Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos în Predica Sfântului Apostol Pavel

1 Introducere

Nu mult dupa Inălţarea Domnului la Cer,primii creştini,recrutaţi dintre iudei şi chemaţi la o noua viaţa,începuseră să fie prigoniţi de fanaticii susţinatori ai legii lui Moise.

In rândurile furioase şi pline de ură ale prigonitorilor îşi făcea loc,printre cei dintâi un tânar discipol din scoala rabinică a lui Gamaliel,setos de a se răzbuna pe creştini.

Numele lui era Saul si era de fel din Tarsul Ciliciei.Sătul de doctrina seaca el dorea acum să ducă o lupta vie,pe teren.Privelistea uciderii Sf Arhidiacon Stefan îl înverşunase si mai mult.Porni deci ,avand împuternicirea marelui preot din Ierusalim ca să cureţe cetatea Damascului de creştini si “să-i aduca legaţi la Ierusalim”.

Pe drumul dintre Ierusalim şi Damasc,sub arşiţa dogoritoare a soarelui,mergea Saul însoţit de slujitori înarmaţi si chinuit ,poate,de gânduri negre,gânduri de prigonire,de răzbunare.Deodata,o lumină puternica l-a înconjurat pe neaşteptate iar el,cutremurat,a căzut la pămant-“Saule,Saule de ce mă prigoneşti?”-îl întampină un glas de tunet,din cer!Saul, avu totusi puterea să întrebe:”Dar cine eşti,tu Doamne?cand,iată că i se răspunse:”Eu sunt Hristos ,pe care tu îl prigoneşti”! -scoală-te şi intră în cetate si ţi se va spune ce trebuie să faci!”

Plecat din Ierusalim ca prigonitor,Saul ajunse astfel în Damasc,ca Apostol al lui Hristos! Miracolul din drumul Damascului a fost hotărâtor,nu numai pentru chemarea lui Pavel la marele apostolat,ci şi pentru marea putere ce i-a dat-o Mântuitorul,de a fi cel dintâi si cel mai profund tâlcuitor al Sfintei Evanghelii si cel mai mare propovăduitor al Ei în lume iar lumina aceea,ce l-a înconjurat pe acel drum al dumnezeieştilor prefaceri.,i-a luminat,cu straluciri cereşti drumurile înalte ale cugetarii si sentimentele superioare ale sufletului,ca să poata da apoi lumii,prin cele 14 epistole ale sale chintesenţa credintei,nădejdii si dragostei în Hristos şi pentru Hristos.

Meritele Sfantului Apostol Pavel ca «Apostol al neamurilor»sunt excepţionale.El a fost cel dintâi care a dat religiei creştine un cadru teologic în care avea să se dezvolte si exprima credinta crestina.El a gândit adânc asupra marilor fapte dumnezeieşti si mântuitoare ale vieţii lui Iisus Hristos si a tras concluziile dogmatice. Cunoscand lumea de unde venea, cu toate păcatele ei,Sfântul Pavel a căutat să traseze niste jaloane care să-i aducă pe oameni catre Hristos si să-i menţina pe calea spre mântuire.

2.Sensurile noţiunii de jertfă

Initial,termenul de jertfă sau echivalentul sau latin sacrificium (sacrum facere),exprimă idea de acţiune sfânta prin excelentă si se referea la bunurile materile rezervate si pregatite pentru a fi aduse lui Dumnezeu in semn de dependenta si respect unic pe care i-L datoram.Jertfa,deci un omagiu datorat lui Dumnezeu “ca stăpân absolut al vieţii,al morţii si al tuturor bunurilor pe care le avem. Dar,desi era obligaţie,jertfa depăşea simpla achitare de o datorie religioasa

In forma lui cea mai inalta,sacrificiul înseamna renunţarea la un lucru personal in vederea dăruirii.O renunţare care nu are ca efect oferirea, nu este jertfa si nu constituie un progres.Jertfa implica moartea sau renuntarea la un mod de viata inferior in favoarea unui fel de existenta superior Acest sens autentic n-a fost atins decat in creştinism.Dar sensul ascuns si profetic al jertfei îl găsim în Vechiul Testament,unde sacrificiul preînchipuia si în acelasi timp pregătea jertfa absolută a Mântuitorului Hristos.Si aceasta,din pricina că în Legea veche jertfa era într-o legatură mult mai strânsa cu idea de păcat decât în celelalte religii.In intelesul ei plenar,jertfa trebuie să aibă ca scop înlaturarea pacatului si refacerea spirituala.Ea reuseste să facă acest lucru,deoarece este renuntarea totala a omului la sine.