John Locke

John Locke s-a nascut în anul 1632 la Wrington, o localitate la cinci mile departare de orasul Bristol. Studiaza mai întâi la Londra, apoi trece la Oxford, manifestând o deosebita preferinta pentru studiile exacte, medicina si filosofic în 1665 este secretar de legatie la Cleve, pe lânga Sir Walter Van, dar pentru scurta vreme, doua luni. Întors de la Cleve în Anglia, cunoaste un an mai târziu pe Lordul Anthony Ashley, care va fi ridicat ceva mai târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se împrieteneste si în a carui casa va îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum si pe acela de educator. Prietenia cu lordul Anthony Ashley a decis si peripetiile vietii lui John Locke. împartasind împreuna cu acesta raspunderi politice, fiindu-i secretar si atunci când prietenul sau a fost Lord Cancelar cât si atunci când a fost prim-ministru, el a trebuit sa-1 urmeze pe Shaftesbury si eând acesta a trebuit sa se refugieze în Olanda în urma conflictului cu regele, unde traieste luându-si diferite nume si schimbând orasele, pentru a nu fi descoperit, de la 1683 pâna la 1689, când se urca pe tronul Angliei Wilhelm de Orania. întorcându-se în patrie, el este numit mai întâi Commissioner of appeals iar apoi Commisioner of trade and plantages. J. Locke moare în anul 1704.

Opera celebra a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influente, se intituleaza: An essay concerning human understanding (încercare asupra intelectului omenesc), 1689-1690. în afara de aceasta lucrare fundamentala J. Locke a mai scris: On the conduct ofthe understanding (Despre conducerea intelectului) si Elements of natural philosophy (Elemente de filosofie naturala), ambele aparute postum; Two treatises of gouvernement (Doua studii asupra guvernarii) 1690: Some thoughts on education (Câteva pareri asupra educatiei), 1693; The reasonableness of christianity (Despre rationalitatea crestinismului), 1695.

Înca de când îsi facea studiile la Colegiul din Oxford, J. Locke a ramas nemultumit de filosofia scolastica, ale carei preocupari nu aveau nici o legatura cu cercetarea naturii si care punea accentul pe arta de a discuta, culminând în dispute verbale, care nu însemnau pentru cunoastere un progres. în schimb s-a simtit atras de claritatea scrierilor lui Descartes si de cercetarile pozitive în legatura cu fenomenele naturii, cercetari care începusera sa fie încununate de succese remarcabile. Dar nu mai putin a primit imbolduri de la înaintasul sau englez, Fr. Bacon. în adevar teoria cunostintei" a lui Locke sta sub un îndoit impuls, sub impulsul indigen al empirismului baconian si sub acela continental al problemei cartesiene despre originea reprezentarilor (R. Falckenberg).

J. Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adica al acelui curent epistemologic care sustine ca toate ideile noastre provin din simturi, îsi au fundamentul în experienta. J. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adica un teoretician al cunoasterii. El îsi propune în lucrarea lui fundamentala sa dea o cercetare asupra originii certitudinii si întinderii cunostintei omenesti, asupra temeiurilor si gradelor credintei, parerii si asentimentului"; el cauta sa explice felul cum intelectul ajunge la notiunile sale despre obiecte, sa determine gradul certitudinii cunostintei noastre, sa exploreze granitele dintre parere si stiinta si sa cerceteze principiile dupa care în lucrurile, în care nu are loc o cunostinta sigura, ar trebui sa determinam asentimentul si convingerea noastra". în legatura cu problema originilor cunostintei, J. Locke ia o pozitie contrara rationalismului. Stim ca rationalismul sustinea ineitatea anumitor idei si principii si anume a acelor idei'si principii care se bucura de o valabilitate universala si absoluta. Nu exista - spune J. Locke - idei si principii înnascute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naste omul. Ci toate ideile, fara deosebire, pe care le poseda intelectul, îi sunt procurate de simturi, îi vin de la perceptii. Intelectul, prin urmare, nu poseda originar si nici nu poate crea idei, ci el numai prelucreaza ceea ce-i furnizeaza simturile. Intelectul este activ dar nu este creator. Daca intelectul n-ar primi nimic de la simturi, el n-ar avea ce face caci tot materialul, pe care-1 prelucreaza trebuie sa-i fie dat. Intelectul este ca o foaie de hârtie alba, pe care perceptiile îsi imprima semnele lor, sau ca o bucata de ceara moale, pe care, prin impregnare, perceptiile îsi lasa urmele lor. Intelectul este o tabula rasa.

Doua sunt izvoarele din care provin cunostintele noastre. Avem pe de o parte perceptiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care J. Locke le numeste senzatii (sensations), iar pe de alta parte avem perceptiile care ne releveaza ceea ce se petrece în constiinta noastra si pe care J. Locke le numeste reflexii (reflections). Avem deci o experienta externa si una interna. Locke tine sa sublinieze ca experienta externa este aceea care se produce întâi si ca dupa aceasta ia nastere si experienta interna.

Termenul de idee are la Locke un sens larg. El înseamna: reprezentare, imagine si notiune. Ideile sunt de doua feluri: originare si simple, complexe si derivate. Ideile originare, care sunt foarte putine la numar, se împart în patru categorii, dupa cum au la baza un singur simt sau mai multe. Astfel avem: 1) idei care provin numai dintr-un singur simt extern (miros, gust, culoare, sunet etc); 2) idei care provin din colaborarea a doua sau mai multor simturi (figura, întinderea, miscarea); 3) idei care provin de la simtul intern, de la reflexie (ideile de gândire si reprezentare, de judecata, simtire etc.) si 4) ideile care se nasc atât prin simturile externe cât si prin cel intern (ideile de existenta, de forta, unitate etc.)