Instituțiile Uniunii Europene

Consideratii generale privind institutiile Uniunii Europene si procesul decizional în cadrul

Comunitatii.

1.1.

Aparitia si dezvoltarea Comunitatii europene

Ideea de integrare europeana nu este noua. La începutul secolului al XIX-lea C. H. de Saint Simon

si E. Renan vorbeau de Statele Unite ale Europei, de faptul ca Europa trebuie eliberata de hegemonia

unei singure puteri, iar remediul la acesta situatie era vazut în crearea unei Europe Unite, articulate în

jurul principiului parlamentarismului. Sub influenta acestei idei, dar si sub cea a iluminismului si

romantismului, în secolul al XIX-lea au fost create asociatii care vizau o constructie europeana de tipul

celei existente în Statele Unite ale Americii.

Dincolo de aceste idei utopice, ideea unei Europe Unite a revenit în actualitate dupa cel de-al

doilea razboi mondial având motivatii precise: nevoia de cooperare pe plan economic cu scopul refacerii

economiei aflate în dificultate la sfârsitul razboiului, teama de propagare si extindere a comunismului,

prevenirea declansarii unui nou razboi între statele europene.

Unul dintre apelurile cele mai importante pentru nasterea unei Europe Unite

l-a avut Winston Churchill la 19 septembrie 1946 în discursul sau la Universitatea din Zqrich. Dupa ce a

invocat pericolele ce pândesc Europa, W. Churchill propune “un remediu suveran”, “recrearea familiei

europene în cadrul unei constructii regionale care s-ar putea numi Statele Unite ale Europei”. Acest

discurs a fost considerat ca punct de plecare în cristalizarea si precipitarea miscarii europene dupa cel

de-al doilea razboi mondial.

Astfel, la 5 mai 1949 s-a creat Consiliul Europei ce avea drept membri fondatori zece state:

Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia si Suedia.

Rolul Consiliului Europei nu era axat pe domeniul politic sau pe cel economic, ci era circumscris

domeniului social si cultural. Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) reprezinta prima

realizare pe plan politic a Consiliului Europei, Conventie ce a fost semnata la Roma la 4 noiembrie

1950.

Pe plan economic un important pas îl reprezinta initierea în 1947 a unui plan de refacere

economica a Europei finantat de Guvernul SUA -Planul Marshall- , iar pe plan politico-militar se

evidentiaza înfiintarea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

În memorandumul Departamentului de Stat se mentiona faptul ca este vorba de un plan

european pe care natiunile Europei îl vor realiza împreuna. Un asemenea plan ar fi trebuit sa se bazeze

pe o federatie economica europeana de tipul Benelux-ului. Europa nu se putea reface dupa razboi si

nu-si putea consolida independenta daca economia îi era divizata. Ca un prim pas spre crearea acestei

federatii economice europene în 1948 a luat fiinta Organizatia Interguvernamentala pentru Cooperare

Economica Europeana. Cele 18 state membre au precizat în statutul organizatiei ca scopul lor era acela

de a crea o singura piata la nivelul careia barierele în cale liberei circulatii a marfurilor si capitalurilor

sunt înlaturate.

Urmatorul pas a fost reprezentat de semnarea Tratatului de la Paris, tratat ce stabilea

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului – CECO- adoptat la 18 aprilie 1951, intrat în vigoare la

25 iulie 1952 (durata sa de valabilitate fiind de 50 ani), încheiat între Belgia, Franta, Germania, Italia,

Luxemburg si Olanda.

În art. 4 al acestui tratat sunt recunoscute ca fiind incompatibile cu piata comuna a carbunelui si

otelului si ca vor fi interzise:

a.

taxele la import si la export ori taxele având efect echivalent si restrictiile cantitative privind circulatia

marfurilor;

b.

masurile si practicile discriminatorii între producatori, între cumparatori si între consumatori, în

special în privinta preturilor si conditiilor de livrare ori a tarifelor si conditiilor de transport, precum si

masurile care împiedica libera alegere de catre cumparator a furnizorului;

c.

subsidiile si ajutoarele acordate de catre state ori taxe speciale impuse de state în orice forma ar fi

ele;

d.

practicile restrictive care tind spre împartirea si exploatarea pietei.

În cadrul acestui tratat se acorda o atentie speciala crearii unei institutii europene capabila sa preia

atributiile statelor nationale în domeniul productiei de otel si de carbune.

Aceasta institutie s-a numit Înalta Autoritate Supanationala a CECO sub controlul careia a fost

plasata productia nationala a otelului si carbunelui. De asemenea, Tratatul de la Paris a prevazut ca

Înalta Autoritate va fi sprijinita în activitatea sa de un Consiliu de Ministri creat ca urmare a unei initiative

olandeze si care are atributii stabilite în tratat, în special în scopul armonizarii actiunii Înaltei Autoritati si