Activitatea Reformatoare a lui A. I. Cuza

MOMENTE ISTORICE DE REFERINTA, PREMERGATOARE DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1859 - 1866), CU IMPLICATII MAJORE IN APARITIA SI DEZVOLTAREA STATULUI NATIONAL SI UNITAR ROMAN.

- REVOLUTIA ROMANA DE LA 1848 - 1849.

Revolutia romana de la 1848 face parte din miscarea revolutionara general europeana, prin programul sau vizand schimbari fundamentale ale societatii romanesti, ce trebuiau sa conduca la realizarea unitatii si independentei nationale - conditii definitorii ale unei natiuni moderne.

Ca urmare, obiectivele generale ale revolutiei romane aveau in vedere tocmai inlaturarea structurilor politice conservatoare (instituite si mentinute prin Regulamentele Organice), desfiintarea privilegiilor sociale, acordarea de drepturi si libertati democratice, constitutionale, egalitatea in fata legii, emanciparea clacasilor si improprietarirea lor prin despagubirea proprietarilor funciari. Realizarea acestor obiective era strans legata de infaptuirea unitatii si independentei nationale.

Dezideratele cuprinse in programele revolutionare ar fi putut avea sorti de izbanda numai in cazul in care ele ar fi antrenat intreaga natiune romana. Se poate afirma ca Revolutia de la 1848 a fost revolutia intregii natiuni romane, caracterul ei unitar fiind dat de unitatea programelor revolutionare, de obiectivele urmarite, de legaturile dintre revolutionarii romani din toate provinciile romanesti.

Revolutia a demonstrat ca pentru reformarea societatii romanesti nu era de ajuns unitatea de actiune, de limba sau de constiinta nationala. Fara unitatea statala nu se putea trece la modernizarea interna, dupa cum nu se putea obtine nici independenta externa.

Revolutia romana de la 1848 - 1849 nu a produs schimbari deosebite si imediate in cadrul societatii romanesti dar, privita in perspectiva urmatoarelor trei decenii, a conturat obiectivele catre care trebuiau orientate eforturile revolutionarilor romani: unitatea si independenta nationala.

Idealul national pentru infaptuirea caruia a luptat generatia pasoptista oferea cea mai larga perspectiva pentru evolutia societatii romanesti. Unirea principatelor nu reprezenta un final de actiune, ci inceputul unui larg program de reforme, pe baza caruia sa functioneze institutiile Statului modern roman, cu rol activ in sud-estul Europei.

- CONGRESUL DE LA PARIS SI PROBLEMA ROMANEASCA (1856). ADUNARILE AD - HOC (1857).

Infrangerea Rusiei in Razboiul Crimei va oferi un nou prilej de tratative intre puterile europene, in cadrul Congresului de pace de la Paris. Lucrarile congresului s-au desfasurat intre 13 februarie si 18 martie 1856, cand puterile participante semneaza Tratatul de pace. Partea din tratat referitoare la Principatele romane prevedea, printre altele, inlaturarea protectoratului Rusiei, mentinerea suveranitatii otomane si intrarea principatelor sub garantia colectiva a Puterilor europene (Franta, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia, Regatul Piemontului).

Problema cea mai importanta pentru Principatele Romane era aceea a organizarii lor intr-un singur stat national.

In finalul dezbaterilor Congresului de Pace s-a hotarat ca problema organizarii politice viitoare a principatelor sa fie hotarata prin consultarea locuitorilor lor. Pentru aceasta, s-a acordat mandat Turciei de a se ocupa de convocarea, in fiecare principat, a unei Adunari (Divan) Ad - hoc, care sa exprime optiunea politica viitoare a romanilor. Hotararea celor doua Divanuri urma sa fie prezentata celor 7 puteri europene, in cadrul unei conferinte ulterioare.

Prevederile Tratatului de Pace de la Paris nu au avut ca rezultat realizarea imediata a unirii Principatelor Romane. Dar deschiderea oferita de noua situatie diplomatica europeana crea conditii din cele mai favorabile infaptuirii acesteia.

Astfel, la 22 septembrie 1857 incep lucrarile Adunarii Ad - hoc de la Iasi iar la 30 septembrie 1857 se deschid lucrarile Adunarii Ad - hoc de la Bucuresti.

Prin Proiectul de rezolutie prezentat de catre Mihail Kogalniceanu in Adunarea Ad-hoc de la Iasi erau prezentate "cele dintai, cele mai mari, mai generale dorinti ale Tarii".

– respectarea drepturilor Principatelor si indeosebi a autonomiei lor, cuprinse in vechile Capitulatii incheiate cu Inalta Poarta;

– Unirea Principatelor Romane intr-un singur Stat, sub numele de Romania;

– print strain, cu mostenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei si ai carui mostenitori sa fie crescuti in religia tarii;

– neutralitatea pamantului principatelor;

– puterea legiuitoare sa fie incredintata unei Adunari Obstesti, in care sa fie reprezentate toate interesele natiei.

O rezolutie asemanatoare a fost prezentata si in Adunarea Ad-hoc de la Bucuresti si a fost votata in unanimitate.

Prin rezolutiile celor doua adunari, natiunea romana din Principatele dunarene se exprima pentru un stat national, organizat pe baze moderne, caruia sa-i fie respectate autonomia si neutralitatea.

Reprezentantii celor sapte puteri europene s-au intrunit in 1858, in cadrul Conferintei de la Paris, unde au fost luate in dezbatere documentele celor doua rezolutii adoptate.

In ultima zi a lucrarilor conferintei s-a semnat Conventia de la Paris, care stabilea viitorul statut politic, social si administrativ al Principatelor Dunarene, astfel:

– organizarea lor sub forma unei uniuni denumita Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti;

– fiecare urma sa-si aleaga un domn pe viata si sa-si formeze guverne si Adunari Legiuitoare proprii;

– se mentinea suzeranitatea Portii si garantia Puterilor Europene;

– pentru elaborarea legilor de interes comun se infiinta o Comisie centrala cu sediul la Focsani;

– ca for judecatoresc suprem se instituia Inalta Curte de Justitie si casatie a Principatelor Unite;

– se stabilea egalitatea in fata legilor si a impozitelor;

– se acorda drept tuturor cetatenilor de a fi alesi in functii publice;

– se stabilea responsabilitatea ministeriala si inamovibilitatea magistratilor;

– se desfiintau privilegiile si rangurile boieresti;

– se propunea reglementarea relatiilor dintre proprietari si tarani.

Prin actul adoptat la Conferinta de la Paris din 1858 s-au creat conditiile realizarii unitatii nationale prin insasi vointa romanilor. Faptul ca nu se specifica in Conventie obligativitatea ca cei doi domni sa fie diferiti ca persoana oferea posibilitatea de a se face primul pas catre unificarea politica deplina a celor doua principate.