Originile Scrierii în Limba Română

Prezentare generală

Lucrarea redactată de doi consacraţi cercetători ai istoriei limbii române Ion Gheţie şi Alexandru Mareş este o monografie dedicată începuturilor scrisului românesc. Are ca scop elucidarea cât mai exactă a locului şi timpului apariţiei şi răspândirii scrisului în limba română bazându-se pe litera documentelor fără a se lăsa în ipoteze sau conjecturi. În cursul elaborării lucrării au fost folosite studii şi articole publicate anterior asupra problemei scrisului în limba română.

Termenul de “scris” în această lucrare semnifică “acţiunea de a scrie” şi rezultatul acestei acţiuni “totalitatea operelor scrise, literatură (în sensul cel mai general)” . Prin cercetarea originii scrisului în limba română au încercat stabilirea epocii de formare a tradiţiei grafice româneşti.

Primele două părţi ale lucrării: Chestiuni generale şi Cadrul cultural urmăresc să clarifice mai multe probleme legate de miscarea literară românească în perioada începuturilor ei. Partea a II-a, având caracter istoric, prezintă iniţiativele culturale apărute pe teritoriul Dacoromaniei. Partea a III-a: Tradiţia grafică românească conţine împrejurările şi etapele formării tradiţiei grafice româneşti cu litere chirilice între secolele XIV-XVI, şi unele observaţii asupra scrierii limbii române cu litere latine. Partea a IV-a Cele mai vechi texte româneşti are ca subiect cultura scrisă din secolul al XVI-lea. Sunt prezentate texte neliterare, texte literare unilingvice şi bilingvice, scrieri bisericeşti, texte populare. În Încheiere sunt prezentate pe scurt rezultatele investigaţiei asupra originii scrisului românesc.

La abordarea problemei originilor scrisului românesc opinia mai mult unanimă este că “leagănul scrisului (literar) românesc este Maramureşul istoric (împreună cu Ardealul învecinat)” . Originea scrisului românesc este un proces cu trei etape:

1. Încercările de a scrie româneşte cu alfabet latin la început, secolul al X-lea, mai apoi cu alfabet chirilic

2. În cursul timpului se formează o tradiţie a scrisului românesc, se stabilesc unele reguli (orto)grafice, parţial cunoscută după cuvintele româneşti rămase în documentele slavone şi latine redactate în ţările române în secolele XIII-XV.

3. Secolul al XVI-lea, epoca consolidării tradiţiei grafice româneşti.Au rămas aproape 200 de texte elaborate în aceşti ani.

Fiind o monografie de sinteză, lucrarea trece în revistă toate textele româneşti mai vechi decât anul 1601, examinând opiniile formulate în legătură cu datarea, localizarea, filiaţia, paternitatea, autenticitatea, reproducerea lor.

Cartea oferă un capitol întreg examinării îndeaproape a teoriilor formulate până atunci de mari istorici, lingvişti români precum: Nicolae Iorga, O. Densusianu, Al. Rosetti, I.-A. Candrea, P.P. Panaitescu, I.G. Spiera, N. Cartojan. Cei dintâi istoriografi ai literaturii române vechi pornesc de la textele coresiene, adăugând câteodată informaţii privitoare la unele monumente literare anterioare, precum Catehismul luteran din 1544, presupuse după părerea celor doi autori. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au fost descoperite in Moldova de nord (Bucovina) trei dintre cele patru texte rotacizante: Codicele Voroneţean, Psaltirea Scheiană şi Psaltirea Voroneţeană; Psaltirea Hurmuzaki fiind donată Academiei de E. Hurmuzaki abia în 1904, descoperite de Gr. Creţu , Gh. Asachi şi S. Florea Marian. Datarea textelor rotacizante, cele originale şi copiile, au oscilat între secolele X,XI,XII,XIII,XIV,XV,XVI şi XVII, epuizând toate posibilităţile de datare. Localizarea textelor rotacizante au fost considerate succesiv a fi din Crişana-Maramureşul, Moldova, sudul Transilvaniei, nordul Transilvaniei, Oltenia, Banat. Metodele folosite pentru localizarea textelor:

• Localizarea prin limbă: cel mai sigur mijloc de a stabili provenienţa textelor, prin examenul limbii în care au fost scrise textele

• Localizarea prin grafia textelor: grafia poate oferi unele indicii asupra regiunii în care s-au scris anumite texte, fiind necesar un repertoriu de specimente grafice, întocmite după criterii geografice

• Localizarea după circulaţia hârtiei: trebuie cunoscut, în cel mai amănunţit chip, circulaţia tipurilor, a variantelor de filigrane pe teritoriul ţării.

• Localizarea după circulaţia originalelor slavone: se poate stabili locul efectuării traducerilor, dacă se cunoaşte tipul originalelor slavone puse la contribuţie.

• Localizarea prin regiunea în care au fost găsite textele: nu ne putem baza pe acest criteriu deoarece în epoca veche cărţile şi manuscrisele circulau destul de intens.

• Localizarea prin invocarea condiţiilor cultural-istorice.

• Localizarea prin invocarea curentului literar care a determinat scrierea textelor.