Politici contabile adiacente

Statul reprezinta un factor important in gestionarea financiara a intreprinderii , prin prelevarile efectuate sub forma taxelor si impozitelor . In contextual lucrarii , statul se implica in politica financiara a intreprinderii prin impozitarea profitului obtinut , perceperea de impozite personale actionarilor asupra dividendelor primate , acordarea de facilitate fiscale vizand politica de indatorare etc. Tote acestea constituie forma de remunerare a statului pentru pentru ca intreprinderile utilizeaza infrastructura pusa la dispozitie din fonuri publice .

In aceeasi masura pentru a favoriza dezvolatarea anumitor categorii de activitati , ori sa asigure o crestere durabila economica la nivel macroeconomic , ofera unor intreprinderi diverse scutiri de impozite si taxe . Concludenta , in aceasta privinta , este legislatia fiscala in cazul intreprinderilor mici si mijlocii . Acestea din urma sunt scutite , conform Codului Fsical , de la plata impozitului de profit , prin aplicare cotei de 16% . Acestea sunt impozitate , astfel , la o cota de 2% . Sau exportul de marfuri este impozitat la o cota de 12,5% si exemplele pot continua .

Beneficiile fiscale , generate prin legislatia fiscala in vigoare , reprezinta parte a costului explicit al capitalurilor . Odata deduse din marimea costului explicit , obtinem marimea costului implicit de procurare a capitalurilor de catre intreprindere .

Aceasta categorie de beneficii se extinde prin mai multe forme de fructificare . Conform Codului fiscal , parte din marimea provizioanelor , amortizarile calculate , dobanzile aferente imprumuturilor contractate etc. sunt deductibile din punct de vedere fiscal , la determinarea bazei de impozitare a profitului obtinut . In acest sens apre si o asimetrie de impozitare . De exemplu , dobanzile aferente imprumuturilor intreprinderii au caracter deductibil , in timp ce marimea dividendelor acordate actionarilor sunt supuse impozitarii . Prin urmare , actionarii sunt pusi in situatia de a alege intre reinvestirea profitului in proiecte de investitii eficiente , si astfel asigurarea dezideratului de sporire a valorii intreprinderii , ori cazul in care opteaza pentru distribuirea de dividende , fapt ce duce la anularea opotunitatii de sporire a valorii intreprinderii . In aceeasi masura , venitul obtinut de actionari din dividende poat fi mai mic decat potentialele venituri viitoare ce le-ar fi obtinut prin reinvestirea profitului . Aceasta ultima situatie este posibila in conditiile adoptarii , de catre managerii intreprinderii , a unei politici de investitii , investitii ale caror rata de randament este cel putin egala cu rata medie de crestere economica specifica sectorului de activitatea in care functioneaza intreprinderea respectiva .

Intreprinderea poate apela la denaturarea marimii profitului impozabil prin practica unor metode si tehnici contabile prevazute in legislatie , care duc la diminuarea marimii acestuia . Astfel intreprinderea plateste un impozit mai mic decat cel normal . Metodele si tehnicile contabile la care ne referim , vizeaza , in contextual stabilirii unei structuri de finantare optime , recunoasterea si inregistrarea unor deprecieri de active , evaluarea stocurilor , politica de indatorare etc.

Intreprinderea beneficiaza de deductibilitate , in determinarea marimii profitului impozabil , la urmatoarele componente de capital :

- rezervele legale sunt deductibile din punct de vedere fiscal , in limita a 5% din marimea profitului brut al exercitiului , pana la plafonul de 20% din marimea capitalului social ; depasirea acestor limite , sau utilizarea si reonstituirea marimii contului de rezerve legale implica nedeductibilitatea lor la impozitarea profitului ; Codul fiscal prevede o exceptie , privind utilizarea si reconstituirea ulterioara , in cadrul aceluiasi exercitiu financiar , a rezervelor legale ;

- provizioanele pentru garantii de buna executie acordate clientilor ;

- parte a provizioanelor constituite pentru acoperirea valorii unor creante incerte , cu conditia respectarii cumulate a unei serii de conditii ;

- Marimea amortizarilor , incoditiile aplicarii corspunzatoare a metodelor specificate prin legislatia fiscala etc.

Problema principala in recunoasterea si inregistrarea de provizioane , ori calcularea amortizarilor specifice unui active imobilizat este aceea a stabilirii naturii deprecierii activului respectiv . Deprecierea reprezinta procesul economic ce consta in pierderea de valoare a unui active aflat in circuitul activitatii unei intreprinderi .

Conform Standardelor Internartionale de Contabilitate , deprecierea de valoare poate fi generate fie ca urmare a unor factori interni sau externi care afecteaza activitatea intreprinderii , fie datorita uzurii pricinuite de utilizarea in procesul de productie / prestare servicii . Asadr , pe langa functia de recuperare a investitiei , amortizarea incorporeaza si uzura morala , ori uzura fizica , sau concomitent .

Urmatorul pas in inregistrarea acestei deprecieri este acela de a determina natura sa . Deprecierea poate fi reversibila , caz in care se inregistreaza prin constituirea unui provizion , ori ireversibila , situatie in care aceasta depreciere este trecuta pe seama amortizarilor .