Însemnătatea Maicii Domnului

1. Introducere

În Biserica Ortodoxă învăţătura despre Sf. Fecioară Maria îşi are locul ei bine definit, întrucât stă în legătură cu învăţătura despre Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Dumnezeu.

Hristologia, soteriologia şi mariologia alcătuiesc un manunchi de învăţături care formează nucleul tezaurului de doctrină al religiei creştine, fiindcă Dumnezeu, în nemăsurata Sa bunătate şi dragoste pentru omenirea căzută în păcat "pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică"(Ioan 3,16). Acest Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat apoi din Sfânta Fecioară Maria, din care a luat trup omenesc ca să-l elibereze pe om din robia păcatului şi să-l ridice din noi la Dumnezeu. Zorii de realizare a mântuirii prin Iisus Hristos încep să se arate odată cu zămislirea şi naşterea suprafirească după trup a Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria. Prea Curata Fecioară devine acum Maica, după trup, a Domnului Iisus Hristos, Fiul rămânând unit cu Maica şi după naştere,cum rămâne veşnic unit şi cu Tatăl , cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi în acelaşi timp, solidară cu întreg neamul omenesc şi Maică a tuturor creştinilor, căci prin naşterea din ea după trup a Mântuitorului, omenirea renaşte la o nouă viaţă, viaţa care deschide porţile spre mântuire şi fericirea veşnică; tuturor creştinilor li se oferă acum posibilitatea de îndumnezeire, după cum şi Sfânta Fecioară prin întruparea Fiului a fost ridicată mai presus de orice creatură şi îndumnezeită din clipa zămislirii.

Importanţa deosebită pe care o are Sfânta Fecioară Maria în planul iconomiei divine începe să se contureze încă de la căderea în păcat a primilor oameni şi străbate prin naşterea ei, culminând în zămislirea şi naşterea Celui ce este «lumina lumii», Domnul Iisus Hristos, pe care, plină de o adâncă iubire izvorâtă din unirea strânsă cu El, Îl urmează în toată activitatea, la jertfa de pe cruce şi apoi în ceruri, stând de-a dreapta Fiului ei. În inima sa mare şi curată, Sfânta Fecioară adună toate jalea şi suferinţa lumii, toată întristarea, amarul şi durerea care pot încăpea în inima plăpândă a unei fiinţe umane. Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e Maica gata mereu să ierte, să se roage să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de Mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori.”

2. Profeţii despre Maica Domnului în V.T.

Fiind aleasă de către Dumnezeu pentru a fi sălaşul Mântuitorului lumii, ea «a fost preînchipuită şi mai întâi propovăduită» prin Duhul Sfânt, prin diferite simboale şi prin cuvintele profeţilor.

Unii exegeţi afirmă că prima profeţie despre Maica Domnului o găsim la Facere 3,15: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ei şi sămânţa ta; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. Ei văd aici o femeie a viitorului, pe Maria, iar prin sămânţa ei înţeleg un om al viitorului, pe Iisus, fiul Mariei. Proorocul Moise o vede ca pe un rug din care iese focul dumnezeirii(Ieşire 3,2-4);Iacov o vede ca pe o scară ce uneşte pământul cu cerul(Facere 28,12-16), pentru că, prin Întruparea Mântuitorului din ea, Dumnezeu a dat omului posibilitatea de a se ridica la El; Ghedeon o vede ca pe un caier de lână (Judecători 6,37-40) pe care se va aşeza roua binefăcătoare a cerului, ce va salva lumea de uscăciunea păcatului (Psalmi 131,11; 88,35-36; Luca 1,22). Dacă aceste preziceri nu apar atât de limpezi, alte profeţii ne vorbesc foarte lămurit despre Sfânta Fecioară Maria. Astfel, împăratul David din al cărui neam va fi şi Sfânta Fecioară o vede ca pe o împărăteasă în mare cinste şezând "de-a dreapta Împăratului, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată"(Psalmi 44,11). Acestei împărătese i se va aduce marea veste a întrupării lui Mesia din ea, deoarece a fost aleasă de Dumnzeu în acest scop:"Ascultă fiică şi vezi şi placă urechea ta şi uită pe poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău."(Psalmi 44,12-13). Frumuseţea ei morală a făcut ca sa fie cinstită de Dumnezeu Însuşi, prin alegerea ei de a fi sălaş Cuvântului Său şi totodată să fie cinstită de toată lumea:"Pomeni-vor numele tău în tot neamul; pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului"(Psalmi 44,20-21). Acest lucru îl va afirma şi îngerul Gavriil, trimis de Dumnezeu să-i vestească alegerea cerească:"Binecuvântată eşti tu între femei"(Luca 1,28), ca şi Elisabeta, rudenia sa(Luca 1,42). Iar în frumosul imn pe care îl va înălţa ea lui