Globalizarea economică și impactul ei asupra turismului internațional

CAPITOLUL 1

1 Conceptul de globalizare

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.

Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.

Noţiunea de “globalizare” a înlocuit-o rapid pe cea de “război rece”, fiind termenul cel mai abordat în justificarea evoluţiilor contradictorii la nivelul relaţiilor internaţionale. Pentru mulţi acest concept reprezintă în mod natural o evoluţie inexorabilă către o “lume fără frontiere”, însemnând o nouă provocare la adresa procesului de regionalizare înscris pe noicoordonate. În opinia altora, acest concept este folosit inadecvat, exagerându-se influenţele negative ale acestui fenomen. Continuând această serie, invocarea “globalizării” generează teamă şi rezistenţă. Conceptul este folosit ca subterfugiu pentru a justifica creşterea şomajului şi reducerea bunăstării. Aşa cum sugerează Hirst şi Thompson, globalizarea este un mit care se potriveşte unei lumi fără iluzii, şi totodată unul care ne răpeşte speranţa”, conducând la o“patologie a aşteptărilor supradiminuate”

Aceasta diferenţă în interpretare a condus la dezbateri între cei ce caracterizează lumea drept ”mergând pe drumul globalizării” şi cei care o văd drept “ramânând internaţionalizată”Esenţa acestei dispute se secvenţializează de fapt între cei ce asistă la apariţia unor structuri autoritare alternative, în special în ceea ce priveşte universul corporaţiilor, care le concurează cu succes pe cele statale în determinarea direcţiei economiei politice globale (globalişti, sau adepţi ai globalizării) şi cei care încă privesc statul drept actor principal în noua ordine economică şi politică (regionalişti sau adepţi ai regionalismului). Privite la extreme, ambele poziţii par caricaturale. Este mult mai adecvat să privim autoritatea statală şi cea non-statală existând simultan într-o manieră interactivă şi dinamică.Firmele, societatea civilă, organizaţiile internaţionale guvernamentale şi cele neguvernamentale nu acţionează în manieră independentă faţă de stat, dar nici nu se supun mereu acestuia. În mod similar, statul nu este indiferent la activităţile care îi subminează autoritatea şi încearcă să le diminueze impactul.

Redus la conceptele economice se poate spune că globalizarea contrastează cu naţionalismul economic şi cu protecţionismul. Este înrudită cu economia de piaţă liberă si neo-liberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaţionalizarea şi este deseori interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare pentru lărgirea găurilor din graniţele naţionale sau statale. Formarea satului global – o mai mare apropiere între diferite părţi ale lumii odată cu creşterea posibilităţilor de schimburi personale, întelegere mutuală şi prietenie între cetăţeni “internaţionali”, şi crearea civilizaţiei globale.

Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică ce indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

O definitie asemanatoare este prezentata si intr-un raport al Fondului Monetar International din 1997: fenomenul globalizarii economiei mondiale reprezinta integrarea internationala aflata in stransa crestere, atat a pietelor de bunuri si servicii, cat si a celor de capital.

Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfasoara cu o viteza deseori ametitoare, cuprinzand in sfera sa cvasi-totalitatea statelor lumii.

Sub aspect strict economic, al eficientei alocarii si utilizarii resurselor, globalizarea economica apare ca un fenomen rational, de natura sa furnizeze un

volum mai mare de bunuri si servicii de resurse tot mai putine. Globalizarea economica presupune, asadar, in esenta globalizarea procesului de creare a productiei interne brute ale statelor lumii.