Feciorie și maternitate în Sf. Scriptură

1. Climat general

„Femeia” ca subiect de meditaţie creştină nu reprezintă o prioritate din punct de vedere ortodox, dar problematica feminină actuală ridică anumite aspecte pe care nici o Biserică şi cu atât mai puţin cea Ortodoxă nu le poate neglija.

În această lucrare v-om tine cont de două perspective teologice care se leagă de subiectul menţionat: femeia ca fecioară apoi femeia ca soţie şi mamă. Această abordare explică de ce tema privitoare la femeia creştină a fost şi rămâne de actualitate şi deosebit de folositor de studiat sub aspect critic-teologic. În demersul acesta nu putem pleca de la simple adnotări cu caracter general, pentru că nu este de ajuns a afirma faptul că femeia are rolul şi locul ei în Biserică, că are propria identitate şi că ea trebuie să fie situată într-o anumită perspectivă. Dacă ar fi să oferim două exemple privitoare la tema femeii în societate şi în Biserică – problema hirotoniei lor apoi angajarea şi participarea acestora în viaţa ecleziastică – se poate observa că, cel puţin sub aspect bisericesc şi social, subiectul trebuie tratat cât se poate de atent. În vremurile noastre se observă uşor o încercare de deturnare continuă a sensurilor învăţăturii creştin-ortodoxe, apoi întâlnirea creştinismului cu păgânismul (ca doctrine şi practici mai ales!) realitate care a dus şi duce de multe ori la tensiuni şi nu în ultimul rând datorită unor practici rituale privind femeia şi mama, practici învăluite într-o terminologie antropologică şi culturală deficitară. Toate acestea necesită un răspuns clar, „ca o abilitare a valorilor biblice unice, care se referă la femeie” , răspuns care ia în calcul atât exemplul şi învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos cât şi rolul şi persoana Maicii Domnului.

Se poate spune că pe plan harismatic, al chemării şi sensului unirii reciproce cu Dumnezeu, atât bărbatul cât şi femeia sunt egali şi coresponsabili. Atât în Scriptură cât şi în tradiţie femeia este înălţată la rangul de „organ al receptivităţii spirituale a naturii umane.” În fapt promisiunea de mântuire a fost făcută femeii, ea a primit Vestirea cea bună, soarelui reprezintă Biserica şi Cetatea cerească în Apocalipsă”

Desigur nu este posibil a se realiza în acest studiu o reliefare exhaustivă a persoanei şi a rolului femeii din punct de vedere biblic.

Trăsăturile spiritualităţii creştine privitoare la „fiinţa” femeii şi la feminitatea în general, sunt „descifrate” prin dialectica despre femeia mamă, soţie, fecioara.

2. Femeia si fecioria în creştinismul primar

În Teologie se vorbeşte mult despre rolul femeii la începutul istoriei umanităţii, despre harismele ei, dar si despre vocaţia ei de mama.

Casatorita, vaduva sau fecioara, femeia crestina s-a bucurat de la inceput din partea Bisericii de un vast camp de activitate, potrivit cu activitatile sale specific. In mod deosebit Biserica i-a incredintat femeii misiunea caritatii, ingrijirea bolnavilor si instructia religioasa a femeilor catehumene. Primind inca din copilarie o ingrijita educatie religioasa, femeia s-a ridicat adeseori la cele mai inalte culmi ale trairii crestine.

Presbiterele si diaconitele care au existat in Biserica primara nu au avut niciodata functii sacerdotale, ci au fost numai auxiliare ale ierarhiei, fiind instituite nu prin hirotonie ci prin hirotesie, adica printr-o simpla binecuvantare. Ele aveau misiunea de a ajuta la invatamantul catehetic al femeilor si la botezul lor, pazeau usa de intrare a femeilor in Biserica, purtau grija de vaduve si orfani iar in timpul persecutiilor colectau bani si vizitau pe cei inchisi in temnite. Disparand aceste conditii ale crestinismului primar, in mod firesc au disparut si functiile corespunzatoare femeiesti. Niciodata insa presbiterile si diaconitele nu au avut dreptul de a savarsi cele sfinte.