Noțiunea și particularitățile recursului împotriva încheierilor judecătorești

Sistemul de drept al Republicii Moldova este format din 3 categorii de instanțe: judecătorii, curți de apel și curtea supremă de justiție, care la rândul său adoptă diferite acte de dispoziție printre care: hotărâri, încheieri, ordonanțe, decizii etc. Obiectul de cercetare a raportului dat se referă la recursul contra încheierilor care le pronunță instanțele de judecată pe parcursul judecării pricinilor civile, respectiv o să încercăm să facem o analiză a obiectului recursului reglementat normele codului de procedură civilă.

Trebuie de menționat faptul că Codul de procedură civilă a Republicii Moldova face o divizare a recursului ca cale de atac, respectiv recursul drept cale de atac, este aplicabil în următoarele situații:

• în caz de atacare a încheierilor emise de judecătorii și curțile de apel (secțiunea I);

• în caz de atacare a deciziilor și hotărârilor adoptate de curțile de apel (secțiunea II).

Reieșind din prevederile codului de procedură civilă referitoare la recurs secțiunea I se poate afirma în esenţă, că recursul exercitat conform secţiunii I constituie o cale ordinară de atac, pe cînd recursul exercitat conform secţiunii a II-a constituie o cale extraordinară de atac, pentru că în primul caz decizia are caracter devolutiv în fapt şi drept, iar în cel de al doilea – numai în drept.

Ca obiect al cercetării va fi doar recursul contra încheierilor judecătorești.

Astfel pe parcursul judecării pricinilor civile instanțele de judecată adoptă nu doar hotărâri prin care se pronunță asupra fondului cauzei ci și încheieri care la rândul său reprezintă acte de dispoziție a instanțelor de judecată prin care acestea nu se pronunță asupra fondului cauzei dar se pronunță asupra problemelor de ordin procesual (ca de exemplu, decide amânarea, suspendarea, încetarea procesului etc).

Încheierile ca acte de dispoziție a instanțelor de judecată la fel ca și hotărârile trebuie să fie legale și întemeiate. Sigur că valoarea unei încheieri nu este atât de mare ca a unei hotărâri, însă acordarea dreptului de atacare cu recurs a acestora este pe deplin justificată deoarece în lipsa unei căi de atac separate nu ar putea fi respectat termenul rezonabil de judecare a unei cauze civile.

Astfel prin prevederile codului de procedură civilă a Republicii Moldova sau prevăzut diferite modalități de atacare a încheierilor:

• atacarea încheierilor cu recurs separat de hotărâre.

• atacarea încheierilor împreuna cu hotărârea.

Potrivit Secțiunii 1 a capitolului XXXVIII Cod de procedură civilă poate fi depus recurs împotriva:

• încheierilor pronunțate de judecătorii;

• încheierilor pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de fond

• încheierilor pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel.

Încheierile Curții Supreme de Justiție rămân irevocabile din momentul pronunțării și nu pot fi atacate cu recurs.

Codul de procedura civilă la art 423 prevede expres faptul că încheierile primei instanțe pot fi atacate cu recurs separat de hotărâre în două cazuri:

1. în cazurile expres prevăzute de lege.

2. în cazul în care încheierea face imposibilă desfășurarea mai departe a procesului.

Reieșind din cele menționate și din dispozițiile legale procedurale, se poate deduce cristalizarea următoarei definiții a recursului contra încheierilor – recursul contra încheierilor este calea ordinară de atac, exercitată împotriva încheierilor instanțelor judecătorești inferioare, de către persoanele îndreptățite și care permite instanței de recurs să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare sau să caseze integral sau parțial încheierea, soluționând prin decizie problema în fond.

În cele ce urmează o să încercăm să facem o enumerare a încheierilor care pot fi atacate cu recurs separat de hotărâre și anume încheierile de:

- strămutarea pricinii dispusă de instanța care judecă cauza în fond (art. 37, art. 43 alin. (3) CPC);

- respingerea cererii participantului la proces privind înștiințarea coparticipantului (art. 62 alin. (2) CPC);

- respingerea cererii persoanei interesate de a fi admisă în calitate de coparticipant în cazul coparticipării obligatorii (art. 62 alin. (3) CPC);

- refuzul examinării concomitente a acțiunii intervenientului principal și a acțiunii inițiale (art. 65 alin. (5) CPC);

- refuzul în admiterea succesorului în proces (art. 70 alin. (3) CPC);

- respingerea cererii de repunere în termen (art. 116 alin. (5) CPC);

- respingerea cererii cu privire la asigurarea probelor (art. 127 prim alin. (5), 128 alin. (3) CPC);

- restituirea cauțiunii în cazul asigurării probelor (art. 127 cu indicele 2 alin. (6) CPC);

- examinarea cererii de anulare sau reducerea amenzii (art. 164 alin. (3) CPC);

- refuzul de a primi cererea de chemare în judecată (art. 169 alin. (2) CPC);

- restituirea cererii de chemare în judecată (art. 170 alin. (5) CPC);

- asigurarea acţiunii, anularea şi substituirea măsurilor de asigurare a acţiunii (art. 181 alin. (1), (3) CPC); Prin recomandarea nr. 35 privind practica de aplicare a dispoziţiilor art. 181 CPC Curtea supremă a menționat faptul că prin ”încheierile de asigurare a acţiunii” se are în vedere totalitatea încheierilor pronunţate asupra cererilor de asigurare a acţiunii. În argumentare a poziției sale curtea a menționat faptul că art.181 alin.(1) Cod de procedură civilă, prevede expres că, încheierile de asigurare a acţiunii pot fi atacate cu recurs, fiind menţionat la plural şi nu doar cu referire la încheierea de asigurare a acţiunii prin care a fost admisă cererea de asigurare a acţiunii dar, şi la încheierea prin care a fost respinsă cererea de asigurare a acţiunii. Or, asigurarea acţiunii contribuie real la executarea ulterioară a hotărîrii judecătoreşti adoptate şi astfel constituie un mijloc eficient de protecţie a drepturilor subiective ale participanţilor la proces.

- examinarea cererii de corectare a greşelilor din hotărâre (art. 249 alin. (3) CPC);

- respingerea cererii de emitere a unei hotărâri suplimentare (art. 250 alin. (4) CPC);

- explicarea hotărârii (art. 251 alin. (4) CPC);

- amânarea sau eşalonarea executării hotărârii, schimbarea modului şi ordinii de executare a hotărârii (art. 252 alin. (3) CPC);

- indexarea sumelor adjudecate (art. 253 alin. (3) CPC);

- suspendarea procesului (art. 263 alin. (1) CPC);

- respingerea cererii de repunere pe rol a pricinii (art. 263 alin. (2) CPC);

- încetarea procesului (art. 266 alin. (1) CPC); - scoaterea cererii de pe rol (art. 268 alin. (2) CPC);

- respingerea cererii de anulare a încheierii privind scoaterea cererii de pe rol (art. 268 alin. (5) CPC);

- admiterea sau respingerea cererii de aplicare a măsurilor de protecţie, privind aplicarea ordonanţei de protecţie (art. 318 cu indicile 6 alin. (1) CPC);

- refuzul publicării înştiinţării de chemare în judecată a deţinătorului titlului de valoare pierdut (art. 321 alin.(3) CPC);

- scoaterea cererii de pe rol în cazurile prevăzute de art. 323 CPC;

- privind încetarea procesului în cauzele privind reconstituirea procedurii judiciare pierdute (art. 343 alin. (4) CPC);

- restituirea cererii de eliberare a ordonanţei judecătoreşti (art. 349 alin. (2) CPC);

- refuzul de anulare a ordonanţei judecătoreşti (art. 353 alin. (4) CPC);

- încheierea instanţei de apel de a nu se da curs cererii de apel (art 368 alin. (3) CPC);

- restituirea cererii de apel (art. 369 alin. (2) CPC);

- încuviinţarea sau refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii judecătoreşti sau arbitrate străine (art. 471 alin. (2) CPC);

- desfiinţarea hotărârii arbitrate sau refuzul de a o desfiinţa (art. 481 alin. (5) CPC);

- eliberarea titlului de executare silită a hotărârii arbitrate sau refuzul de al elibera (art. 486 alin. (5) CPC).