorizate şi reglate de câteva corporaţii naţionale şi internaţionale. În Statele Unite, Actul de Comerţ Aerian din 1926 a început prin stabilirea standardelor pentru aeronave şi piloţi. În 1940, noua Administraţie Civilă (CM) a continuat cu activităţi similare, iar separat Comitetul Aeronautic Civil (CAC, organizaţie similară existând şi în Europa- ECAC) a primit un mandat prin care era autorizat să optimizeze rutele aeriene de pasageri precum şi să investigeze accidentele aeriene.

O altă reorganizare a avut loc în 1958, când, Comitetului pentru Siguranţa Transporturilor i-a fost acordată exclusivitatea investigaţiilor accidentelor, şi Administraţia Aerinautică Civilă a fost redenumită in Agenţia Federală de Aviaţie, care a devenit din 1967 Administraţia Federală a Aviaţiei. Dezvoltarea extraordinară a transporturilor aeriene în perioada imediat următoare războiului a dus la formarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei (ICAO), afiliată Naţiunilor Unite. De când a fost fondată în 1947, ICAO a facilitat stabilirea standardelor la nivel mondial privind protecţia şi siguranţa navigatiei, şi a participat cu regularitate la perfecţionarea legislaţiei în domeniu. Pentru Europa există o astfel de organizaţie numită Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Spaţiului Aerian - EUROCONTROL.

Transporturile aeriene moderne presupun, prin importanţa lor, şi servicii auxiliare cum ar fi: întreţinerea aeronavelor şi motoarelor, pregătirea personalului (care include piloţii, însoţitorii de bord, agenţii, echipajele de sol s.a.).

1.2. Transporturile aeriene o componentă a trasporturilor

internaţionale

Cea mai dinamică modalitate de transport este cea aeriană. Traficul

internaţional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5 ani. Astăzi în traficul internaţional nu numai mărfurile aşa numite clasice ca supliment de bagaj la trasportul călătorilor, ci au apărut linii aeriene specializate în trasportul de mărfuri.