Agricultură Generală

PARTEA I PEDOLOGIE

CAPITOLUL 1

OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEZVOLTAREA

PRODUCŢIEI AGRICOLE

1.1. Obiectul şi definiţia pedologiei

Pedologia este ştiinţa care, se ocupă cu studiul solului sub aspectul

genezei, evoluţiei, caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi

biologice, clasificării, repartiţiei geografice, utilizării raţionale.

Etimologic, termenul de “Pedologie” este de origine greacă, provenind din

cuvintele “pedon” (teren, sol, ogor) şi “logos” (discuţie, vorbire în sensul de

studiu).

Pedologia este o ştiinţă, deoarece are un obiect de studiu, o evoluţie, legi şi

metode proprii de cercetare.

SOLUL este formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa

uscatului, reprezentată printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format şi

se formează prin alterarea rocilor şi a resturilor organice prin acţiunea de

conlucrare a factorilor fizici, chimici şi biologici, de la contactul litosferei cu

atmosfera, sub influenţa hotărâtoare a climei.

Solul, rezultat în urma proceselor profunde de transformare a rocilor,

mineralelor şi resturilor organice, este mediu de viaţă pentru plante, fiind

principalul mijloc de producţie în agricultură.

1.2. Evoluţia pedologiei ca ştiinţă

Pedologia este considerată ca ştiinţă de sine stătătoare, începând cu anul

1883, an în care au apărut lucrările lui V.V. Dokuceaev care este considerat

fondatorul pedologiei ca ştiinţă.

In ţara noastră Ion Ionescu de la Brad, în monografiile despre judeţele

Putna, Dorohoi, Mehedinţi, face prezentarea şi descrierea solurilor pe regiuni

naturale, subliniind influenţa climei asupra formării solului.

2

Lui Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) i se recunoaşte meritul şi

calitatea de fondator al pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră şi care întocmeşte

prima hartă agro-pedologică a României, împreună cu Emil Protopopescu - Pache.

Dintre personalităţile de prestigiu ale ştiinţei solului care s-au remarcat

prin lucrările lor atât pe plan naţional cât şi internaţional demne de menţionat

sunt: N.Cernescu, M.Popovăţ, N.Bucur, C.D.Chiriţă, C.V.Oprea, Gr.Obrejanu,

C.Teşu, Er. Merlescu, etc.

1.3. Principii, legi şi metode de cercetare în pedologie

În pedologie, se poate vorbi de următoarele principii mai importante:

a) Principiul paralelismului fito-pedo-climatic. Potrivit acestui principiu

în natură există o interdependenţă între climă, vegetaţie şi sol.

b) Principiul evoluţiei, enunţat de Wiliams, evidenţiază faptul că solurile

evoluează continuu, în fazele incipiente de formare a solului evoluţia este mai

intensă, apoi din ce în ce mai lentă, ca urmare a realizării unui echilibru între sol

şi factorii de solificare.

Principalele legi care acţionează în pedologie sunt:

a) legea constanţei grosimii orizontului A cu tipul de sol;

b) legea alungirii continue a orizontului B;

c) legea repartiţiei acumulările de solificare în profilul solului;

d) legea comportării specifice a orizonturilor solului când sunt folosite ca

substraturi nutritive pentru plante;

Ca orice ştiinţă pedologia foloseşte metode proprii de cercetare dintre

care amintim:

a) Descrierea morfologică. Este metoda care constă în precizarea

macroscopică şi microscopică a însuşirilor solului (grosime, culoare, structură,

care permit recunoaşterea tipului de sol).

b) Cartarea pedologică. Constă în identificarea pe teren, delimitarea

spaţială şi cercetarea tipurilor, subtipurilor şi variaţiilor de sol existente pe un

anumit teritoriu.

c) Analiza fizico-chimică. Prin analiza fizico-chimică se determină

cantitativ componentele chimice ale solului.

d) Experienţele în câmp şi în vase de vegetaţie, permit scoaterea în

evidenţă a însuşirilor solului care nu pot fi determinate prin descrierea

morfologică sau analiza fizico-chimică.