Războiul Sfânt în Vechiul Testament

Introducere

Razboiul, adica ciocnirea armata sangeroasa a unor tabere organizate, constituie una dintre cele mai grave si mai ingrijoratoare probleme ale omului, in special in epoca noastra. Heraclit sustinea, precum este stiut, ca razboiul este "parintele tuturor". Opinia aceasta ramane, intr-o forma sau alta, valabila pana astazi. Multi sunt cei care observa si aceea ca pacea constituie o forma de razboi ce se exercita prin politica si economie. Dimpotriva, pentru Biserica, "Parintele tuturor" nu este razboiul, ci Dumnezeul pacii. Iar venirea Lui in lume este binevestirea pacii. Razboiul vine ca urmare a instrainarii omului de Dumnezeu, de sine insusi si de aproapele. Si intrucat instrainarea aceasta, in intreita ei forma, este generala, de aceea si razboiul constituie un fenomen general, care apare in toate societatile, de la cele mai primitive pana la cele mai civilizate. Razboiul constituie deci o aventura sau incercare tragica a omului, creat sa traiasca in iubire, pace si demnitate, instrainarea de Dumnezeu este instrainare de iubire si pace. Mai mult, este instrainare si de fundamentul demnitatii umane. Cand omul se instraineaza de Dumnezeul iubirii si al pacii, Care constituie arhetipul fiintei lui, se injoseste pe sine insusi si se afunda inevitabil in tulburare si pietre. In Vechiul Testament Dumnezeu spune catre poporul ales: "De veti vrea si de Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, sabia va va manca". Dar si Hristos insusi a condamnat, precum stim, violenta, zicand ca "toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri".

“Razboiul drept” si “razboiul sfant”

In Vechiul Testament, afirma unii exegeti, trebuie facuta distinctia intre “razboiul drept” si “razboiul sfant”. Razboaiele sfinte, spun acestia, sunt cele duse in numele sau pentru apararea unor idealuri religioase, pe cand cele drepte sunt duse in numele dreptatii.

Gerhard von Rad numeste razboaiele pe care Dumnezeu le porunceste in Vechiul Testament, «razboaie sfinte», insa Vechiul Testament, sustine Walter Kaiser, le numeste «razboaiele lui Yahweh» (1 Samuel 18:17; 25:8). Multe din razboaiele din Vechiul Testament se incadreaza in categoria razboaielor sfinte, fiind poruncite de Yahweh cu scopuri precise: curatirea taberei de idolatri (Exod 32), nimicirea canaanitilor, eliberarea lui Israel de asupritorii pagani sau pedepsirea lui Israel pentru neascultare. Au foarte multi teologi in istoria Bisericii care au sustinut razboiul sfant, pe baza textului din Exod 32, considerand acea situatie drept un precedent pentru situatii din zilele lor. Augustin, Calvin si conducatorii revolutiei engleze din secolul 17 au aplicat Exod 32 situatiei din timpul lor. Pe de alta parte, Aquinas a fost cel mai aproape de sensul intentionat in Exod 32, spunand ca actiunea din timpul lui Moise a fost revelata direct de Dumnezeu, fiind un caz unic, Dumnezeu nemaidand niciodata astfel de instructiuni.

In ceea ce priveste ceea ce putem numi razboi drept, deoarece este purtat pentru apararea celor lipsiti de aparare, impotriva unui agresor nedrept, in Vechiul Testament avem ca argument Geneza 14, unde Avraam isi elibereaza nepotul din mainile agresorilor, si 1 Samuel 32, unde David primeste aprobarea si ajutorului lui Yahweh sa elibereze Cheila.

Promotorii teologiei crestine a razboiului drept sunt, in opinia lui Tibi Pop, Sfantul Ambrozie al Mediolanului si Fericitul Augustin. Pentru Ambrozie, apararea Imperiului coincidea cu apararea credintei, deoarece barbarii erau crestini arieni. Astfel, el se refera atat la un razboi drept, care cauta pacea si ordinea, cat si la unul sfant, care apara o idee religioasa. In acelasi timp, Ambrozie afirma ca conduita razboiului trebuie sa fie dreapta iar calugarii si preotii nu trebuie sa participe.

Augustin, de asemenea, sustine atat razboiul drept, cat si pe cel sfant. Cu referire la razboiul drept, Augustin sustine ca acesta trebuie sa fie drept in intentie: sa restaureze pacea, sa apere dreptatea, si sa fie drept in caracterul lui, adica sa fie motivat de dragoste crestina. Acest razboi trebuie purtat numai sub autoritatea guvernului, iar conduita acestui razboi trebuie sa fie dreapta, adica sa existe un cod al razboiului.

Dupa cum relevant remarca Sfantul Ambrozie al Mediolanului, facand trimitere la pilda lui Moise, care a aparat in Egipt pe israelitul batut de egiptean, cel ce nu combate nedreptatea ce se face aproapelui sau - putand sa faca aceasta - isi atrage asupra lui aceeasi vina cu acela care face acea nedreptate. Iar fericitul Augustin, cu toate ca nu considera ca ar exista razboaie drepte, accepta totusi motivele ce justifica declansarea lor pentru apararea popoarelor nedreptatite.