Redactarea unei Lucrări Științifice

1. TIPURI DE LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE

- clasificare:

- articole ştiinţifice

- referate generale

- lucrări de diplomă

- teze de doctorat

• Diferite categorii de articole ştiinţifice

- diversitate în raport cu obiectivele urmărite

- maniere de exprimare diferită, fiecare corespunzând unui tip de articol bine definit

- încadrarea într-o anumită clasă/categorie oferă informaţia primară asupra obiectivului general al articolului – orientarea lecturii

- clasificare

- după obiectivul urmărit

- Articol original

- Editorial

- Caz clinic

- Scrisoare către redacţia unei reviste

- Articol de trecere în revistă (Revue general/Survey)

- Actualităţi (Mise au point, Update)

- Recenzia – Analiza comentată (Review)

- Articol didactic

- după tipul publicaţiei

- reviste (periodice)

- volume de conferinţă/congres/simpozion (Preprints of… , Proceedings

of …)

- volume prezentând colecţii de articole pe un anumit domeniu

2. REDACTAREA UNEI LUCRĂRI: REGULI DE BAZĂ, CONCEPEREA TEXTULUI ÎNTR-O LIMBĂ DE CIRCULAŢIE INTERNAŢIONALĂ

(prezentare conformă cu Recomandările pentru manuscrisele trimise revistelor biomedicale – Comite International des Redacteurs des Journaux Medicaux)

2.1. REGULI DE BAZĂ ALE REDACTĂRII ŞTIINŢIFICE

- se are în vedere următorul mod de organizare pe secţiuni, în redactarea unei lucrări ştiinţifice: Titlul, Autori (cu afiliere), Textul articolului, Mulţumiri, Furnizarea de extrase, Referinţe bibliografice, Rezumat (incluzând cuvinte-cheie)

- obiectivul redactării ştiinţifice: transmiterea unui mesaj ştiinţific, în care primează valoarea conţinutului

- redactarea ştiinţifică se raportează la principii care s-au dezvoltat progresiv şi care impun rigoare ştiinţifică, sub raport stilistic fiind ghidată de tehnici specifice demersurilor ştiinţifice, şi nu artistice (literare)

- existenţa unei relaţii coerente între formă, modalitatea de redactare şi fond (conţinut ştiinţific)

- o concepere riguroasă conduce la o enunţare clară, care permite o difuzare largă şi o percepţie adecvată în rândul celor interesaţi

- alegerea celei mai adecvate formulări pentru ideile şi faptele care vor fi raportate

- realizarea unei exprimări simple şi clare, care să faciliteze lectura

- realizarea unei forme concise

- calităţi îndeplinite de o lucrare ştiinţifică:

- interesul ştiinţific

- nivelul redactării ştiinţifice (precis, clar şi concis)

- buna utilizare a limbii în care este scrisă

- cunoaşterea principiilor de redactare ştiinţifică permit o evaluare rapidă a unui articol, fără parcurgerea integrală a textului

- De ce scriem? Necesitatea/obligaţia de a publica pentru a obţine credite pentru cercetare, sau pentru a accede la o poziţie în ierarhia universitară a favorizat proliferarea numărului de articole şi de reviste şi a condus chiar la apariţia fraudelor în cercetare

- Cum Scriem? Nu este important doar numărul de articole publicate, ci în primul rând valoarea lor, motiv pentru care instituţiile de prestigiu au stabilit, pentru candidaţii la concursuri, un număr limitat de articole, care sunt evaluate, în principal, sub aspectul originalităţii (exemplu: Universitatea de Medicină Harvard – 7 articole pentru conferenţiar, 10 articole pentru profesor)

- valoarea unui articol poate fi cuantificată şi prin numărul de citări în alte lucrări, o atare cuantificare reprezentând o măsură pentru impactul contribuţiilor articolului asupra evoluţiei cercetărilor într-un anumit domeniu

- necesitatea cunoaşterii principiilor de redactare ştiinţifică medicală a condus la crearea unor departamente de învăţământ specializate:

- Baylor College of Medicine, Houston – Departamentul de Comunicare Ştiinţifică

- Universitatea Rockefeller, New York – program de 18 luni pentru redactorii ştiinţifici profesionişti

- Clinica Mayo, Rochester – Departament de Redactare Medicală, cursuri pentru studenţi şi practicieni

- Institutul de Ştiinţă şi Tehnologie, Cardiff – cursuri de redactare ştiinţifică organizate de unul dintre editorii de la British Medical Journal

- în Franţa, în 1975, se propune crearea unei structuri de învăţământ pentru redactarea medicală pe trei nivele:

- câteva ore pentru studenţi din ciclul 1 şi 2 – pentru a învăţa să redacteze o observaţie despre un bolnav, o boală sau răspunsul la o întrebare de examen

- 20-30 de ore pentru studenţii din ciclul 3 – pentru a-i ajuta să redacteze lucrarea de diplomă, sau rezumate de cercetare

- aprofundat – pentru medicii care colaborează cu comitetele de redacţie ale revistelor medicale

- 1987, Franţa – Asociaţia pentru Dezvoltarea Învăţământului şi Cercetării în Redactarea Medicală – masterat în cadrul Institutul Superior de Comunicare şi Management Medical

• Stilul de redactare ştiinţifică

- precis, clar, concis

- principii:

- utilizare adecvată a timpurilor la care sunt puse verbele: timpul trecut pentru tot ceea ce exprimă experienţa personală a autorului, timpul prezent pentru noţiuni bine stabilite şi unanim acceptate

- utilizarea aceluiaşi cuvânt pentru a desemna o aceeaşi noţiune, fără ajutorul sinonimelor care pot crea confuzii

- evitarea expresiilor literare şi a cuvintelor inutile

- evitarea utilizării diatezei pasive (atunci când poate crea impresia de anonimat privind autorul – ca subiect logic al construcţiei gramaticale) şi folosirea (neabuzivă) a diatezei active cu pronumele persoanei întâia, uzual plural (care indică exact implicarea autorului în realizarea studiului)

- urmărirea concordanţei informaţiilor numerice care apar atât în text, cât şi tabele/figuri

- precizia

- lipsa de precizie în redactarea unui articol ştiinţific ridică suspiciuni asupra rigorii cu care a fost efectuată cercetare respectivă

- reflectată cel mai clar în capitolele Material şi metodă, Rezultate

- coerenţa comentariilor din text, privind datele din tabele/figuri

- inserarea procentelor face dificilă lectura – există o corespondenţă de adjective şi adverbe care pot fi folosite, prezentarea unui tabel de corespondenţă fiind recomandată pentru articolele de natură didactică

- claritatea

- utilizarea cuvintelor simple şi a unei sintaxe corecte

- expansiunea limbii engleze ca limbă ştiinţifică este parţial datorată şi faptului că permite utilizarea unui vocabular restrâns, simplu şi clar

- limba în care se scrie trebuie să fie înţeleasă şi de un străin care nu are decât noţiuni de bază ale vocabularului (evitarea formulărilor colocviale în favoarea exprimărilor convenţionale)

- alegerea ordinii cuvintelor în titlu, sau la începutul unei fraze sau paragraf – noţiunea de poziţie forte, contribuind la reţinerea atenţiei cititorului

- utilizarea virgulei pentru evita ambiguităţile – este permisă virgula înainte de “şi”

- evitarea utilizării etc. la sfârşitul unei secvenţe de termeni, atunci când este necesară identificarea completă a tuturor termenilor

- utilizarea abrevierilor internaţionale – pentru unităţi de măsură, când urmează după cifre

- utilizarea abrevierilor care substituie un cuvânt/câteva cuvinte; abrevierile trebuie anunţate şi pot fi utilizate în rezumat şi/sau în text, dacă termenul respectiv se repetă mai mult de 3-4 ori

- concizia

- evitarea adjectivelor şi adverbelor inutile

- evitarea pleonasmelor

- semnalarea unui fapt se face direct, fără a specifica intenţia de semnalare

- evitarea repetiţiilor (exemple: titlul în prima frază din rezumat, rezumatul în introducere, rezultatele în discuţii, introducerea în discuţii sau concluzii)

- nu înseamnă suprimarea unor idei care sunt indispensabile pentru înţelegerea textului; autorul trebuie să enunţe fiecare etapă a raţionamentului său, chiar şi dacă etapele i se par evidente; nu se face apel la imaginaţia cititorului şi nu cititorul trebuie să facă deducţia