Semiotică

Th. Sebeok: “Un semn e orice formă fizică imaginată sau exteriorizată (printr-un mijloc fizic oarecare) pentru a ţine locul unui obiect, al unui eveniment sau sentiment etc, numită referent, sau al unei clase de obiecte, evenimente, sentimente etc. similare (sau înrudite), numită domeniu referenţial”.

Funcţii:

permit oamenilor să recunoască tipare în lucruri;

acţionează ca ghiduri sau planuri predictive în vederea unor acţiuni;

servesc ca specimene ale unor tipuri specifice de fenomene

Exemplu: Cuvîntul englezesc cat [pisică], este un semn uman verbal — care ţine locul unui referent ce poate fi descris ca „mamifer carnivor cu coadă, mustăţi şi gheare retractile".

câmpul de investigare:

limbajul (mai exact limbajele)

practicile de semnificare/comunicare ca practici sociale

postulatul de bază: inteligibilitatea şi descriptibilitatea sensului

demersul semiotic vizează descrierea condiţiilor de producere/înţelegere a sensului

J.M. Floch: “Semiotica este evident studiul semnelor, cu condiţia de a depăşi aceste semne şi a vedea ce se petrece sub semne”

U. Eco: semiotica reprezintă corelarea dialectică a două domenii:

teoria codurilor / semiotica semnificării

teoria producţiei de semne / semiotica comunicării

R. Barthes: “O haină, un automobil, o mâncare gătită, un gest, un film, o imagine publicitară, o mobilă, un titlu de ziar – iată în aparenţă o serie de obiecte eteroclite. Ele au însă în comun faptul că sunt semne şi li se aplică aceeaşi activitate: LECTURA. Omul modern îşi petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: maşina îmi indică statutul social al proprietarului său, haina îmi spune cu exactitate doza de conformism sau excentricitate a posesorului său, aperitivul (whisky sau pernod) stilul de viaţă al gazdei mele. Toate aceste lecturi sunt prea importante în viaţa noastră, implicând prea multe valori sociale, morale, ideologice pentru ca o reflecţie sistematică să nu încerce să le ia în discuţie. Pentru moment vom numi această reflecţie semiologie. Ştiinţă a mesajelor sociale? Ştiinţă a mesajelor culturale?”

fitosemiotica (Martin Krampen);

zoosemiotica (Thomas Sebeok);

semiotica medicală (reprezentată de Charles Morris, Thomas Sebeok, Jacques Lacan pentru care există două categorii de semne: soft data sau semnele subiective, relatate verbal de pacient (“Am un junghi intercostal) sau indicate non verbal (“Am un junghi aici, nu, nu, mai sus, aici”) şi hard data sau semnele obiective)

kinezica sau studiul gesturilor (Ray Birdwhistell, Trager, Greimas);

proxemica sau studiul distanţelor intersubiective (E.T. Hall);

naratologia sau studiul gramaticilor narative (Claude Bremond, A.J. Greimas, Roland Barthes, T. Todorov, U. Eco)

retorica - “semiotică avant la lettre a discursului” (U. Eco, J.M. Klinkenberg)

semiotici sincretice axate pe complementaritatea codurilor (teatrul şi ştiinţele spectacolului)

istoria semioticii (Thomas Sebeok, Martin Krampen, John Deely);

semiotica muzicală (Jean-Jacques Nattiez);

semiotica obiectului (Jean Baudrillard).