Cum Este Receptată și Înfăptuită Reforma Acum

1. Repere pedagogice ale reformei

Reforma învãtãmântului pânã în 2000 a cuprins în principal componentele

de curriculum si management, care în lumina politicilor educationale ale vremii au

reprezentat prioritãti. Focalizarea reformei pe domenii punctuale ale sistemului de

învãtãmânt, ca cele enuntate mai sus, este fundamentatã de numeroase publicatii

ale M.E.N. si a altor organisme abilitate (a se consulta : www.edu.ro , cuvinte

cheie – reformã si management, perioada 1997 - 2000)

Analizele asupra inovãrilor în învãtãmânt relevã cã pânã în 1997 acestea au

fost putin relevante. Primii cinci ani ai deceniului 2000 sunt caracterizati de

amânarea sau blocarea reformei învãtãmântului. Tematica reformei în educatie

începe sã re-capete contur si sã re-devinã subiect de dezbatere sistematicã doar

dupã 1996 si 1997, fapt unanim recunoscut.

Începând cu 1996 s-au organizat numeroase dezbateri pedagogice si nepedagogice

cu privire la felul reformei învãtãmântului în noua perioadã de

tranzitie. Rezultatele acestor dezbateri pot fi sintetizate în urmãtoarele alternative

ale dezvoltãrii, dar validarea lor pe terenul scolii rãmâne mereu o temã

controversatã.

• Reforma prin extensiune , prin generalizarea unor experiente reusite la

nivel local sau zonal (grãdinite, scoli, licee sau universitãti) spre sistemul

educational în ansamblul sãu. Se asumã, în acest caz, un model sau prototip al

schimbãrii, dezvoltat situational sau conjunctural, dar investit cu atribute

cvasigenerale. Sunt inovatii pedagogice, care rãmân în parte solitare, exemplare

unice la nivelul teoriei si al practicii didactice. scoala Waldorf, sistemul Step-by-

Step, sitemul Montessory etc sunt doar câteva exemple de schimbãri la scarã

redusã în învãtãmânt. Pedagogiile alternative au pãtruns la noi cu prea multã

usurintã, fãrã o politicã educationalã coerentã la nivelul sistemului educational si

fãrã un concept de evaluare pertinent.

• Reforma de inovare, de accelerare a schimbarilor incepute. Dificultatea în

adoptarea acestui model de reformã, la noi, constã în faptul cã pânã în 1996 nu se

poate vorbi de începutul unor schimbãri semnificative.

• Reforma de sistem, (a se întelege) de structurã a sistemului educational.

2

Evolutia sistemelor educationale în lume relevã cu argumente solide cã felul

în care aratã învãtãmântul astãzi este rezultatul proiectãrii si implementãrii

reformei, atât la nivel global, cât si asupra componentelor sale. O notã aparte

distinge sistemele educationale moderne de cele traditionale (comeniene).

Structura lor a cunoscut o reformã fundamentalã; organizarea ierarhicã, pe

verticalã a învãtãmântului a fãcut loc uneia dupã modelul retelei (V. Chis, 1988).

2. Modelul inovatiei si varianta aplicatiilor

Experienta acumulatã convinge cã reforma parcurge etape strict determinate,

înfãptuirea uneia fiind premisã pentru debutul celei urmãtoare. În linii generale,

aceste etape ar cuprinde urmãtoarele:

Elaborarea Proiectarea Inovarea componentelor

politicilor educationale noii structuri procesului de învãtãmânt

Continut Metode Forme de

(curriculum) de organizare etc.

Procesul reformei la noi, desi parcelar, dar fundamentat în conceptie, nu se

realizeazã cu suficientã consecventã pe teren, aici lipsind articularea între noile

paradigme ale educatiei si demersurile practicii.

Exemple:

• Noile “Programe cadru” pentru învãtãmântul preuniversitar diversificã

oferta curricularã: curriculum obligatoriu (national); curriculum local (la

dispozitia / decizia scolii) si curriculum individual (optional). La nivelul

scolii se manifestã destul de frecvent tendinta de a alipi volumul de

curriculum local si optional la cel obligatoriu, ceea ce denatureazã

conceptul reformei.

• Dezbaterea curentã în scoalã asupra curriculumului se transformã uneori

în simple mimetisme verbale. La nivel conceptual, curicumul substituie

curriculum, ceea ce dezarmeazã orice interventie avizatã asupra

operationalizãrii conceptului.