Mediul financiar internațional

Cap 1. Sistemul Financiar International

Numerosi analisti subliniazÎ frecvent cresterea formidabilÎ a miscaÎilor de capital in economia mondialÎ în ultimele douÎ decenii; se mentioneazÎ totodatÎ ponderea din ce în ce mai ridicatÎ a capitalului privat în finantarea deficitelor din tarile în curs de dezvoltare. Dar dacÎ asemenea cifre au semnificatie incontestabilÎ, alte evenimente, precum crizele ce s-au succedat rapid in anii recenti, obligÎ la o examinare mai adâncÎ a evolutiei sistemului financiar international. Si acest lucru voi incerca sÎ fac în rândurile ce urmeazÎ. Voi incerca astfel sÎ evidentiez ceea ce mi se pare o carentÎ de fond a sistemului financiar international, care reclamÎ un rÎspuns din partea celor care au prerogative in constructia aranjamentelor institutionale ce-l guverneazÎ.

1.1 O suitÎ de crize financiare

DacÎ anii 80’ au fost marcati de cÎderea bursei din Tokio si a celei new york-eze (in 1987) deceniul urmÎtor a fost presÎrat cu crize valutare si financiare. În primii ani 90’, mecanismul cursurilor de schimb (ERM) din UE, precursor al Uniunii Monetare, a fost supus unor mari tensiuni, care s-au soldat cu iesirea din “tunel” a lirei sterline, a lirei italiene si a escudo-ului portughez. A urmat prabusirea peso-ului mexican in toamna anului 1994, care a evidentiat fragilitatea stÎrii financiare a tÎrii, ca mizÎ pe finantÎri pe termen din ce in ce mai scurt (speculative) ale deficitului bugetar.

A urmat la cativa ani marea crizÎ financiarÎ din Asia de Sud Est, declansatÎ de prabusirea baht-ului tailandez in toamna lui 1997. AceastÎ crizÎ, care a avut ca efect dinamici economice negative pentru tÎri ce se obisnuiserÎ cu rate inalte de crestere economicÎ, a ilustrat convingator periculozitatea contagiunii financiare in zona respectivÎ si în spatiul mondial. Tot aceastÎ crizÎ a evidentiat dezavantajele practicÎrii de cursuri de schimb fixe atunci când deficitele de cont curent sunt importante, iar finantarea acestora se face cu intrÎri de capital pe termen scurt. De remarcat cÎ tÎrile asiatice, spre deosebire de cele din America LatinÎ, erau cunoscute pentru prudenta politicilor bugetare; sursa necazurilor lor s-a localizat in sectorul privat si în supraexpunerea fata de imprumuturi bancare pe termen scurt. La aceasta se cuvine sÎ adaug fragilitatea sistemelor financiar-bancare. In anul 1998 Rusia a cunoscut o crizÎ financiarÎ de proportii stopând plata la obligatiunile de stat emise pe piata internÎ (GKO); acea crizÎ a tulburat alte piete financiare, inclusiv pe cele din America Latina, a facut necesarÎ interventia Sistemului Federal de Rezerve pentru a preîntampina o contaminare a sistemului bancar american (si nu numai) ca urmare a crizei fondului speculativ, hedge-fund, LTCM (Long Term Capital Management).

Evenimentele evocate mai sus pun în evidentÎ o volatilitate în crestere a fluxurilor financiare internationale, incertitudinea mÎrita cu care se confruntÎ sistemele financiare nationale (locale). În acest context este interesant de precizat cÎ, la reuniunea anualÎ a organismelor financiare internationale de la Hong Kong (in 1997), directorul general de atunci al FMI, Michel Camdessus, a suspus atentiei oficialilor din tÎrile participante o recomandare din partea institutiei pe care o reprezentÎ si anume, de a se accelera liberalizarea contului de capital. Acea recomandare, mai mult decât suprinzatoare având in vedere turbulentele financiare din anii precedenti, era facutÎ in conditiile in care criza financiarÎ din Asia de Sud Est izbucnise. Cum de era posibilÎ o astfel de recomandare de politicÎ economicÎ si care puteau fi consecintele sale? Pentru a raspunde la o astfel de intrebare se cuvine sÎ analizam succint dificultatea alegerilor de politica macroeconomica intr-o economie deschisÎ.