Reglementarea Juridică a Protecției Drepturilor Mamei și a Copilului

INTRODUCERE

Apropierea unui sau altui stat de idealul statului de drept este determinata, în primul rînd, de asumarea de catre acesta a responsabilitatii fata de drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului, concretizata în consfintirea constitutionala a drepturilor si libertatilor fundamentale si în garantarea juridica a exercitarii efective a acestora. Astfel, problematica protectiei drepturilor omului, în special ale mamei si copilului, prezinta pentru societatea contemporana o importanta majora atît din punct de vedere teoretico-stiintific, cît si practic.

Secolul XX a fost marcat de întelegere a faptului ca si copilul, si femeia sunt subiecte, ce necesita protectie si ocrotire deosebita: copilul ca rezultat al imaturitatii sale fizice si psihice, iar femeia, în calitatea ei de mama, din considerentul particularitatilor psihofiziologice. Treptat problema devine o preocupare a comunitatii internationale, gasindu-si o ampla reflectare. Problematica protectiei drepturilor mamei si copilului a evoluat de la unele reglementari pe plan national spre nivel international – aceasta reprezentînd o reactie întîrziata la abuzurile flagrante si persistente asupra copilului si femeii.

Situatia social-economica din Republica Moldova produce un impact grav asupra situatiei copilului si femeii-mame - o categorie de subiecti extrem de vulnerabili. A crescut numarul de copii vagabonzi, abandonati, ramasi fara ocrotire parinteasca; s-a înregistrat o crestere însemnata a morbiditatii, în special a femeilor gravide si copiilor; a crescut numarul de infractiuni comise de minori etc. Provoaca îngrijorare lipsa de dorinta a familiilor de a naste si educa doi sau mai multi copii.

În aceste conditii problematica protectiei drepturilor mamei si copilului, crearea unui mecanism legal intern ce ar duce la elaborarea, adoptarea si implementarea eficienta în practica a ocrotirii drepturilor acestora pentru ameliorarea în consecinta a situatiei demografice, determina actualitatea temei cercetate în cadrul prezentei lucrari.

Scopul si obiectivele tezei rezida în cercetarea aprofundata a esentei si continutului domeniului protectiei drepturilor mamei si copilului atît în cadrul familiei, cît si în afara ei.

Pentru realizarea scopului enuntat au fost stabilite urmatoarele sarcini:

- cercetarea aparitiei si dezvoltarii conceptului de drepturi ale mamei si copilului ca drepturi ale omului;

- elucidarea problemelor protectiei drepturilor mamei si copilului la nivel national, international si regional;

- cercetarea problemei protectiei drepturilor mamei si copilului în mediul familial;

- evidentierea problemelor actuale ale protectiei drepturilor mamei si copilului, în special violenta în familie, abuzul asupra copilului, precum si problema delincventei juvenile.

Capitolul I. DREPTURILE MAMEI SI COPILULUI

ÎN SISTEMUL DREPTURILOR OMULUI

1. 1. Geneza drepturilor mamei si copilului ca drepturi ale omului

Notiunile „mama” si „copil” sînt cele mai dragi cuvinte cunoscute de civilizatia umana si elogiate în creatiile poetilor, scriitorilor, pictorilor, sculptorilor s altor oameni de creatie. Acest grup social (mama si copilul) creat de natura nu poate fi despartit, deoarece dispersarea lui duce la violarea drepturilor copilului care, în virtutea vîrstei sale fragede, are nevoie de îngrijire si dragoste [24, p.464].

Din punct de vedere etimologic notiunea „mama” desemneaza “datatoare de viata”, “nascatoare” [II, 84, p.296]. În latina mamma este denumirea glandei mamare, functia careia este alaptarea pentru sustinerea vietii în cea mai gingasa si vulnerabila perioada a vietii. În acelasi timp sînt foarte frecvent utilizate si expresiile: mama naturala (cea care concepe si naste), mama biologica (donatoare de ovul) si mama - surogat, determinata de Gheorghe Scripcaru în modul urmator: “O mama purtatoare sau “surogat” este acea femeie, care accepta sa poarte sarcina în locul altei femei si sa aiba un copil pentru aceasta” [28, p.122].

Maternitatea este un tezaur etic si social, unul pe care se sprijina omenirea, si care presupune o rudenie biologica, naturala, responsabilitate pentru copil, de aceea legea perfecteaza aceste relatii neconditionat, le acorda garantii legislative. Maternitatea propriu-zisa presupune ca femeia a ramas însarcinata, a purtat si a nascut, a educat copilul sau. Legaturile sociale “mama-copil” se formeaza permanent. Este nenatural contrapunerea si separarea acestor aspecte ale maternitatii.

Conventia privind drepturile copiilor, adoptata de catre Organizatia Natiunilor Unite în 1989, considera copil fiinta umana pîna la vîrsta de 18 ani. La fel si în Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului, o persoana este considerata copil din momentul nasterii pîna la vîrsta de 18 ani [6, 11].