Extras din seminar

APARIŢIA CONCEPTULUI UNIUNII EUROPENE (UE)

Analiza conceptului de uniune europeană va începe cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Cele şase state membre ce au pus bazele acestei comunităţi sunt: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. Un motiv decisiv în acest sens a fost, cu siguranţă, catastrofa reprezentată de cel de-al Doilea Război Mondial, care, în perioada postbelică, a stat la baza constituirii unui număr de organizaţii al căror scop era împiedicarea izbucnirii unor noi războaie şi care să garanteze convieţuirea paşnică a popoarelor. Printre organizaţiile înfiinţate menţionăm: Organizaţa Naţiunilor Unite, Fondul Monetar Internaţional, GATT şi Consiliul Europei, al cărui statut a fost semnat, de către membrii fondatori în mai 1949.

Apărătorii ideii unui stat federal european, adică cei care susţineau o formă mult mai intensivă de cooperare, au încercat să obţină, măcar în anumite domenii, un mai mare grad de integrare, nutrind speranţa că astfel se va ajunge la o extindere progresivă a domeniilor de cooperare.

Din partea Franţei au fost oferite premisele concrete în sensul acestei strategii, care, în plus, venea să răspundă anumitor interese naţionale: cooperarea la nivelul industriei cărbunelui şi a oţelului. Această formă de cooperare urma să monitorizeze tendinţele de dezvoltare din industria grea germană, dar urmărea, în aceeaşi măsură, să încurajeze procesul de împăcare dintre statul francez şi cel german. Astfel, în mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, a prezentat un plan pentru crearea unei autorităţi pentru controlul producţiei de cărbune şi oţel pe teritoriile Republicii Federale Germane şi ale Franţei, aşa numitul "Plan Schuman". .

La numai o lună după prezentarea acestui plan a fost convocată o conferinţă interguvernamentală, care urma să dezbată pe acest subiect, iar la scurt timp după aceea, în aprilie 1951, Tratatul CECO a fost semnat la Paris de către reprezentanţii Franţei, ai Republicii Federale Germania, ai Italiei, Belgiei, Luxemburgului şi Olandei.

După eşecul din 1954 al planurilor ambiţioase de creare a unei Comunităţi Europene de Apărare - şi, în strânsă legătură cu aceasta, a unei Comunităţi Politice Europene -, adică al unei cooperări la nivel supranaţional într-un domeniu extrem de sensibil şi de politizat. Astfel că s-au propus noi demersuri în vederea integrării, care se concentrau de pe acum pe domeniul economic.

Până la urmă s-a ajuns totuşi la un consens: Tratatele pentru instituirea unei Comunităţi Economice Europene (CEE) şi a unei Comunităţi Europene a Energiei Atomice (EURATOM) au fost semnate la data de 25 martie 1957 la Roma - "Tratatele de la Roma" - de către cele şase state membre ale CECO. Toate aceste Tratate au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1958. Interesul principal exprimat în Tratatul CEE era îndreptat asupra instituirii unei pieţe comune, adică a desfiinţării totale a barierelor comerciale dintre statele participante, instituind tarife vamale externe comune precum şi o politică comercială comună. Acestea erau şi obiectivele menţionate în majoritatea dispoziţiilor cuprinse în Tratat.

În anul 1987 este adusă prima modificare la Tratatul CEE şi anume, aşa-numitul Act Unic European (AUE). Încă din anii optzeci, tot mai multe domenii politice au fost atrase în sfera colaborării din cadrul Comunităţii Europene. Prin urmare, AUE a stabilit doar în scris ceea ce se practica încă cu mult înainte.

O a doua modificare la Tratatul CEE este adusă în anul 1993 prin Tratatul de la Maastricht. Nucleul acestui Tratat îl constituie dispoziţiile cu privire la uniunea monetară. Alte modificări sunt: alegerea unei structuri de cooperare noi şi unice pentru politica socială, introducerea unor noi domenii în care Comunitatea nu îşi desfăşurase până la acea oră activitatea, spre exemplu politica cu privire la protecţia consumatorilor, educaţie etc. În noiembrie 1993 intră în vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene.

Comunităţile Europene (CECO, EURATOM şi CEE), împreună cu Politica externă şi de securitate comună şi Justiţia şi afacerile interne reprezintă cei trei piloni ai UE.