Contabilitate Aprofundată

1.1.Aspecte generale privind normalizarea si armonizarea contabilitatii

Normalizarea contabila este procesul prin care se armonizeaza prezentarea documentelor de sinteza, metodele contabile si terminologia. (Jean Francois Casta).

Armonizarea contabila internationala reprezinta procesul institutional ce are ca obiect convergenta normelor si practicilor contabile nationale, în scopul facilitarii comparatiilor situatiilor financiare ale întreprinderilor din tari diferite.

Spre deosebire de normalizare, ce are ca obiect elaborarea de norme identice si aplicarea uniforma a acestora în acelasi spatiu geopolitic, armonizarea vizeaza stabilirea unei echivalente între diversele practici contabile. De fapt, armonizarea care este mai putin restrictiva, ea fiind o forma atenuata a normalizarii.

Procesul de armonizare a contabilitatii se poate dezvolta în cadrul unei regiuni (armonizare regionala) sau la nivelul mondial (armonizare mondiala).

Datorita amplorii si duratei sale, cel mai relevant caz de armonizare contabila regionala este cel al armonizarii contabile europene.

În contextul reconstructiei europene, armonizarea contabila a constituit unul dintre mijloacele de integrare economica prevazut de Tratatul de la Roma. Astfel, crearea unei mari piete concurentiale presupunea ca informatiile produse de catre întreprinderi sa fie inteligibile în toate tarile si, în consecinta, situatiile financiare sa fie armonizate.

Rezultatele armonizarii contabile europene s-au concretizat în comparabilitatea practicilor practicilor contabile si de informare financiara ale societatilor europene si în ameliorarea calitatii rapoartelor anuale.

Dar, aceasta armonizare regionala a relevat si anumite limite generate de: multitudinea de optiuni cuprinse în directive, procesul foarte lung de elaborare si de aplicare al unei directive (situatie ce a determinat caducitatea unor prevederi din directive, în momentul asimilarii acestora în legislatia tarilor membre), elementelor netratate (conversia conturilor filialelor straine, etc), contradictiile ce pot sa apara între directive (în Directiva a VII-a este prevazuta o optiune prin care la nivelul conturilor consolidate se pot utiliza metode de evaluare diferite de cele preconizate de Directiva a IV-a, situatie care genereaza diferente între conturile individuale si conturile consolidate).

La nivel mondial, doua organisme joaca un rol dominant în materie de armonizare contabila: Consiliul standardelor de contabilitate financiara (FASB - Financial Accounting Standards Board), organismul american de normalizare, si Consiliul standardelor internationale de contabilitate (IASB - International Accounting Standards Board) .

Constituit în 1973, IASB a avut ca obiectiv atât elaborarea si publicarea, în interesul publicului, de standarde internationale de contabilitate, care sa fie respectate cu ocazia prezentarii situatiilor financiare, cât si acceptarea si aplicare acestor standarde la nivel mondial.

Activitatea de normalizare a IASB s-a concretizat în:

- publicarea Cadrului general de întocmire si prezentare a situatiilor financiare;

- publicarea a 41 de standarde contabile internationale.

Cadrul general de întocmire si prezentare a situatiilor financiare elaborat de IASB face referire la:

- obiectivul situatiilor financiare;

- caracteristicile calitative ale informatiilor din situatiile financiare;

- definirea, recunoasterea si evaluarea elementelor pe baza carora sunt întocmite situatiile financiare;

- conceptele de capital si de mentinere de capital.

Obiectivul situatiilor financiare

Obiectivul situatiilor financiare este de a furniza informatii despre pozitia financiara, performantele si modificarea pozitiei financiare ale întreprinderii, informatii care sa fie utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor. Utilizatorii situatiilor financiare sunt: investitorii, personalul (angajatii), creditorii, furnizorii si alti creditori comerciali, clientii, guvernul si institutiile acestuia, precum si publicul.

Pentru a corespunde obiectivelor, situatiile financiare trebuie sa fie elaborate pe baza respectarii urmatoarelor concepte de baza: contabilitatea de angajamente si continuitatea exploatarii.

Caracteristicile calitative ale informatiilor din situatiile financiare

Principalele caracteristici calitative ale informatiilor din situatiile financiare sunt: inteligibilitatea, pertinenta (relevanta), fiabilitate (credibilitatea) si comparabilitatea.

Inteligibilitatea: situatiile financiare trebuie sa fie imediat inteligibile pentru utilizatori. În acest sens, utilizatorii trebuie sa posede o buna cunoastere a activitatii economice si contabile.

Pertinenta (relevanta): o informatie este pertinenta atunci când influenteaza deciziile economice ale utilizatorilor, facilitând evaluarea de catre acestia a evenimentelor trecute, prezente si viitoare si confirmând sau corectând evaluarile trecute.

Fiabilitatea (credibilitatea): o informatie este fiabila atunci când nu contine erori sau elemente care sa conduca la interpretari eronate, si astfel utilizatorii pot avea încredere în ea, în vederea reprezentarii fidele a tranzactiilor si evenimentelor.

Comparabilitatea: utilizatorii trebuie sa beneficieze de comparabilitatea în timp a situatiilor financiare, astfel încât acestia sa poata identifica tendintele pozitiei financiare si a performantelor întreprinderii.