Domnia lui Ștefan cel Mare - O Șansă pe care Istoria a Acordat-o Moldovei

La finalul unei emisiuni televizate – este vorba de emisiunea Mari Români - difuzata pe postul national de televiziune, în toamna anului 2006, aproape un sfert dintre cei care au votat au desemnat ca personalitate reprezentativa pentru români pe domnitorul Moldovei din secolul al XV-lea, Stefan cel Mare. Dincolo de controversele iscate privind ideea, organizarea si rezultatul acestei emisiuni, un lucru este cert: pentru un procent destul de însemnat de votanti, Stefan cel Mare reprezinta cel mai mare român al tuturor timpurilor, câstigând, iata, o noua lupta dupa jumatate de mileniu de la moartea sa, însa de data aceasta o lupta mediatica în care a avut drept concurenti – nu adversari – tot români: lideri politici precum Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I sau maresalul Ioan Antonescu, artisti sau oameni de cultura precum Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncusi sau Richard Wurmbrand dar si sportivi legendari (Nadia Comaneci).

De ce au ales românii sa fie reprezentati de Stefan cel Mare, acest domnitor – vorba cronicarului - "mic la stat" si "grabnic la mânie"? Raspunsul este simplu: pentru ca asa au simtit cu inima dar si cu mintea toti cei care au vazut în Stefan cel Mare exponentul nu doar a unei epoci demult apuse, ci omul providential ale carui urme, în trecerea sa prin istorie, nu s-au sters odata cu trecerea timpului ci dainuie prin tot ceea ce marele voievod a realizat în cei 47 de ani de domnie, cu care Dumnezeu l-a rasplatit dar l-a si responsabilizat. Pentru ca la o domnie atât de lunga si pretentiile sunt dintre cele mai înalte; iar Stefan s-a ridicat si din acest punct de vedere la nivelul asteptarilor.

De asemenea, poate ca optiunea românilor de a-l desemna pe Stefan cel Mare drept cel mai mare român – interesant joc de cuvinte Stefan cel Mare, cel mai mare român - poate fi foarte usor explicata prin cuvintele istoricului Nicolae Iorga care, parca anticipând o asemenea orientare a conationalilor sai din secolul XXI, scria la începutul veacului trecut: "Într-însul gasise poporul românesc cea mai curata si mai deplina icoana a sufletului sau: cinstit si harnic, rabdator fara sa uite si viteaz fara cruzime, strasnic în mânie si senin în iertare, raspicat si cu masura în grai, gospodar si iubitor al lucrurilor frumoase, fara nici o trufie în faptele sale... "

Anul 2007 marcheaza 550 de ani de la înscaunarea, pe câmpia de la Direptate, la 14 aprilie 1457, a celui care avea sa devina, într-un spatiu geopolitic instabil si într-o perioada dintre cele mai zbuciumate ale istoriei europene, "Athleta Christi", unul dintre cei mai importanti aliati si mai de temut adversari ai monarhilor vecini. Anul 1457 s-a dovedit astfel, într-o oarecare masura, providential pentru viitorul Moldovei, daca nu ca o noua forta în Balcani, cel putin pentru prestigiul sau: pe tronul Moldovei urca un barbat care va întelege sa duca o politica externa aproape ca o mare putere regionala, fara sa uite însa ca, totusi, în jur se aflau regate mult prea puternice precum cel al Ungariei lui Matei Corvin (1458-l490), al Poloniei sau formidabila putere pe care o reprezenta, mai ales dupa caderea Constantinopolului, Imperiul Otoman, condus de Mahomed al II-lea Cuceritorul.

Stefan cel Mare a fost nepotul de fiu al lui Alexandru cel Bun (1400 - 1432), asadar era "os domnesc", conditie sine qua non pentru ca un pretendent la tron sa poata fi ales de Sfatul Tarii, si astfel domnia sa sa fie considerata legitima. Anii de mijloc ai veacului al XV-lea, în Moldova, au fost tulburati de luptele acerbe pentru succesiune între fiii legitimi ai lui Alexandru cel Bun. Aceste nenumarate lupte pentru putere s-au datorat, în primul rând, neinspiratului sistem de succesiune la tron în principatele române, una dintre cele mai nefericite institutii medievale românesti. Astfel, în Moldova, chiar de la a doua generatie în familia domnitoare a Musatinilor, se constata ca succesiunea nu se face automat de la defunctul domn la fiul sau mai mare (cum au reusit sa impuna regii Frantei sau cei ai Angliei, de pilda), ci ca avem de a face cu o alegere dintre toti fiii fostului domnitor.