Studiu de caz comparativ privind nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice în România și Cipru

Capitolul 1: Cadrul conceptual și metodologic al cheltuielilor publice

1.1 Conceptul de cheltuieli publice

,,Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia utilizării şi repartizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia”

Aceste cheltuieli vizează diverse plăţi pentru atingerea obiectivelor conforme politicii statului (servicii publice generale, acţiuni socio-culturale etc.). În funcţie de destinaţia lor, se poate vorbi despre cheltuieli publice (cheltuielile publice) care consuma definitiv o fracţiune a PIB (plătire curente de instituţiile publice) şi despre cheltuieli publice care reprezintă o avansare de PIB (exprimă contribuţia statului la producerea brută de capitol de natură materială sau nematerială).

Din perspectiva domeniului în care sunt realizate cheltuielile publice, putem afirma că acestea conţin în structura lor:

a) cheltuieli publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat;

b) cheltuieli publice ale colectivităţilor locale;

c) cheltuieli publice finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

d) cheltuieli publice ale organismelor internaţionale.

Cheltuielile publice totale reprezintă suma cheltuielilor efectuate de tipurile diverse de administraţii publice.

Cheltuielile publice totale consolidate cuprind: cheltuieli publice ale administraţiei publice centrale (finanţate de la bugetul de stat, din fondurile securităţii sociale şi fonduri speciale) plus cheltuieli publice ale subdiviziilor politice şi administrative intermediare plus cheltuieli publice ale autorităţilor supranaţionale.

Trebuie făcută o distincţie clară între cheltuielile publice şi cele bugetare, acestea din urmă fiind o subcategorie. Cheltuielile publice cuprind în sfera lor: cheltuieli bugetare, cheltuieli din fonduri cu destinaţie specială, cheltuieli extrabugetare şi cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice.

2. CLASIFICATIA cheltuielilor publice se face pe mai multe criterii:

• clasificaţia administrativă – pe criteriul instituţiilor prin intermediul cărora se efectuează cheltuieli publice (ministere, instituţii publice autonome, unităţi administrativ teritoriale etc.).

• clasificaţia economică – pe două criterii: al scopului în care sunt efectuate plăţile (cheltuieli publice curente sau de funcţionare şi cheltuieli publice de capital sau de investiţii); al existenţei sau nu a unei contraprestaţii (cheltuieli publice ale serviciilor publice, numite şi administrative şi cheltuieli publice de transfer).

• clasificaţia funcţională – pe criteriul sectoarelor de activitate către care sunt repartizate resursele financiare publice (a) în domeniul social: învăţământ, sanitare, ocrotire socială etc.; b) în domeniul cercetării; c) în domeniul economic (investiţii, acordarea de subvenţii şi facilităţi; d) în domeniul apărării şi siguranţei naţionale; e) în domeniul administrativ public central şi local; f) în ceea ce priveşte dobânzile aferente datoriei publice).

• clasificaţia financiară

o pe criteriul momentului efectuării şi a efectului avut de acestea (cheltuielile publice definitive caracterizate prin faptul că se finalizează cu plăţi la scadenţe ferme, certificând lichidarea totală a angajării statului pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute în buget; cheltuieli publice temporare: majoritatea sunt operaţiuni de trezorerie urmate de plăţi cu scadenţe certe; cheltuieli publice virtuale: pe care statul le va realiza în anumite condiţii doar).

o şi pe criteriul forme de manifestare (cu/ fără contraprestaţie; definitive/ provizorii; speciale/ globale)

• clasificaţia după rolul cheltuielilor publice în reproducţia socială – pot fi: cheltuieli publice negative (reale) şi cheltuieli publice pozitive (economice)

• clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale O.N.U. – pe criteriile:

a) funcţională (cheltuielile publice sunt împărţite în cheltuieli pentru: servicii publice, apărare, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii comunale, recreaţie, cultură şi religie, acţiuni economice, alte scopuri)

b) economică (cheltuielile publice reprezentând un consum final şi cheltuielile publice în scopul formării brute de capital)

În România, legea bugetului de stat/ 1998 prevede o clasificaţie în conformitate cu cea utilizată de O.N.U.

Astfel, cheltuielile publice se împart după criteriul economic în:

• cheltuieli curente (de personal, de materiale şi servicii, subvenţii, prime, transferuri, dobânzi aferente datoriei publice, rezerve);

• cheltuieli de capital

• împrumuturi acordate (pentru finalizări de obiective stabilite prin convenţii, pentru creditarea agriculturii, pentru acoperirea arieratelor către RENEL şi ROMGAZ).

• rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe şi interne

După criteriul funcţional, cheltuielile publice se împarte în:

• servicii publice generale

• apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

• social-culturale

• servicii şi dezvoltare publică, locuinţe mediu şi ape

• acţiuni economice

• alte acţiuni

• transferuri

• împrumuturi acordate

• plăţi de dobânzi şi alte cheltuieli aferente datoriei publice

• fonduri de rezervă